Quote image editor
“Am încercat să-i explic că aşa o numeam noi, că era un loc secret, apoi i-am spus că Adelina a fost foarte curajoasă, pentru că acolo începe pădurea, că e plin de animale şi că e foarte posibil să mai umble noaptea şi uriaşi, că eu nu credeam să fi murit toți. Îi explicam despre spărtura din drum şi despre pâini, dar devenea din ce în ce mai nervos, vedeam că nu mai are răbdare, că i se părea fie că-mi bat joc de el, fie că o luasem razna, dar simțeam nevoia să vorbesc, să aduc alte şi alte explicații şi i-am zis de mai multe ori că era adevărat, că mă urmărise un uriaş chiar noaptea trecută şi că era bine că o găsisem şi o adusesem acasă, că pericolul să fie răpită de uriaşul ăla şi dusă în adâncul pădurii fusese real... Omul se uita la mine cu gura căscată. Două şanțuri adânci îi apăruseră pe frunte, iar tâmplele îi zvâcneau să se spargă.” — Ovidiu Baron