Quote image editor
“Cum să fac să nu o iau în brațe când o văd trecând prin univers? îmi fac o listă: de pus mereu în buzunar un trotuar de rezervă, când o văd că se apropie de mine scot trotuarul și trec pe partea cealaltă mă prefac neatent, întorc capul spre zid mă zidesc în el trec prin zid sau: mă întorc brusc și o iau la fugă înapoi, toată lumea va înțelege, (am uitat ceva esențial, undeva, cu zece douăzeci treizeci de ani în urmă, fug înapoi spre copilărie) sau, și mai bine, când o văd că se apropie de mine îmi ridic brațele, le transform în aripi, descopăr brusc că sunt capabil să zbor, la revedere, Domnișoară nu mai sunt obligat să mor dacă nu vă iau în brațe sau, și mai bine, nu mă mai nasc, nu mai scriu nimic nici măcar acest poem nu mai există nu, nu pot să-i fac asta, ea trăiește cu un poem pe zi mai bine mă prefac în poem se va parfuma cu mine, se va lipi de mine la micul dejun mă va citi poate de mai multe ori…” — Matei Vişniec