“Lenea este singura mea libertate. Inutilă de altfel. Sau extrem de utilă, nu ştiu. Stau între incertitudini. E o formă de existenţă incertitudinea, cel puţin in ce mă priveşte. Lenevind, ascult şi vad nu doar minunile lumii, ci şi dezastrele ei şi învăţ ceea ce ştie dintotdeauna toată lumea, că dincolo de bucurie se află şi reversul ei. Lenevind simt cum cresc şi mă maturirez (aproximativ, fiindcă mi-e groază de omul matur care ştie totul şi nu se mai teme de nimic, nici chiar de moarte, mi-e frica de fiinţele stăpâne pe sine, docte, coapte, cum se mai zice; poate e la mijloc şi o groază de cuvinţele `matur`, `doct`, `copt` etc), absorb ca un burete o lume care nu este a mea, cum apa nu este organic a buretelui, şi aştept să uit sau sa le împartaşesc altora (tot o tentativă ca sa uit) ce-am aflat şi să devin ceea ce ar trebui să fiu cu adevărat eu (curat şi luminat, ca argintul strecurat, cum cer descântecele să rămână cel lovit de boli şi blesteme când ele vor pleca) şi ceea ce n-o să mai fiu niciodata, am impresia.” Lene Book:The Royal Hunt Source: The Royal Hunt