Quotessence
Home / Quotes / Quote by Ernest Agyemang Yeboah

Quote by Ernest Agyemang Yeboah

Author

Ernest Agyemang Yeboah

Browse famous quotes and profile details for Ernest Agyemang Yeboah. more

You May Also Like

“The local natives were particularly curious to know why the English required such huge quantities of pepper and there was much scratching of heads until it was finally agreed that English houses were so cold that the walls were plastered with crushed pepper in order to produce heat.”

EnglandHumorous QuotesSpicesBlack PepperSpice Islands
Book:Nathaniel's Nutmeg: How One Man's Courage Changed the Course of History
Create image

“Evan Connell said once that he knew he was finished with a short story when he found himself going through it and taking out commas and then going through the story again and putting the commas back in the same places. I like that way of working on something. I respect that kind of care for what is being done. That's all we have, finally, the words, and they had better be the right ones, with the punctuation in the right places so that they an best say what they are meant to say. If the words are heavy with the writer's own unbridled emotions, or if they are imprecise and inaccurate for some other reason -- if the worlds are in any way blurred -- the reader's eyes will slide right over them and nothing will be achieved. Henry James called this sort of hapless writing 'weak specification'.”

WritingLanguageAdviceWordsOn Writing90
Book:Call If You Need Me: The Uncollected Fiction and Other Prose
Create image

“When we have the disease to please, the word, "Yes" can taste of resentment. We need to take care of ourselves, first, so we can give from a place of abundance. When we give ourselves away to everyone else, first, we having nothing left, with which, to nourish ourselves. This can lead to feelings of bitterness and resentment. Giving to others should be a joyous and enriching experience.”

LifeInspirationalWisdomWise WordsLearning To Say NoBeing A People PpleaserSetting Healthy BoundariesThe Disease To Please
Author:Jaeda DeWalt
Create image

“Supliciul disperării constă tocmai în faptul că nu poţi muri. De aceea, ea se apropie mai mult de starea de agonie, când zaci, te chinuieşti de moarte şi nu poţi muri. Astfel, a fi bolnav de moarte înseamnă a nu putea muri, totuşi nu ca şi când ar persista speranţa de a supravieţui, nu, ci absenţa speranţei constă în faptul că nu mai există nici măcar ultima speranţă, moartea. Atunci când pericolul suprem este moartea, ea speră în viaţă; cine a cunoscut însă pericolul şi mai îngrozitor, speră în moarte. Dacă, aşadar, pericolul este atât de mare încât se pun speranţele în moarte, disperarea constă în absenţa speranţei de a putea măcar muri. Disperarea este aşadar boala de moarte, această contradicţie chinuitoare, această boală aflată în sine, de a muri veşnic, de a muri fără totuşi să mori şi de a muri moartea. Căci a muri înseamnă că totul se încheie, dar a muri moartea arăta că trăieşti faptul de a muri; şi dacă îl trăieşti o singură clipă, înseamnă că îl trăieşti pe veci. Dacă omul ar muri de disperare aşa cum se moare de o boală, atunci ar trebui că eternul din el, sinele, să poată muri în acelaşi sens în care trupul moare dintr-o boală. Or acest lucru este imposibil; faptul de a muri al disperării se converteşte permanent în viaţă. Disperatul nu poate muri: «pe cât de puţin poate un pumnal să ucidă gânduri», pe atât de puţin poate mistui disperarea veşnicia, sinele aflat la baza disperării, al căror vierme nu piere şi al căror foc nu se stinge. Totuşi disperarea înseamnă tocmai să te macini în interior, dar este o măcinare neputincioasă a unui sine care nu este în stare de ceea ce vrea. Disperarea vrea însă să se nimicească, ceea ce îi este peste puteri, iar această slăbiciune este o nouă formă de a se roade pe dinăuntru, în care totuşi disperarea din nou nu poate ce vrea, să se autodistrugă, ci avem de-a face cu o potenţare sau cu legea ridicării la putere. Această măcinare este ceea ce aţâţă sau e incendiul glacial din disperare, o măcinare întoarsă mereu spre interior şi care roade tot mai adânc şi tot mai neputincios din sine. Pentru cel ce disperă nu este o consolare nici măcar faptul că disperarea pe el nu-l distruge; dimpotrivă, tocmai această consolare este supliciul care ţine în viaţă disperarea mistuitoare şi viaţa în durere mistuitoare. Căci tocmai de aceea el nu a disperat, ci disperă: pentru că nu se poate distruge, nu se poate lepăda de sine, nu se poate nimici. Aceasta este formula potenţată a disperării, urcarea febrei în această boală a sinelui.”

Moarte Disperare
Book:Boala de moarte
Create image