Quotessence
Home / Quotes / Quote by Cristiana Gabriela Pătroi

Quote by Cristiana Gabriela Pătroi

“Nu mai contase nimic în acea noapte pentru niciunul dintre ei. Pentru că atunci când doi oameni se îndrăgostesc, totul devine mai bun și mai frumos. Nu mai există rele și minciuni. Piedici sau dușmani. Nu mai există nimeni în afară de ei doi, iar lumea e un întreg univers construit doar pentru ei, pe gustul lor. Un loc în care iubirea ține de foame, de sete, de cald…”

Quote by Cristiana Gabriela Pătroi

Work

Sub acoperirea minciunilor

Browse quotes and source details for this work. more

Author

Cristiana Gabriela Pătroi

Browse famous quotes and profile details for Cristiana Gabriela Pătroi. more

You May Also Like

“– De ce te-aș crede? Știi foarte bine să te faci dispărut. Avea dreptate și avea toate motivele să creadă că avea să fugă de ea. Din păcate, nu își dăduse seama că în punctul în care ajunseseră, el nu mai voia să plece de lângă ea. Trebuia să i-o spună într-un mod mai clar. – Pentru că sunt un om bun. Și pentru că te iubesc.”

“– Îmi pare rău, șopti el, lipindu-și fruntea de a ei. – Pentru? întrebă ea, ridicându-și ochii spre el. O trase mai aproape de el, iar ea se prinse cu mâinile de bluza lui. Ray își lăsă capul în jos, apropiindu-și buzele de urechea ei stângă. – Pentru ce urmează să fac.”

“– Ți-a luat ceva, o tachină el, iar ea nu îndrăzni să spună nimic. Glumesc, adăugă, sărutând-o scurt. Am crezut că o să pleci fără să-mi spui deloc. Dar poate a fost doar un pretext să mă aduci din nou a-ici. Tocmai se descălțaseră, iar ea își dori să îi spună să plece, doar ca să simtă satisfacție atunci când el ar fi recunoscut că nu voia să fie în altă parte. În schimb, nu zise nimic, ci doar ridică din umeri, lăsându-l să creadă ce voia el. Deja se obișnuise cu faptul că totul trebuia să fie despre el și nu avea rost să îl mai provoace. Parcă citindu-i gândurile, Raymond o ridică în brațe și îi șopti: – Pentru că aș fi rămas oricum. Deci era real? Chiar umbla după ea? – Cine spune că o să rămâi în continuare? întrebă ea, cu toată seriozitatea pe care reuși să o adu-ne. El îi dădu drumul pe canapea și, apropiindu-se de chipul ei până când ea îi simți respirația caldă pe obraz, îi spuse hotărât: – Eu. Și din acel moment, Freya știu că nu mai exista cale de întoarcere.”

“În întunericul serii de noiembrie, parcarea blocului era luminată de farurile mașinii lui Raymond, pe care oamenii o ocoleau ca pe un obstacol în drumul lor spre casă, fără să le pese de povestea de iubire ce se înfiripa chiar acolo, la câțiva metri de ei, unde Freya se lăsa condusă de sentimente după clipe lungi de nehotărâre.”