“Welcome to Lahore, ma’am!” îmi spuse încă o dată în timp ce coborâsem în mulțime. Oprisem în fața restaurantului, iar o altă mare de oameni, gânduri și emoții mă aștepta să încep o nouă aventură. Am comandat biryani și paratha iar în așteptarea lor îmi ascultam gândurile cum îmi vorbeau, printre zumzetele unor muște prietenoase ce își traficau firimiturile căzute printre mese. Un tablou în care toate nuanțele purtau căldură și comfort. Probabil că lecții interesante de viață musteau printre crăpăturile secundelor, într-o lume cu totul nouă pentru mine, în care am înțeles pentru prima oară că universalitatea cuprinde mult mai multe nuanțe în paleta-i, decât cele pe care le priveam dintr-o rutină molcomă în spațiul meu mioritic. Și da, un aha moment m-a făcut să înțeleg că oricât de greu și întortocheat poate părea drumul în viață, se vor ivi întotdeauna portițe pe bucățile de drum despletite între curgeri de mișcare. Și că legea nativului din noi strălucește uneori deasupra oricăror reguli impuse de societate; are nevoie doar să-i dăm voie să se exprime… în trafic… Mișcare într-o structură perfect construită.” RutinaLahoreMioriticParatha Book:Ochi de Poveste Source: Ochi de Poveste