“Singurătate, pulchra soror, aș vrea să-ți dau inima mea, dar tu ești inima mea, Soledad. Aș vrea să-ți dau amintirile mele, dar amintirile le avem împreună, aceleași, pentru că tu m-ai însoțit mereu. Te simțeam uneori ca o lumină răsfrântă de apele mării, mi-ai fost ceață și noapte, mi-ai fost putere. Mai ții minte desigur răsăritul acela pustiu, obosit ca un amurg. Sau după amiaza albă când moartea a încercat să-mi sfâșie inima cu gheara ei de cristal și când a biruit iubirea, lăsându-mă durerii și lumii. Ape limpezi se preling ca niște lacrimi negre pe piatra neagră a unei stânci, așa te simt uneori. Și te mai simt uneori purificată de orice întâmplări, formă pură. Soledad, mai e puțin și o să plecăm împreună, tineri cum am fost, peste vârste, mereu.” MoarteLacrimiInimăSingurătate Book:Norii Source: Norii
“Pe acești îngeri i-am chemat. Și tuturor, făpturi mari și frumoase, le-am vorbit blând, în șoaptă, ca să nu-i sperii și am vrut să le povestesc mari întâmplări , dar ochii lor erau goi și nu înțelegeau ce le spuneam și nici nu păreau să audă și tăceau. Și atunci, văzându-i așa, le-am dat semne de bunăvoință și de dragoste și, mâhnit, am înhămat caii negri la carul de umbră și i-am îmbiat, prin semne, să urce, și m-am uitat după ei cum plecau.” NoriTristețeîNgerișOapte Book:Norii Source: Norii