“Nu știa de ce, dar de câteva ore bune i se strecurase în aburul din piept o tristețe apăsătoare cu gust de fruct oprit. Matematica aceea îl deznădăjduia. Nu trebuia să te fi dus la școală în clasa întâi ca să-ți dai seama că unu și cu unu fac doi și perechile treceau țanțoșe pe lângă el și leul îi făcea cu ochiul superior, ursul își mângâia ursoaica în trecere, lupul îi rânjea. Adam putea să le spună două vorbe apăsate, dar simțea că pe undeva aveau dreptate. Animalele alea proaste care nu știau să aprecieze un răsărit de soare îl învățau acum matematica strivitoare a iubirii. Semnificația cocârjată a numărului impar, a singurătății țiuitoare, a omului care n-are cu cine vorbi, a umărului care nu găsește alt umăr de sprijin, a palmei ce pipăie lipsa altei mâini, matematica fioroasă care te face să ai de toate și totuși nimic. Dumnezeu anticipase clipa aceasta și Eva era în mintea Lui de multă vreme, dar încă Adam nu știa secretul blond cu ochi verzi ... [Întâia nuntă - Tragedia numărului impar]” AdamIubireEvaDumnezeu Book:Trădată iubirea trecea Source: Trădată iubirea trecea