Quotessence
Home / Topics / Iubire Quotes

Iubire Quotes

Browse 144 quotes about Iubire.

Iubire Quotes

“Traiam cu impresia ca ajunsesem sa cunosc omul de langa mine, desi nu reusisem sa-i ghicesc vreo intentie vreodata. Era ca un abis pe care n-ai cum sa-l atingi. De cate ori credeam ca il descopar, ma cufundam mai tare in bezna, in intunericul sufletului lui. Atingerile lui erau ca doza de heroina - aveam nevoie de ele sa pot trai - dar ma adusesera pe un drum fara intoarcere. Trebuia sa platesc pacatele lui. Trebuia sa sufar in urma proprie-mi indragosteli, iar asta imi lasase cicatrici pe corp. Dragostea lui ma mutilase.”

“Cu siguranta, nu-l ura. Nu, ura trecuse cu mult timp in urma si cam tot de atunci se nascuse senzatia de rusine pentru ca avusese fata de el un sentiment care s-ar fi putut numi astfel. Respetul fata de el, generat de credinta ca avea calitati de pret, desi cu greu acceptat la inceput, incetase de la un timp a-l mai considera in neconcordanta cu simtamintele ei, iar acum respectul acesta crescuse, se modificase, devenise un soi de prietenie, datorita marturiilor ce-i fusesera atat de favorabile si datorita luminii atat de bune in care se plasase in ziua aceea. [...] Il respecta, il stima, ii era recunoscatoare, ii dorea numai binele, ar fi vrut doar sa stie cat dorea el ca binele acela sa fie legat de ea si in ce masura ar fi fost spre fericirea amandurora sa-si foloseasca puterile, pe care-si imagina ca inca le mai are, pentru a-l face sa-si reinnoiasca cererea.”

“Mă culcasem lângă glasul tău. Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau tâmplele. Nici nu-mi mai amintesc ce cântai. Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat nopţile. Sau poate copilăria ta care a murit undeva, sub cuvinte. Nici nu-mi mai amintesc ce cântai. Mă jucam cu palmile în zulufii tăi. Erau tare îndărătnici şi tu nu mă mai băgai de seamă. Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai. Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor. Ori poate de drag şi de blândeţe. Nu-mi mai amintesc de ce plângeai. Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.”

“Ai spus că te-am ucis - bântuie-mă, atunci! Morții chiar își bântuie ucigașii, cred. Știu că stafiile chiar cutreieră pământul. Fii lângă mine mereu - îmbracă orice formă -, scoate-mă din minți! Doar nu mă lăsa în abisul ăsta în care nu te pot găsi! O, Doamne! E de nedescris! Nu pot să trăiesc făra viața mea! Nu pot să trăiesc fără sufletul meu!”

“Pe fratele trebuie să-l dojenim cu blândeţe şi cu iubire. Pacea se pierde dacă sufletul e cuprins de slava deşartă, dacă te ridici deasupra fratelui tău, dacă judeci pe cineva, dacă vei mustra pe fratele tău fără blândeţe şi iubire, dacă vei mânca mult sau te vei ruga cu moliciune - pentru toate acestea se pierde pacea. Dacă ne facem obicei să ne rugăm din toată inima pentru vrăjmaşi şi să-i iubim, pacea va rămâne totdeauna în sufletele noastre. Dar dacă dispreţuim pe fratele nostru sau dacă-l judecăm, mintea noastră se întunecă şi pierdem pacea şi îndrăzneala la Dumnezeu.”

“În fiecare zi hrănim trupul nostru şi respirăm aer ca el să trăiască. Dar pentru suflet avem nevoie de Domnul şi de harul Duhului Sfânt, fără de care sufletul moare. Aşa cum soarele încălzeşte şi învie florile câmpului şi ele se întorc spre el, aşa şi sufletul care iubeşte pe Domnul este atras spre El şi-şi găseşte fericirea în El, şi în marea lui bucurie vrea ca în toţi oamenii să fie aceeaşi fericire.”

“Sufletul care a cunoscut pe Domnul învaţă printr-o îndelungată experienţă că, dacă trăieşte după poruncile Lui, atunci, chiar dacă nu mult, va simţi în el harul şi va avea îndrăzneală în rugăciune; dar dacă păcătuieşte printr-un singur gând şi nu se pocăieşte, harul se scârbeşte, şi atunci sufletul tânjeşte şi plânge înaintea lui Dumnezeu. Astfel, întreaga viaţă sufletul şi-o petrece în lupta cu gândurile. Tu însă nu slăbi în luptă, pentru că Domnul iubeşte pe cel ce luptă cu bărbăţie.”

“Adeseori noi judecăm făpturile lui Dumnezeu în loc să ne predăm voii lui Dumnezeu. Cine se predă pe sine voii Lui sfinte, acela află odihnă, dar cine îşi chinuie mintea să priceapă toate, acela e neiscusit în viaţa duhovnicească. Ca să cunoască voia lui Dumnezeu, trebuie să se supună ei, şi atunci Domnul îl va povăţui prin harul Său şi viaţa îi va fi uşoară. Chiar dacă acel om ar fi bolnav sau nenorocit, va fi bucuros în sufletul lui pentru că e sănătos la suflet şi la minte şi vede cu mintea pe Domnul şi Îl iubeşte în smerenia duhului, iar din pricina iubirii Lui uită lumea şi chiar dacă îşi aduce aminte de ea, iubirea lui Dumnezeu îl învaţă să se roage pentru lume, şi aceasta până la lacrimi.”

“Dacă este în tine o nedumerire, închină-te de trei ori până la pământ şi zi: "Milostive Doamne, Tu vezi că sufletul meu e în nedumerire şi mi-e frică să nu greşesc. Luminează-mi înţelegerea, Doamne." Şi Domnul te va lumina negreşit, căci El este foarte aproape de noi. Dar dacă te îndoieşti, nu vei primi ceea ce ceri. Aşa a zis Domnul lui Petru: "Pentru ce te-ai îndoit, puţin credinciosule?" [Mt 14,31] atunci când acesta începea să se scufunde în valuri. Aşa şi sufletul, când se îndoieşte, începe să se scufunde în gândurile cele rele.”

“Sunt oameni, şi chiar oameni mari, care atunci când se iveşte o nedumerire, nu se întorc spre Domnul; or atunci trebuie să spună deschis: "Doamne, sunt un om păcătos şi nu înţeleg ce trebuie să fac, dar Tu, Milostive, luminează-mi înţelegerea cum şi ce trebuie să fac!" Domnul cel Milostiv nu vrea ca sufletul nostru să se cufunde în zăpăceala care vine de la vrăjmaşul şi ne insuflă ce trebuie să facem şi ce nu trebuie să facem.”

“şa de neputincios este omul. Într-adevăr, suntem pământ, şi încă pământ păcătos. De aceea a şi zis Domnul: "Fără de Mine nu puteţi face nimic" [In 15, 5]. Aşa şi este. Când harul este în noi, suntem într-adevăr smeriţi, suntem înţelegători, ascultători, blânzi şi plăcuţi lui Dumnezeu şi oamenilor; dar când pierdem harul ne uscăm ca o mlădiţă ruptă dintr-o viţă. Cine nu iubeşte pe fratele pentru care Însuşi Domnul a murit în mari chinuri, acela s-a tăiat din Viţa care este Domnul [In 15, 1]; dar pe cel ce luptă cu păcatul Domnul îl va ajuta.”

“Prin el însuşi omul e firav ca o floare a câmpului: toţi o iubesc şi toţi o calcă în picioare. Aşa e şi omul: uneori e în slavă, alteori în necinste. Dar cine iubeşte pe Dumnezeu, acela Îi mulţumeşte pentru orice întristare şi rămâne liniştit atât în cinstire, cât şi în înjosire.”

“Dacă am fi fost smeriţi, Domnul ne-ar fi dat să vedem raiul în fiecare zi. Dar cum nu suntem smeriţi, trebuie să luptăm şi să ne războim cu noi înşine: dacă te birui pe tine însuţi, Domnul îţi va da sfântul Său ajutor drept răsplată pentru smerenia şi osteneala ta.”

“Mi-am conturat o lume imaginară încă de când te-am cunoscut. Lumea mea te viza pe tine, în diverse momente din viață, iar în toate momentele mă țineai de mănă mândru și încrezător în viitorul nostru. N-am să neg vreo secundă că nu te-am dorit din prima clipă în care mi-ai zâmbit. Ești conștient de farmecul pe care-l ai și mizezi pe asta când vine vorba de femei. Poate mă grăbesc puțin cu afirmațiile, însă nu mi-e rușine să recunosc adevarul. Sunt un om deschis și sincer care așteaptă același tratament. Nu-mi promite cuvinte fără sens, sentimente pe care nu ești capabil să le trăiești, ori povești de iubire fără conținut. Nu-mi promite nimic din ce nu ești dispus să oferi. Și dacă vrei să-ți dau voie să-mi fii alaturi, trebuie doar să mă iubești, iar eu îți promit că voi fi ca umbra; alături de tine toată viața.”

“Dacă aş fi ştiut că moare dacă nu sunt sau nu devin iubita lui m-aş fi prăbuşit de uimire şi în faţa unei forţe atât de puternice aş fi fost o nebună de nu l-aş fi înţeles sau de n-aş fi încercat să-l iubesc, eu fiind suprema şi singura fiinţă pentru el în lume - dar aşa când ştiam că din cinci în cinci minute mă schimbă cu alta, din joacă sau încercând să nu fie totul joacă, mă simţeam umilită: adică eu puteam fi schimbată cu oricine, eu nu eram o fiinţă unică şi dumnezeiască pe pământ, eram oricine, ca o cârpă, ca o gheată, ca o mie de cârpe, ca un milion de ghete, fără importanţă, bună de pipăit pe şolduri - groaznic ce sentiment!”

“Lumea i se clătinase în momentul în care sărutându-l i-am pus venin pe limbă. Ajunsese într-un stadiu în care nu mai ştia dacă sunt copil sau femeie, dacă domin sau mă las dominată, dacă îl vreau sau dacă mă joc cu mintea lui, iar adevărul era că am fost construită dintr-un amestec echilibrat din toate. Doze precise ce îl duceau pe culmile plăcerii, ori îi ofereau cea mai crudă suferință. Iubeam momentele în care disprețul de pe fața mea îi rupea sufletul, şi iubeam de două ori mai tare să-l văd dându-şi ochii peste cap şi lingăndu-se pe buze. Niciodată separate, un fel bizar de Ying şi Yang, ce îl făcea deseori să-mi mărturisească nevrotic că sunt un drac cu ochii verzi şi chip de înger. Şi cu toate astea, prefera iadul cu mine atât timp cât îl parcurgea ținându-mă de mână.”