Quotessence
Home / Topics / Iubire Quotes

Iubire Quotes

Browse 144 quotes about Iubire.

Iubire Quotes

“Îmi tot vine în minte o imagine cu un râu cu ape repezi. În apă sunt doi oameni care încearcă șă se țină unul e celălalt cât de tare pot, dar până la urmă e mult, mult prea greu. Curentul e mult prea puternic. Trebuie să-ți dea drumul unul altuia, să se despartă. Așa cred că e și cu noi. E mare păcat, Kath, pentru că noi ne-am iubit toată viața. Dar asta e. N-avem ce face. Nu putem rămâne împreună pe vecie.”

“Sunt momente în viață în care ești atât de fericit încât ești mereu cu zâmbetul pe buze. Momente în care cu greu te abți să nu țopăi de fericire. Momente în care după ce știi cât de jos ai fost, în momentul în care ajungi la cupa fericirii, te îmbeți după buza acesteia. Momentele care ți se întipăresc în inimă, în suflet, în minte, în spirit. În tot. Care se întipăresc în tine cu totul, care sunt de fapt o parte din tine. Momentele indescriptibile. Momentele care nu pot fi explicate, expuse... momentele care pot fi doar simțite, trăite. Cele care te duc în extaz atât de repede încât nici nu știi când ai ajuns. Acele momente magice de care nu vrei să te desparți niciodată.”

“ÎN ALB ŞI NEGRU Demult te-ai retras... Bătaia de ceas Te readuce Şi te seduce, Să ieşi din tine, Nu te reţine, Să te întâlneşti, Să poţi să iubeşti. Lumini şi umbre Regrete sumbre, O lume rece, Tristeţea trece, Stai în tăcere, Fără plăcere, Privirea-ţi plânge, La mine-n sânge, Suflet integru, În alb şi negru, Cauţi o scăpare, Eliberare. Se strânge geana, În tine rana, Vrea să se zbată, Cicatrizată. Nemulţumită, Stai adâncită-n Gânduri profunde. Cine-ţi răspunde Şi te-nţelege, Să te dezlege, De prejudecăţi, De tine... însăţi?”

“Niciodată nu te voi trăda de tot, deşi te-am trădat şi te voi trăda la fiecare pas; Când te-am urât nu te-am putut uita; Te-am blestemat, ca să te suport; Te-am refuzat, ca să te schimbi; Te-am chemat şi n-ai venit, am urlat şi nu mi-ai zâmbit, am fost trist şi nu m-ai mângâiat. Am plâns şi nu mi-ai îndulcit lacrimile. Deşert ai fost rugăminţilor mele. Ucis-am în gând întâia clipă a vieţii şi fulgerat-am începuturile tale, secetă în fructe, uscăciune în flori şi secarea izvoarelor dorit-a sufletul meu. Dar recunoscător îţi este sufletul meu pentru zâmbetul ce l-a văzut doar el şi nimeni altul; recunoscător pentru acea întâlnire, de nimeni aflată; acea întâlnire nu se uită, ci cu credinţa ascunsă în tine răsună în tăcere, înverzeşte pustiuri, îndulceşte lacrimi şi înseninează singurătăţi. Îţi jur că niciodată nu vei cunoaşte marea mea trădare. Jur pe tot ce poate fi mai sfânt: pe zâmbetul tău, că nu mă voi despărţi niciodată de tine.”

“La necredinţă se ajunge din mândrie. Omul mândru vrea să cunoască toate prin mintea şi prin ştiinţa lui, dar nu-i este dat să cunoască pe Dumnezeu, pentru că Domnul nu se descoperă decât sufletelor smerite. Sufletelor smerite Domnul le face cunoscute lucrurile Sale, care sunt de neînţeles pentru mintea noastră, dar se descoperă prin Duhul Sfânt. Numai cu mintea omul nu poate cunoaşte decât cele pământeşti şi pe acestea numai în parte, dar Dumnezeu şi toate cele cereşti nu se cunosc decât prin Duhul Sfânt. Unii se ostenesc toată viaţa lor să cunoască ce este pe soare sau pe lună sau aiurea, dar aceasta nu e de folos pentru sufletul lor. Dar dacă ne vom strădui să cunoaştem ce este înăuntrul inimii omului, iată ce vom vedea: în sufletul unui sfânt - Împărăţia cerurilor, iar în sufletul unui păcătos - întuneric şi chin. Şi e de folos să ştim aceasta, pentru că vom locui veşnic fie în Împărăţie, fie în chinuri.”

“Domnul vrea ca noi să ne iubim unii pe alţii; în aceasta stă libertatea: în iubirea de Dumnezeu şi de aproapele. În aceasta e şi libertatea şi egalitatea. În rangurile pământeşti nu poate fi egalitate, dar acest lucru nu contează pentru suflet. Nu se poate ca fiecare să fie împărat sau prinţ; nu se poate ca fiecare să fie patriarh sau egumen sau întâi-stătător; dar în orice rang e cu putinţă să iubeşti pe Dumnezeu şi să fii bineplăcut Lui şi numai aceasta contează. Şi cine iubeşte mai mult pe Dumnezeu pe pământ, acela va avea mai multă slavă în Împărăţie. Cine iubeşte mai mult, acela se avântă cu tărie spre Dumnezeu, acela va fi aproape de El. Fiecare va fi preamărit pe măsura iubirii lui. Şi am înţeles că iubirea este felurită după tăria ei.”

“Iată o cale scurtă şi uşoară spre mântuire: Fii ascultător, înfrânat, nu osândi, păzeşte-ţi mintea şi inima de gândurile cele rele şi gândeşte că toţi oamenii sunt buni şi Domnul îi iubeşte. Pentru acest gând smerit, harul Duhului Sfânt va via întru tine şi vei zice: «Milostiv este Domnul!» Dar dacă osândeşti, murmuri şi-ţi place să-ţi faci voia, atunci chiar dacă te rogi mult, sufletul tău sărăceşte şi spui: «Domnul m-a uitat». Dar nu Domnul te-a uitat pe tine, ci tu ai uitat că trebuie să te smereşti, şi pentru aceasta harul lui Dumnezeu nu viază în sufletul tău; el intră însă cu uşurinţă în sufletul smerit şi îi dă pacea şi odihna în Dumnezeu. Maica Domnului a fost mai smerită decât toţi şi de aceea o preamăresc cerul şi pământul; şi oricine se smereşte va fi preamărit de Dumnezeu şi va vedea slava Domnului.”

“Dacă gândeşti rău despre oameni, aceasta înseamnă că un duh rău viază în tine şi îţi insuflă gânduri rele împotriva oamenilor. Şi dacă cineva nu se pocăieşte şi moare fără să fi iertat fratelui său, sufletul lui se va pogorî acolo unde sălăşluieşte duhul rău care-i stăpâneşte sufletul. Asta e legea pentru noi: dacă ierţi, aceasta înseamnă că Domnul te-a iertat; dar dacă nu ierţi fratelui tău, înseamnă că păcatul tău rămâne cu tine. Domnul vrea ca noi să iubim pe aproapele; şi dacă tu gândeşti despre el că Domnul îl iubeşte, aceasta înseamnă că iubirea Domnului e cu tine; şi dacă crezi că Domnul iubeşte mult făptura Să şi ţi-e milă de întreaga zidire şi-i iubeşti pe vrăjmaşii tăi, iar pe tine însuţi te socoteşti mai rău decât toţi, aceasta înseamnă că e cu tine un mare har al Duhului Sfânt.”

“Iată, bucuria noastră: Dumnezeu este cu noi şi în noi. Ştiu oare toţi aceasta ? Din nenorocire nu toţi, ci numai cei ce s-au smerit înaintea lui Dumnezeu şi şi-au tăiat voile proprii, căci Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă şi El viază numai într-o inimă smerită. Domnul se bucură când ne aducem aminte de milostivirea Lui şi ne facem asemenea Lui prin smerenia noastră." (idem) "Dacă întâi-stătătorul este rău, roagă-te pentru el şi vei avea pace în sufletul tău. Dacă chilia e rea sau dacă ascultarea nu-ţi e pe plac sau dacă eşti istovit de boală, gândeşte în tine însuţi: "Domnul mă vede şi cunoaşte starea mea; să fie cum îi place lui Dumnezeu", şi vei avea pace. Dacă sufletul nu se predă voii lui Dumnezeu, nu-şi va găsi nicăieri pacea, chiar dacă ar păzi posturi mari şi ar stărui în rugăciune. Cine învinuieşte pe oameni pentru faptul că îi fac reproşuri, acela nu înţelege că sufletul lui e bolnav şi că nu reproşurile sunt vinovate pentru suferinţa lui. Cel căruia îi place să-şi împlinească voia sa proprie, acela nu e deloc înţelept, dar cel ascultător degrabă va înainta [duhovniceşte], pentru că Domnul îl iubeşte.”

“Este cu neputinţă să ne păstrăm pacea sufletească dacă nu veghem asupra minţii noastre, adică dacă nu vom depărta gândurile care nu-I plac lui Dumnezeu şi nu le vom păzi, dimpotrivă, pe cele plăcute lui Dumnezeu. Trebuie să priveşti cu mintea în inimă, ce anume lucrează acolo: lucruri de pace sau nu. Dacă nu, atunci vezi cu ce anume ai păcătuit. Pentru pacea sufletească trebuie să fii înfrânat, pentru că pacea se pierde şi din pricina trupului nostru. Nu trebuie să fii curios; nu trebuie să citeşti nici gazete, nici cărţi lumeşti, care pustiesc sufletul şi-i aduc urât şi tulburare. Nu osândi pe alţii, fiindcă adeseori se întâmplă că, fără să-l cunoaştem pe om, îl vorbim de rău, dar el prin mintea lui e asemenea unui înger. Nu te sili să cunoşti treburi străine, ci numai pe cele ale tale; nu te îngriji decât de ceea ce ţi s-a poruncit de "bătrâni" şi atunci, pentru ascultarea ta, Domnul te va ajuta cu harul Său, şi vei vedea în sufletul tău roadele ascultării: pacea şi rugăciunea neîncetată. În viaţa de obşte harul lui Dumnezeu se pierde înainte de toate pentru că n-am învăţat să iubim pe fratele nostru după porunca Domnului. Dacă fratele tău te întristează şi în clipa aceea primeşti un gând de mânie împotriva lui sau dacă-l osândeşti ori îl urăşti, vei simţi că harul te-a părăsit şi că pacea a pierit. Pentru pacea sufletească trebuie ca sufletul să se obişnuiască să iubească pe acela care l-a întristat şi să se roage de îndată pentru el. Sufletul nu poate avea pace, dacă nu va cere cu toată puterea de la Domnul darul de a iubi pe toţi oamenii. Domnul a zis: "Iubiţi pe vrăjmaşii voştri" [Mt 5,44], şi dacă nu-i vom iubi pe vrăjmaşi, nu va fi pace în suflet. Este neapărată nevoie să dobândim ascultare, smerenie şi iubire, altfel toate marile noastre nevoinţe şi privegheri vor fi doar spre pierzanie. Un "bătrân" a avut următoarea vedenie: un om căra apă într-un vas al cărui fund era spart; omul îşi dădea multă osteneală, dar toată apa se scurgea şi vasul rămânea gol. Aşa şi noi, trăim în nevoinţă [asceză], dar pierdem o singură virtute, şi pentru ea sufletul stă gol.”

“Experienţa mi-a arătat că nu trebuie să gândeşti rău despre niciun om, căci pentru aceasta harul Duhului Sfânt pleacă din suflet. Dar dacă îi iubim pe oameni, Domnul ne va da rugăciunea aşa încât, chiar şi în mijlocul oamenilor, sufletul va putea striga neîncetat către Dumnezeu.”

“Scriu tuturor celor care, ca şi mine, vor fi într-o nenorocire asemănătoare: staţi bărbăteşte şi nădăjduiţi cu tărie în Dumnezeu, şi vrăjmaşii nu vor rezista, pentru că Domnul i-a biruit pe ei. Prin harul lui Dumnezeu am cunoscut că Domnul poartă de grijă de noi cu milostivire şi nici o rugăciune, nici un gând bun nu se pierd înaintea lui Dumnezeu. Adeseori e ca şi cum Domnul nu ne aude; dar aceasta e numai pentru că suntem mândri şi cerem ceea ce nu ne este de folos. Chinuitor pucru este a recunoaşte mândria în noi înşine, dar Domnul lasă pe cel mândru să se zbată chinuindu-se în neputinţa sa până ce se smereşte. Când sufletul se smereşte, atunci vrăjmaşii sunt biruiţi şi sufletul află mare odihnă în Dumnezeu.”

“Nu știa de ce, dar de câteva ore bune i se strecurase în aburul din piept o tristețe apăsătoare cu gust de fruct oprit. Matematica aceea îl deznădăjduia. Nu trebuia să te fi dus la școală în clasa întâi ca să-ți dai seama că unu și cu unu fac doi și perechile treceau țanțoșe pe lângă el și leul îi făcea cu ochiul superior, ursul își mângâia ursoaica în trecere, lupul îi rânjea. Adam putea să le spună două vorbe apăsate, dar simțea că pe undeva aveau dreptate. Animalele alea proaste care nu știau să aprecieze un răsărit de soare îl învățau acum matematica strivitoare a iubirii. Semnificația cocârjată a numărului impar, a singurătății țiuitoare, a omului care n-are cu cine vorbi, a umărului care nu găsește alt umăr de sprijin, a palmei ce pipăie lipsa altei mâini, matematica fioroasă care te face să ai de toate și totuși nimic. Dumnezeu anticipase clipa aceasta și Eva era în mintea Lui de multă vreme, dar încă Adam nu știa secretul blond cu ochi verzi ... [Întâia nuntă - Tragedia numărului impar]”