Quotessence
Home / Topics / Tristete Quotes

Tristete Quotes

Browse 29 quotes about Tristete.

Tristete Quotes

“Niciodată nu te voi trăda de tot, deşi te-am trădat şi te voi trăda la fiecare pas; Când te-am urât nu te-am putut uita; Te-am blestemat, ca să te suport; Te-am refuzat, ca să te schimbi; Te-am chemat şi n-ai venit, am urlat şi nu mi-ai zâmbit, am fost trist şi nu m-ai mângâiat. Am plâns şi nu mi-ai îndulcit lacrimile. Deşert ai fost rugăminţilor mele. Ucis-am în gând întâia clipă a vieţii şi fulgerat-am începuturile tale, secetă în fructe, uscăciune în flori şi secarea izvoarelor dorit-a sufletul meu. Dar recunoscător îţi este sufletul meu pentru zâmbetul ce l-a văzut doar el şi nimeni altul; recunoscător pentru acea întâlnire, de nimeni aflată; acea întâlnire nu se uită, ci cu credinţa ascunsă în tine răsună în tăcere, înverzeşte pustiuri, îndulceşte lacrimi şi înseninează singurătăţi. Îţi jur că niciodată nu vei cunoaşte marea mea trădare. Jur pe tot ce poate fi mai sfânt: pe zâmbetul tău, că nu mă voi despărţi niciodată de tine.”

“În tristete, totul are doua fete. Nu poti fi nici în iad si nici în rai, nici în viata si nici în moarte, nici fericit si nici nefericit. Un plîns fara lacrimi, un echivoc fara sfîrsit. Caci nu te izgoneste ea în aceeasi masura din aceasta lume, ca si din cealalta? Esti trist de totdeauna, nu de acum. Si acest totdeauna e toata lumea înainte de nasterea ta. Nu-i tristetea amintirea vremii în care n-am fost?”

“Omenirea se apropie de bătrînețe și am ajuns să ne placă tristețea, asemeni unui prieten care a stat foarte mult lîngă noi, în tinerețe, pe cînd eram viguroși și veseli. Ca și marinarii lui Ulysses primeam bucuroși și soarele și tunetul. Sînge roșu curgea în vinele noastre și rîdeam, iar poveștile pe care ni le spuneam erau străbătute de vigoare și speranță. Acum stăm ca bătrînii urmărind cu ochii în flăcări chipurile oamenilor; iar povestirile care ne plac sînt triste, ca poveștile pe care le-am trăit noi înșine.”

“Deodată crescu în el o tristeţe plumburie. Singurul lucru pe care puteau să-l facă era să-şi lingă rănile unul altuia. Dar vor linge mereu şi rănile nu se vor vindeca niciodată, iar la urmă limbile li se vor toci. —N-am priceput. Dar viața nu e ceva ce se poate pricepe. Există tot felul de vieţi, iar uneori partea opusă a colinei pare mai verde. Pentru mine cel mai greu este că nu ştiu unde vom ajunge cu traiul ăsta, dar probabil că asta nu se ştie niciodată, indiferent ce fel de viaţă duci.”

“Amărăciunea impregna până și cea mai neînsemnată dintre formulele noastre și fiecare, adesea fără să o știe, urmărea moartea celuilalt sau pe a sa. În mijlocul atâtor ruine ne minunam că mai suntem în picioare, dar nu mai eram prea siguri că vom mai face față mult acestei supraviețuiri. Nu se rostogolea în prăpastie numai lumea, ci și noi înșine. Totul se clătina, și noi de asemenea. Eram echilibriștii timpurilor moderne, un fel de saltimbanci ai unui amurg care ar fi încercat, dar în zadar, să treacă drept o auroră.”