Quotessence
Home / Topics / Fericire Quotes

Fericire Quotes

Browse 20 quotes about Fericire.

Fericire Quotes

“Se simțise, de fapt, înghesuit și împins înainte, se lăsase fără un cuvânt, cu conștiința că nu se poate schimba nimic, cu conștiința că nu avea puterea necesară pentru a se împotrivi forței care îl mâna. Merg cu curentul... Aceste momente de armonie cu voința superioară, cu voința firmei, au fost întotdeauna cele mai fericite. Umilința unei asemenea fericiri era evidentă.”

“Într-un aeroport ce urma să devină martorul bucuriilor și tristeților următoare. Încercuiri de lacrimi, între aterizări și decolări. Lacrimi de bucurie, dor, dar niciodată înstrăinare. Povestea aceasta încape probabil în detaliile multora dintre voi, mai mult sau mai puțin nuanțate. Avioane pleacă zilnic înspre necunoscutul unora dintre noi. Cu multe emoții la purtător. Un „bine ați venit la bord” ne sfârtecă uneori zâmbetul zilei, dar speranța ne ține strâns legați într-un albastru senin. Pentru că, atâta timp cât este viață, este și speranță. Într-un răsărit mai luminos, în care copiii noștri pot gusta din fructele bucuriei așa cum poate noi nu am reușit să o facem. În timp ce tivim mărgele de bucurie din izbândele lor. Fericire, zâmbet, emoție… Pentru ei dar si pentru noi.”

“Sunt momente în viață în care ești atât de fericit încât ești mereu cu zâmbetul pe buze. Momente în care cu greu te abți să nu țopăi de fericire. Momente în care după ce știi cât de jos ai fost, în momentul în care ajungi la cupa fericirii, te îmbeți după buza acesteia. Momentele care ți se întipăresc în inimă, în suflet, în minte, în spirit. În tot. Care se întipăresc în tine cu totul, care sunt de fapt o parte din tine. Momentele indescriptibile. Momentele care nu pot fi explicate, expuse... momentele care pot fi doar simțite, trăite. Cele care te duc în extaz atât de repede încât nici nu știi când ai ajuns. Acele momente magice de care nu vrei să te desparți niciodată.”

“O văd şi acum. Storurile erau lăsate, şi în cameră era o penumbră misterioasă, o răcoare de o cu totul altă natură decât răcoarea celorlalte camere în care pătrunsesem până atunci. Nu ştiu de ce, mi se părea că totul pluteşte acolo într-o lumină verde; poate unde perdelele erau verzi. Căci, altminteri, camera era plină de fel de fel de mobile, şi lăzi, şi coşuri cu hârtii şi jurnale vechi. Dar mie mi se părea că e verde. Şi atunci, în clipa aceea, am înţeles ce este Sambo. Am înţeles că există aici, pe pământ, lângă noi, la îndemâna noastră şi totuşi invizibil celorlalţi, inaccesibil celor neiniţiaţi — există un spaţiu privilegiat, un loc paradisiac, pe care, dacă ai avut norocul să-l cunoşti, nu-l mai poţi uita, apoi, toată viaţa. Căci în Sambo simţeam că nu mai trăiesc aşa cum trăisem până atunci; trăiam altfel, într-o continuă, inexprimabilă fericire. Nu ştiu de unde izvora beatitudinea asta fără nume. Mai târziu, amintindu-mi de Sambo, am fost sigur că acolo mă aştepta Dumnezeu, şi mă lua în braţe îndată ce-i călcam pragul. N-am mai simţit, apoi, nicăieri şi niciodată, o asemenea fericire, în nici o biserică, în nici un muzeu; nicăieri şi niciodată.”

“Fericirea constă în a fi mulţumiţi cu noi înşine. De multe ori, nu mai ştim să fim fericiţi, fiind prinşi în rutina zilnică ce ne complică existenţa, în vîrtejul clipelor ce ne aruncă în bâltoaca frustrărilor şi a complexelor. Trebuie să ne oprim o clipă din alergarea nebună prin viaţă şi să ne ascultăm nevoile sufletului. Atunci, vom şti să ne bucurăm de mirosul proaspăt al ploii, de verdele crud al firelor de iarbă ce se leagănă în adierea vântului, de cerul încărcat de stele din nopţile liniştite de vară, de frunzele arămii ce parcă valsează prin atmosfera încărcată de emoţie din zilele răcoroase de toamnă, de roadele pământului care musteşte de viaţă... de fiecare zâmbet ce ne pastelează efemeritatea clipelor. Ploaie de gânduri”

“Parcînd în faţa Hotelului Roman, mi-am dat seama că şi fericirea poate fi resemnată, asta e ce o aseamănă cu sora ei veşnică, nefericirea. Rugăciunea, chiar şi nerostită, mi se îndeplinise: primisem cîteva ore alături de singura fiinţă de care aveam să mă îndrăgostesc vreodată. Erau orele din miezul cărora, în nefăcutele mele planuri, trebuia să-mi hrănesc restul vieţii. Ca un pictor care nu poate arăta lumina altfel decît prin umbre, nici eu nu-mi putea reprezenta înălţimea momentului altfel decît respirînd prăbuşirile viitorului.”