Quotessence
Home / Topics / Poveste Quotes

Poveste Quotes

Browse 9 quotes about Poveste.

Poveste Quotes

“Întotdeauna va exista un el căruia să vrem a-i oferi lumea, un el al cărui zâmbet va fi antidotul pentru toate depresiile noastre. Un el care nu ne va înţelege isteriile, dar ne va îmbrăţişa cu multă iubire. Un el care ne va privi dimineaţa când dormim şi ne va săruta pleoapele fără să ştim. Un el care va şti să ne arate cât de simplă e iubirea, un el căruia îi vom da dreptate, în final. Femeile şi dragostea: o poveste fără sfârşit, o poveste în care noi suntem eroinele, iar ei sunt cei care ne salvează, la nesfârşit.”

DragostePovesteFemeiEroine
Book:Încă o dorinţă
Create image

“Cascada părea ruptă dintr-o poveste, uşor ascunsă de desişul pădurii. În spatele ei se ascundea o mică grotă. Numai un „obişnuit al locului“ ar fi putut să ştie de existenţa ei. Iar Brian ştia. Au intrat acolo. Arăta ca un cuibuşor de nebunii. Ea ar fi vrut să spună ceva, dar a tăcut. Oare câte femei a mai adus aici? Oare câte s-au lăsat impresionate de farmecul lui?”

LoveWishPovesteFemeiDorintaPadure
Book:Încă o dorinţă
Create image

“Îi răspunse însă doar urletul unei haite de lupi. Se speriase de-a binelea, începuse să alerge fără o direcție precisă şi nu recunoştea nimic. Se împiedică şi căzu cu fața pe un muşuroi de furnici. Se ridică, ştergându-se agitat de furnici şi pământ, şi dădu cu ochii de o pereche de tălpi albe, de dimensiuni nemaiîntâlnite. Picioarele erau aidoma trunchiurilor unor mesteceni, iar de sus, de sub coroana copacilor, se aplecă spre el o mutră ciudată, a cărei frunte era brăzdată de două riduri adânci. -De ce ai ucis liniştea? i-a zis făptura aceea, cu reproş. -Nu am ucis nimic, a răspuns copilul. Mi-am pierdut prietena, încercam să dau de ea. -De cât timp o cunoşti? întrebă ființa aceea, cu vocea oarecum mai blândă. -Păăi... de vreo oră, cred. Poate două. -Şi poți spune că e prietena ta după o singură oră?”

Poveste
Book:Cărarea ocolită
Create image

“Copilul deschise uşa şi intră în casă. Pe podea, paşii se auzeau ca nişte pocnituri scurte. Se uită pe fereastră şi văzu cu uimire o cu totul altă pădure decât cea prin care venise. Urcase printre stejari şi carpeni, iar dinăuntru vedea, prin geamul Meşteroaiei, trunchiuri albe de mesteceni. Era ceva mai multă lumină în pădurea asta, putea străbate vreo cincizeci-şaizeci de paşi cu privirea. -Mi-ai făcut vreo vrajă şi mie? întrebă copilul. -Nu chiar. Aşa îmi place mie, să mă mut dintr-o pădure în alta. Poți ieşi să te plimbi puțin, numai fii atent să nu te îndepărtezi prea tare de mine, altfel rişti să rămâi prizonier în altă lume şi de aici e teribil de greu să te întorci. Pavel o apucă agale prin pădure. Era linişte perfectă, cum nu mai întâlnise niciodată, nici măcar paşii lui nu se auzeau. Ca să fie convins că e într-o pădure adevărată, se apropie de un mesteacăn şi îi lovi uşor trunchiul, aşa cum bați pe spate un prieten. Apoi făcu la fel cu alți doi mesteceni, erau copaci veritabili, nu mai avea nicio îndoială. E drept că nici de data aceasta nu auzi niciun zgomot. Avea o senzație neobişnuită, dar mai degrabă plăcută. Se simțea uşor, ca şi cum ar fi plutit, ar fi înotat sau altcineva ar fi mers în locul lui.”

Poveste
Book:Cărarea ocolită
Create image