Quote by Ovidiu Baron

“Copilul deschise uşa şi intră în casă. Pe podea, paşii se auzeau ca nişte pocnituri scurte. Se uită pe fereastră şi văzu cu uimire o cu totul altă pădure decât cea prin care venise. Urcase printre stejari şi carpeni, iar dinăuntru vedea, prin geamul Meşteroaiei, trunchiuri albe de mesteceni. Era ceva mai multă lumină în pădurea asta, putea străbate vreo cincizeci-şaizeci de paşi cu privirea. -Mi-ai făcut vreo vrajă şi mie? întrebă copilul. -Nu chiar. Aşa îmi place mie, să mă mut dintr-o pădure în alta. Poți ieşi să te plimbi puțin, numai fii atent să nu te îndepărtezi prea tare de mine, altfel rişti să rămâi prizonier în altă lume şi de aici e teribil de greu să te întorci. Pavel o apucă agale prin pădure. Era linişte perfectă, cum nu mai întâlnise niciodată, nici măcar paşii lui nu se auzeau. Ca să fie convins că e într-o pădure adevărată, se apropie de un mesteacăn şi îi lovi uşor trunchiul, aşa cum bați pe spate un prieten. Apoi făcu la fel cu alți doi mesteceni, erau copaci veritabili, nu mai avea nicio îndoială. E drept că nici de data aceasta nu auzi niciun zgomot. Avea o senzație neobişnuită, dar mai degrabă plăcută. Se simțea uşor, ca şi cum ar fi plutit, ar fi înotat sau altcineva ar fi mers în locul lui.”

Quote by Ovidiu Baron