Quotessence
Home / Topics / Dragoste Quotes

Dragoste Quotes

Browse 90 quotes about Dragoste.

Dragoste Quotes

“Mândrie, nădejde, dorință, ca niște ierburi strivite în inima lui, înălțau aburii unei tămâi înnebunitoare către ochii minții. Alerga la vale în iureșul aburilor de mândrie rănită, nădejde pierdută și dorință contrariată, fără de veste stârniți. Țâșneau înalțându-se în fumuri dense și înnebunitoare dinaintea ochilor săi chinuiți și se risipiră deasupră-i , până când, în sfârșit, aerul fu iarăși limpede și rece.”

“Mă culcasem lângă glasul tău. Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau tâmplele. Nici nu-mi mai amintesc ce cântai. Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat nopţile. Sau poate copilăria ta care a murit undeva, sub cuvinte. Nici nu-mi mai amintesc ce cântai. Mă jucam cu palmile în zulufii tăi. Erau tare îndărătnici şi tu nu mă mai băgai de seamă. Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai. Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor. Ori poate de drag şi de blândeţe. Nu-mi mai amintesc de ce plângeai. Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.”

“Sufletul care a cunoscut pe Domnul învaţă printr-o îndelungată experienţă că, dacă trăieşte după poruncile Lui, atunci, chiar dacă nu mult, va simţi în el harul şi va avea îndrăzneală în rugăciune; dar dacă păcătuieşte printr-un singur gând şi nu se pocăieşte, harul se scârbeşte, şi atunci sufletul tânjeşte şi plânge înaintea lui Dumnezeu. Astfel, întreaga viaţă sufletul şi-o petrece în lupta cu gândurile. Tu însă nu slăbi în luptă, pentru că Domnul iubeşte pe cel ce luptă cu bărbăţie.”

“Adeseori noi judecăm făpturile lui Dumnezeu în loc să ne predăm voii lui Dumnezeu. Cine se predă pe sine voii Lui sfinte, acela află odihnă, dar cine îşi chinuie mintea să priceapă toate, acela e neiscusit în viaţa duhovnicească. Ca să cunoască voia lui Dumnezeu, trebuie să se supună ei, şi atunci Domnul îl va povăţui prin harul Său şi viaţa îi va fi uşoară. Chiar dacă acel om ar fi bolnav sau nenorocit, va fi bucuros în sufletul lui pentru că e sănătos la suflet şi la minte şi vede cu mintea pe Domnul şi Îl iubeşte în smerenia duhului, iar din pricina iubirii Lui uită lumea şi chiar dacă îşi aduce aminte de ea, iubirea lui Dumnezeu îl învaţă să se roage pentru lume, şi aceasta până la lacrimi.”

“Dacă este în tine o nedumerire, închină-te de trei ori până la pământ şi zi: "Milostive Doamne, Tu vezi că sufletul meu e în nedumerire şi mi-e frică să nu greşesc. Luminează-mi înţelegerea, Doamne." Şi Domnul te va lumina negreşit, căci El este foarte aproape de noi. Dar dacă te îndoieşti, nu vei primi ceea ce ceri. Aşa a zis Domnul lui Petru: "Pentru ce te-ai îndoit, puţin credinciosule?" [Mt 14,31] atunci când acesta începea să se scufunde în valuri. Aşa şi sufletul, când se îndoieşte, începe să se scufunde în gândurile cele rele.”

“Sunt oameni, şi chiar oameni mari, care atunci când se iveşte o nedumerire, nu se întorc spre Domnul; or atunci trebuie să spună deschis: "Doamne, sunt un om păcătos şi nu înţeleg ce trebuie să fac, dar Tu, Milostive, luminează-mi înţelegerea cum şi ce trebuie să fac!" Domnul cel Milostiv nu vrea ca sufletul nostru să se cufunde în zăpăceala care vine de la vrăjmaşul şi ne insuflă ce trebuie să facem şi ce nu trebuie să facem.”

“şa de neputincios este omul. Într-adevăr, suntem pământ, şi încă pământ păcătos. De aceea a şi zis Domnul: "Fără de Mine nu puteţi face nimic" [In 15, 5]. Aşa şi este. Când harul este în noi, suntem într-adevăr smeriţi, suntem înţelegători, ascultători, blânzi şi plăcuţi lui Dumnezeu şi oamenilor; dar când pierdem harul ne uscăm ca o mlădiţă ruptă dintr-o viţă. Cine nu iubeşte pe fratele pentru care Însuşi Domnul a murit în mari chinuri, acela s-a tăiat din Viţa care este Domnul [In 15, 1]; dar pe cel ce luptă cu păcatul Domnul îl va ajuta.”

“Prin el însuşi omul e firav ca o floare a câmpului: toţi o iubesc şi toţi o calcă în picioare. Aşa e şi omul: uneori e în slavă, alteori în necinste. Dar cine iubeşte pe Dumnezeu, acela Îi mulţumeşte pentru orice întristare şi rămâne liniştit atât în cinstire, cât şi în înjosire.”

“Dacă am fi fost smeriţi, Domnul ne-ar fi dat să vedem raiul în fiecare zi. Dar cum nu suntem smeriţi, trebuie să luptăm şi să ne războim cu noi înşine: dacă te birui pe tine însuţi, Domnul îţi va da sfântul Său ajutor drept răsplată pentru smerenia şi osteneala ta.”

“Acolo pe pietre sau pe oasele acelea, căci nu distingeam prea bine ce erau, am zărit doi șerpi încolăciți. Poate făceau dragoste. Să vă spun drept, nu știu cum fac șerpii dragoste. Sau poate se luptau. Deodată am văzut cum un fulger negru cade prin aer chiar peste insulă și chiar peste șerpii încolăciți. Era un vultur care a înhățat unul din șerpi și s-a ridicat cu el în văzduh. Așadar, vulturul le-a întrerupt șerpilor dragostea sau lupta. Eu i-am văzut înlănțuiți, nu mă pricep să spun ce anume a fost. Dar, poate că între dragoste și luptă nu e nici o deosebire. Dragostea e luptă între două suflete și între două trupuri în care uneori nu e nici un învingător, alteori nu e nici un învins. Și, oricum, pentru unul din șerpi nu mai avea importanță diferența dintre dragoste și luptă. Pentru el totul se sfârșise. Nu va mai face nici dragoste, nici nu se va mai lupta cu nimeni. Moartea pune punct și iubirilor și luptelor. Fiecare rămâne atunci cu cât a iubit și cu cât a luptat. Mai are timp, poate, doar să regrete că n-a iubit și n-a luptat destul sau că a trăit ca un şarpe singur, care nu şi-a găsit alt şarpe cu care să se iubească sau să se lupte.”

“Dragostea e ca spărgătorul de muzee: intră în tine dosnic, prin crăpături neştiute, se strecoară prin canale insalubre pînă în mijlocul secret al sufletului, iar de-acolo, neştiind să facă diferenţa între ce-i frumos şi ce nu, bagă în traistă cea mai păzită dintre pînze, cea mai veche dintre statui, cea mai sclipitoare dintre coroane. Şi cu tolba asta de furăciuni pripite dragostea se duce la picioarele femeii din care s-a născut şi, deşertînd-o, îi spune: iată-ţi ofranda! Dragostea n-are gust propriu. Dragostea e un whisky, sorbind aroma şi culoarea doagei în care s-a turnat. Unii simt gustul miracolului, alţii pe cel al puterii, ori al poeziei, ori al vieţii împlinite. Mie unuia, ca să n-o confund şi să n-o uit, dragostea mi-a lăsat pe esofag, un pic mai sus de capul pieptului, gustul morţii. O fi că am citit eu cărţile nepotrivite, sau poate că băusem prea mult în zilele alea, habar n-am. Dar, privind încheietura Milenei, cu pielea subţire, întinsă peste capătul rotund şi proeminent al radiusului, venele urcînd albastru spre nişte degete lungi şi subţiri, cu unghii tăiate rotund, şcolăreşte, am simţit numai şi numai moarte. Dorinţa nefirească de a nu mai exista, cea mai seducătoare dintre dorinţe, m-a copleşit într-o ciunteală de clipă. Ada Kaleh înghiţită de Dunăre, cu tot cu trecut, şi poveşti, şi rahat, şi sugiuc.”

“Întotdeauna va exista un el căruia să vrem a-i oferi lumea, un el al cărui zâmbet va fi antidotul pentru toate depresiile noastre. Un el care nu ne va înţelege isteriile, dar ne va îmbrăţişa cu multă iubire. Un el care ne va privi dimineaţa când dormim şi ne va săruta pleoapele fără să ştim. Un el care va şti să ne arate cât de simplă e iubirea, un el căruia îi vom da dreptate, în final. Femeile şi dragostea: o poveste fără sfârşit, o poveste în care noi suntem eroinele, iar ei sunt cei care ne salvează, la nesfârşit.”