Quotessence
Home / Quotes / Quote by Dante Alighieri

Quote by Dante Alighieri

Work

Inferno

Inferno is a gripping narrative that follows a protagonist on a perilous quest through a dangerous and mysterious world. The story is rich with historical and cultural references, and explores themes of morality and redemption. The novel is known for its intricate plot and vivid descriptions, offering readers a unique blend of suspense and intellectual stimulation. more

Author

Dante Alighieri
Dante Alighieri

Dante Alighieri, an Italian poet and a pioneer of the Renaissance, is hailed as the father of Italian literature. Born in 1265 and died on September 14, 1321, Dante is best known for his epic poem, 'The Divine Comedy,' which is not only a great literary work but also a profound religious and philosophical treatise. more

You May Also Like

“In romanul „Grednel”, John Gardner vorbeste despre un om intelept care isi sintetizeaza meditatiile asupra misterelor vietii in doua postulate simple ”Lucrurile pier incet, alternativele exclud”. [...] Cel de-al doilea, „alternativele exclud”, este o cheie importanta pentru a intelege de ce nu e usor sa iei decizii. Decizia presupune invariabil o renuntare: pentru fiecare da trebuie sa existe un nu, fiecare decizie eliminand sau distrugand alte optiuni (radacina cuvantului „decide” inseamna „ucidere”, ca in omucidere sau sinucidere).”

“Ce gust ciudat are un adio. Deja de vreo câțiva ani încercam să îmi imaginez ce aș fi făcut dacă aș fi descoperit că am o boală mortală, dacă mi s-ar fi spus că mai am de trăit doar două luni. Mă gândeam că mi-aș fi salutat prietenii, invitându-i la o cină și luând cuvântul la sfârșit, la desert, pentru a le anunța noutatea, pentru a îmi lua rămas-bun de la ei pentru totdeauna. Apoi mă vedeam plecând cu schiurile legate de capota mașinii, într-o ultimă vacanță pe zăpadă, pentru că s-ar fi întâmplat cu siguranță iarna. Îmi spuneam că aș fi parcurs în sus și în jos pistele pe care le iubeam, coborârile cele mai grele, pârtiile deschise, că aș fi schiat de la deschiderea teleschiului până în momentul în care băiatul de la teleferic ar fi pus cordonul închizând accesul. (...) Dar mai ales mă gândeam că aș fi încercat să simt îndelung gustul unui adio, un gust care ar fi trebuit să fie acela al vieții, dar tot mai slab, ca o gumă americană mestecată prea mult, tot mai slab, până la a dispărea de tot și atunci, acela ar fi fost momentul să plec. Vedeți, doamnă judecător, ce fire veselă am?”

“Poate că speranța e combustia psihică sub-înțeleasă a vieții. Avem sădit în noi un program de așteptare al unui „totuși va fi bine”, iar asta, culmea!, în condițiile în care ne naștem cu o condamnare la moarte în buzunar. Suntem hărăziți morții, și cu toate astea traversăm etapele vieții sperând, așteptând mai binele.”