Quotessence
Home / Topics / Viata Quotes

Viata Quotes

Browse 123 quotes about Viata.

Viata Quotes

“Acum înţeleg ce înseamnă suferinţa care nu se poate manifesta în voie. Te roade, pe ascuns, încet, fără să te avertizeze. Te lasă cu armele jos, te ia pe nepregătite, să te predai. Nu plâng când îmi amintesc că nu mai eşti. Lucrul acesta nu poate fi integrat în mine. Plâng când îmi amintesc de clipele atât de vii cu tine. Alea dor cel mai tare pentru că aduc la suprafaţă adevărul crud că nu vor mai fi niciodată.”

“Ramăsesem singurii care mai credeam în noi înșine. De aceea trăiam între noi, vânam între noi, ne căsătoream între noi. Lumea credea că suntem îngânfați. Eram doar timizi. Ne era teamă de ceilalți oameni. Ne era teamă de viitor, care era contrariul trecutului. Închideam în urma noastră toate ușile care dădeau spre o lume devenită prea mare pentru noi și pentru speranțele noastre înlănțuite de amintiri.”

“Totul este simplu la bărbați, totul este simplu la femei, când îi privești dinafară și-i vezi cum ezită în pragul acestei lumi în care intră râzând. Și totul este simplu la ei când îți explici, mult mai târziu, viața încheiată, după moartea lor, și când contempli aceste existențe care nu mai sunt nimic decât istorie. Numai atunci când se desfășoară și se înnoadă destinul este obscur și adeseori misterios.”

“Poate că moartea ar fi mai ușor de acceptat dacă ar fi singurul lucru devastator. Dar jelim atâtea lucruri în timp ce trăim, jelim trecutul, ne luptăm cu prezentul, ne îngrozește viitorul, pierdem ce iubim, avem remușcări, ne rătăcim pe sine atât de des. Și dintre toate, ne temem de moarte, dar moartea este doar o tragedie, nu cea mai rea, nu cea mai mare, ci încă una.”

“Şi ca să vrei să mori şi ca să vrei să trăieşti îţi trebuie putere. De obicei, oamenii trăiesc ca somnambulii, duşi zi de zi de bucurii, dureri, întâmplări, speranţe, dar nimic lucid, mai ales când frica de moarte devine o obsesie: ameţeala asta îi duce până în preziua morţii. Nimeni nu e fericit nici în faţa păcatelor, nici în faţa responsabilităţilor, de teama morţii, de misterul morţii… Absolut tot nu-şi poate spune omul nici chiar lui însuşi: sinceritatea absolută nu cred că poate exista. Omul este un mister chiar pentru el însuşi. Omul poate – într-adevăr – prin inteligenţă, voinţă şi muncă să stăpânească din natura înconjurătoare enorm de mult, asta fiind „victoria„ lui asupra vieţii.”

“In romanul „Grednel”, John Gardner vorbeste despre un om intelept care isi sintetizeaza meditatiile asupra misterelor vietii in doua postulate simple ”Lucrurile pier incet, alternativele exclud”. [...] Cel de-al doilea, „alternativele exclud”, este o cheie importanta pentru a intelege de ce nu e usor sa iei decizii. Decizia presupune invariabil o renuntare: pentru fiecare da trebuie sa existe un nu, fiecare decizie eliminand sau distrugand alte optiuni (radacina cuvantului „decide” inseamna „ucidere”, ca in omucidere sau sinucidere).”

“Există momente când eşti „mai puţin decât tine însuţi" şi mai puţin decât orice. Mai puţin decât un obiect pe care îl priveşti, mai puţin decât un scaun, decât o masă şi decât o bucată de lemn. Eşti dedesubtul lucrurilor, în subsolul realităţii, sub viaţa ta proprie şi sub ceea ce se întâmplă în jur... Eşti o formă mai efemeră şi mai destrămată decât a elementarei materii imobile. Ţi-ar trebui atunci un efort imens ca să înţelegi inerţia simplă a pietrelor şi zaci abolit, redus la „mai puţin decât tine însuţi" în imposibilitatea de a face acel efort.”

“Pe oameni tocmai asta-i măsoară, ultima atitudine! filozofa Dominic. O singură dată ai prilejul să fii superb. Viaţa e stupidă, iremediabil stupidă. Nu întâlneşti în jurul tău decât iluzii şi regrete. Sunt obosit de privirile care se agaţă de trecut sau de viitor ca să-şi suporte prezentul. Unde e fericirea? Unde e frumuseţea? [...] În sfârşit, numai moartea îţi dă prilejul unei atitudini estetice. Ultimul spectacol e singurul interesant. Pentru acest spectacol te plictiseşti destul toată viaţa.”

“Și în mine se înaltă valul. Se umflă. Își arcuiește spinarea. Simt un dor proaspăt, care se cablează ca armăsarul mândru pe care călărețul îl lovește cu pintenii și-l strunește apoi. Tu, care mă porți în spinare, spune-mi ce dușman e acela care se vede venind către noi, în timp ce tropotul nostru răsună pe caldarâm? E moartea. Moartea e dușmanul. Împotriva ei mă năpustesc cu lancea culcată, cu pletele fluturând în urma mea ca pletele unui tânăr, ca pletele lui Percival când galopa în India. Înfig pintenii în coastele calului. Neînfrânat si dârz , mă năpustesc împotriva ta, Moarte! Valurile se spărgeau de țărm.”

“Pentru mine, urmă el, funcția principală a artei este aceea de a transmite cunoștințe. Artistul știe mai multe decât noi, ceilalți. El s-a născut știind mai multe despre sufletul lui decât știm noi despre al nostru, și mai multe despre relațiile existente între sufletul lui și cosmos. Artistul anticipează ceea ce va face parte din cunoașterea comună într-un stadiu superior de dezvoltare. Cei mai mulți dintre modernii noștri sunt primitivi în comparație cu cei mai avansați dintre morți.”

“Ce era asta? Ce însemna asta? Oare lucrurile puteau să-și întindă mâna, așa, și să te zgâlțâie; lama de cuțit putea să taie? pumnul să inșface? Nu exista o siguranță? Nicio posibilitate să înveți pe de rost căile vieții? Nicio îndrumare, niciun adăpost, totul era miracol, saltul din vârful unui pisc în spațiu? E posibil ca asta să fie viața, chiar pentru oamenii mai în vârstă? Surprinzătoare, neașteptată, necunoscută?” O clipă avu impresia că dacă s-ar ridica amândoi, aici, acum, pe pajiște, și ar cere o explicație, de ce e viața atât de scurtă, de ce e atât de inexplicabilă, daca și-ar formula întrebările vehement, așa cum ar fi îndreptățite să o facă două ființe umane bine oțelite, față de care nimic nu trebuie ascuns, atunci frumusețea s-ar desfășura; vidul s-ar umple; arabescurile acelea deșarte s-ar împreuna într-o formă; dacă ei doi ar striga destul de tare, doamna Ramsay s-ar întoarce. ”Doamnă Ramsay! strigă cu glas tare. Doamnă Ramsay!” Lacrimile i se rostogoleau pe obraji.”

“Nici o ştire interesantă. Totul era un turn de iluzii, din cărămizi iluzorii şi găunoase. Dacă viaţa ar fi alcătuită numai din lucruri importante, ar fi ca o casă periculoasă de sticlă, greu de manuit. Dar viaţa de toate zilele era întocmai ca titlurile din ziare. Cunoscand lipsa de însemnătate a existenţei, toată lumea aşază centrul compasului în propria-i casă.”

“Después, mucho después, recordaría aquellos años y comprendería asombrada que a los quince ya se había decidido por la mayoría de los postulados que sostendría durante el resto de su vida: que las personas no eran esencialmente malas, que la perfección era la muerte, que la vida era mejor que el orden y que un poco de caos era bueno para el alma. Más importante aún: esta vida lo era todo. Por desgracia, olvidó esas cosas y tuvo que recordarlas a base de malas experiencias.”

“Ne îndrăgostim de visele noastre proiectate asupra unei persoane. De poveştile noastre. De noi, ce nu putem fi. De noi şi cele mai ascunse părţi ale noastre. Atribuim oamenilor şi situaţiilor propriile semnificaţii, în mod conştient. Căutăm fericirea în exterior, când interiorul nostru e plin de răni, de traume, de emoţii negative şi nu înţelegem de ce fericirea durează atât de puţin.”