Quotessence
Home / Topics / Viitor Quotes

Viitor Quotes

Browse 15 quotes about Viitor.

Viitor Quotes

“Ramăsesem singurii care mai credeam în noi înșine. De aceea trăiam între noi, vânam între noi, ne căsătoream între noi. Lumea credea că suntem îngânfați. Eram doar timizi. Ne era teamă de ceilalți oameni. Ne era teamă de viitor, care era contrariul trecutului. Închideam în urma noastră toate ușile care dădeau spre o lume devenită prea mare pentru noi și pentru speranțele noastre înlănțuite de amintiri.”

“Istoria era sfântă pentru noi, dar ne petreceam vreme rectificând-o. Reintroduceam în ea pe Dumnezeu, numele familiei, continuitatea, veșnicia pe care smintiții vruseseră să le izgonească. O cârpăceam. Și izbuteam astfel să ne mai sprijinim pe ea. Ea se îndepărta puțin câte puțin de realitate, de evoluția spiritelor, de mersul științei. Dar ce importanță avea! Noi trăiam într-o țară reală, care nu era cea a alegerilor republicane, a domnului Gambetta, a domnului Blum, a domnului Daladier. Ritmul istoriei era atât de bramburit ca acela al anotimpurilor, ca acela al prostănacilor, când se pornește să plouă în iulie. Prezentul nu se mai pregătea să se preschimbe, încă de-a doua zi, într-un trecut ce urma să vină. Era altceva, o monstruozitate, o aberație. Viitorul se schimba mult. Trebuia să încerci să legi direct un viitor, vai!, încă îndepărtat de un trecut, vai!, îndepărtat de-a binelea, Prezentul nu era nimic altceva decât o lungă și sinistră paranteză. Noi trăiam într-o istorie a lui Dumnezeu și în tradițiii de familie care făceau din noi, într-o lume străină, cavalerii alienați ai unei mitologii dispărute.”

“Nu există viață fără accident. Pe măsură ce se scurgeau anii, eram din ce în ce mai puțin convinși că, în cele din urmă totul se va aranja. Acum nu mai suntem așa de siguri. Dar știam din sursă sigură că evenimentele erau greșite atunci când ne produceau neplăceri și că întotdeauna noi eram cei care aveam dreptate. Dumnezeu și regele erau de partea noastră. Această măreață coaliție constituia garanția trecutului. Viitorul poate că îi cam scăpa de sub control. Ei și, ce importanță avea! Noi trăiam în trecut.”

“Dar ei aveau posibilitatea să-ți ia revanșa, aveau, în orice caz, o speranță în viitor. Noi nu vom mai avea-o niciodată. O știm oare? Cred că era ideea morții la cei mai mulți, dintre muritori: știam că aveam să murim, aveam o vagă bănuială că suntem deja morți, dar nu voiam și nici nu puteam să o credem. Și-atunci ne ascundem față de noi înșine de destinul dezastruos. Ni-l ascundem sub veșminte, în spatele vânătorilor călare, al cultului tradițiilor noastre, al unei anumite forme de ridicol și de absurd cărora umbra morții le dădea un fel de măreție.”

“Copiii, firește, sunt moartea părinților. Dar la fel de adevărat este că descind din ei. Ei îi ucid, dar îi continuă. Îi doresc multe lucruri nepotului meu dar, în primul rând, poate acesta: să știe să reconcilieze în sinea lui trecutul și viitorul. Niciodată trecutul și viitorul n-au arătat atâta ostilitate unul față de celălalt ca astăzi. Am evocat un trecut care se îndepărtează în fiecare zi. Viitorul n-are nevoie de mine: el se va făuri foarte bine singur, ajutat de mulți. Mâine, în orice caz, și fiindcă există o istorie, este legat de ieri. Trecutul și viitorul nu trebuie să se ignore unul pe altul. Ele nu trebuie să uite că viitorul, la rândul său, va fi, într-o zi trecut. Ele nu trebuie să lase timpul să distrugă veșnicia.”

“Nu știu dacă plânsul care deja mă însoțea în hohote sau groaza noii neputințe erau mai puternice decât viziunea sumbră a unui viitor cenușiu. Speranța părea o pasăre ce se zbătea să zboare în timp ce eu o țineam strâns în căușul palmelor, implorând-o să nu plece, să nu mă lase singură și pustiită pe insula aceasta rece. Și nu a plecat… A rămas cu mine deși era și ea de acum toată sfârtecată de dramatismul situației.”

“E un spectacol fascinant să vezi cum oameni, evenimente, societăți întregi se pun în mișcare. Lumea freamătă de multe ori pentru lucruri care nu prevestesc nimic. E nevoie de talent, și uneori de geniu, ca să deosebești, din multimea de semne prevestitoare, pe cele care preced cu adevărat viitorul. Această forfotă a oamenilor, a raporturilor atât de misterioase care se stabilesc între ei sunt cele care împing istoria înainte. De la cea a popoarelor, a națiunilor, a religiilor până la cea mai modestă, cea a carierelor sau iubirilor care vor hotărî viitorul.”