Quote by Virginia Woolf

“Ce era asta? Ce însemna asta? Oare lucrurile puteau să-și întindă mâna, așa, și să te zgâlțâie; lama de cuțit putea să taie? pumnul să inșface? Nu exista o siguranță? Nicio posibilitate să înveți pe de rost căile vieții? Nicio îndrumare, niciun adăpost, totul era miracol, saltul din vârful unui pisc în spațiu? E posibil ca asta să fie viața, chiar pentru oamenii mai în vârstă? Surprinzătoare, neașteptată, necunoscută?” O clipă avu impresia că dacă s-ar ridica amândoi, aici, acum, pe pajiște, și ar cere o explicație, de ce e viața atât de scurtă, de ce e atât de inexplicabilă, daca și-ar formula întrebările vehement, așa cum ar fi îndreptățite să o facă două ființe umane bine oțelite, față de care nimic nu trebuie ascuns, atunci frumusețea s-ar desfășura; vidul s-ar umple; arabescurile acelea deșarte s-ar împreuna într-o formă; dacă ei doi ar striga destul de tare, doamna Ramsay s-ar întoarce. ”Doamnă Ramsay! strigă cu glas tare. Doamnă Ramsay!” Lacrimile i se rostogoleau pe obraji.”

Quote by Virginia Woolf