Quotessence
Home / Books / The Woman in the Dunes

The Woman in the Dunes

Book by Kōbō Abe · 43 quotes · Nisip, Femeie, Timp

Filter quotes by topic

The Woman in the Dunes Quotes

“A tower of illusion, all of it, made of illusory bricks and full of holes. If life were made up only of imporant things, it really would be a dangerous house of glass, scarcely to be handled carelessly. But everyday life was exactly like the headlines. And so everybody, knowing the meaninglessness of existence, sets the centre of his compass at his own home.”

“There wasn't a single item of importance [in the newspaper]. A tower of illusion, all of it, made of illusory bricks and full of holes. If life were made up only of important things, it really would be a dangerous house of glass, scarcely to be handled carelessly. But everyday life was exactly like the headlines. And so everybody, knowing the meaninglessness of existence, sets the center of his compass at his own home.”

“Frumuseţea naturii nu trebuie să simpatizeze numaidecat cu omul. Punctul lui de vedere că nisipul este un rebut al stării staţionare nu era nebunie... un fluid de 1/8 mm... o lume a cărei existenţă era o serie de stări succesive. Cu alte cuvinte, frumuseţea nisipului aparţinea morţii. Frumuseţea morţii marca măreţia ruinelor lui şi marea-i putere de distrugere.”

“Ce întuneric era. Lumea întreagă închisese ochii şi-şi astupase urechile. Nimeni nu se va întoarce măcar să privească la spasmele morţii lui. Teama îi sugrumă gatlejul şi deodată izbucni. Fălcile se descleştară şi el scoase un ţipăt de animal. — Ajutor! Expresia tipică. Bine, las-o să fie tipică. Ce rost mai avea individualitatea, cand erai în primejdie de moarte? Voia să trăiască, oricum, chiar dacă viaţa lui n-ar fi avut mai multă individualitate decat bobul de mazăre în teaca lui.”

“Nici o ştire interesantă. Totul era un turn de iluzii, din cărămizi iluzorii şi găunoase. Dacă viaţa ar fi alcătuită numai din lucruri importante, ar fi ca o casă periculoasă de sticlă, greu de manuit. Dar viaţa de toate zilele era întocmai ca titlurile din ziare. Cunoscand lipsa de însemnătate a existenţei, toată lumea aşază centrul compasului în propria-i casă.”

“Rar vei întalni un om mai invidios decît un profesor. Şiruri de studenţi se perindă ani de-a rîndul, asemenea apelor unui rîu. Ei curg înainte, iar profesorul rămîne în urmă, ca o stîncă adîncă înfiptă în albia curentului. Deşi poate depăna altora povestea speranţelor lui, el nu le mai visează. Se crede neînsemnat şi ori lunecă într-un masochism solitar, ori, în lipsa lui, devine bănuitor şi mistic, denunţînd mereu excentricităţile altora, îi este atît de dor de libertate, de activitate, încît nu poate decît să-i urască pe cei din jur.”

“Ce crezi ? Mă-ndoiesc de avantajul unei educaţii care atribuie vieţii un sens. — Ce înţelegi prin sens ? — Cu alte cuvinte, o educaţie iluzorie ce te face să crezi că există ceva care în realitate nu există. De aceea mă interesează foarte mult nisipul, căci deşi e solid, are proprietăţi hidrodinamice bine stabilite. (...) Cu alte cuvinte, vorbeşti despre o educaţie realistă ? — Nu. Am dat exemplul cu nisipul pentru că, analizand lucrurile, am ajuns la concluzia că lumea este asemenea lui. Natura fundamentală a nisipului se înţelege foarte greu, dacă ne gîndim la el în stare staţionară. Nu numai că nisipul curge, dar această curgere este însuşi nisipul, îmi pare rău că nu pot să-ţi explic mai bine. — Dar înţeleg ce vrei să spui. Pentru că în educaţia practică nu poţi să scapi de relativism. — Nu e asta. Şi dumneata devii nisip. Vezi cu ochii nisipului. Odată mort, nu vei mai avea griji întrebandu-te cand vei muri”

“Deodată crescu în el o tristeţe plumburie. Singurul lucru pe care puteau să-l facă era să-şi lingă rănile unul altuia. Dar vor linge mereu şi rănile nu se vor vindeca niciodată, iar la urmă limbile li se vor toci. —N-am priceput. Dar viața nu e ceva ce se poate pricepe. Există tot felul de vieţi, iar uneori partea opusă a colinei pare mai verde. Pentru mine cel mai greu este că nu ştiu unde vom ajunge cu traiul ăsta, dar probabil că asta nu se ştie niciodată, indiferent ce fel de viaţă duci.”

“Ar fi inexact să pretindă că între el şi femeia aceea nu mai era iubire. Numai că, certandu-se adesea, relaţiile dintre ei erau cam neclare şi niciodată nu putea să fie sigur de ea. Dacă, de exemplu, el spunea că, la urma urmei, căsătoria seamănă cu cultivarea unui ogor sterp, ea răspundea furioasă şi repezită că înseamnă a face dintr-o casă stramtă una mai mare; iar dacă el zicea contrariul, ea spunea tocmai pe dos. Era un joc de-a huţa-huţa, care dura de doi ani şi patru luni. Poate ar fi mai bine să spunem că, decat să-şi piardă pasiunea, o îngheţaseră idealizand-o prea mult.”

“Nisipurile nu se odihnesc niciodată, încet dar sigur, ele invadează şi distrug suprafaţa pămîntului. Imaginea nisipului în veşnică curgere îl impresionase nespus de mult. Ariditatea nisipului, aşa cum este descrisă de obicei, nu se datorează numai uscăciunii lui, ci, pe cît se pare, şi mişcării neîncetate, care îl face neprimitor pentru orice vietate. Cîtă deosebire faţă de felul trist în care oamenii se ţin strîns legaţi unii de alţii ani de-a rîndul. Desigur că nisipul nu este un mediu prielnic vieţii. Dar poate fi oare considerată stabilitatea o condiţie absolut indispensabilă pentru existenţă ? Nu cumva odioasa luptă pentru întrecere apare tocmai pentru că încercăm să ne menţinem într-o poziţie imobilă? Dacă am renunţa la aceasiă poziţie şl ne-am lăsa duşi de mişcările nisipurilor, lupta ar înceta repede. De fapt, în deşerturi înfloresc flori şi îşi duc viaţa insecte şi alte animale. Ele reuşesc să scape de lupta întrecerii prin marea lor capacitate de adaptare -ca, de exemplu, familia coleopterelor vecine cu omul.”

“Casa aceasta era aproape moartă. Interiorul ei era pe jumătate mîncat de tentaculele nisipului care curgea neîncetat, nisip care nici măcar nu avea o formă proprie - alta decît diametrul mediu de 1/8 mm. Şi totuşi nimic nu-i putea sta împotrivă acestei forţe distructive, lipsite de formă. Şi poate că manifestarea cea mai înaltă a forţei nisipului era că n-avea formă.”