Quotessence
Home / Topics / Romanian Author Quotes

Romanian Author Quotes

Browse 32 quotes about Romanian Author.

Romanian Author Quotes

“Besides being a writer, I experienced seven other careers/jobs along the years: photographer, model, fashion stylist, DJ, design shop assistant, waitress, cook, retoucher. I learned to work with film and cameras that were thrice my age. I learned to work with my curiosity to make people dance and laugh. I learned to work with my body to sell clothes and convey emotions. I learned everything I could about mid-century modern design and I can still tell one piece from another and recognize a fake today. Sometimes I forget about this past decade, where I did all these things for a living. Then I see pictures and I remember that I did them all with love. I had a lot of fun. And I gained a lot of skills”

“C10 (or the king's carolers – from student times) on the side stairway, we gather in the evening, many the cold cement steps welcome us as if we were the king's carolers we have mulled wine and dry snacks the orange guitar stretches and warps in the candlelight we take another drag from the cigarette, nibble on sticks and salty biscuits happiness pricks our veins with Burmese nails One floor below, behind the door 'Mr. Blues - Don't Disturb' the tasty rot of jazz caresses our toes We sin in thought, our minds dangling from the railing later, the Serbs come to sing with us Golden-haired like gods from a bombed country we scratch the wall with our nails, don’t know what to say they bring us wafers with fruits and chocolate wrapped in green foil the second evening we gather again on the side stairway with the same mulled wine and dry snacks and the same us the old rockers hanging heavy on the guitar’s body at the midnight office.”

“Mâini bătătorite de sapă, de munci grele, mâini care luaseră pe încetul înfățișarea și culoarea pământului uscat și crăpat. Acum, reci, se odihnesc: nu se vor mai clinti niciodată... Acolo, în țărână, peste ani de zile, când vor rămâne numai un schelet deșirat, oasele mâinilor au să se mai odihnească încă, pe gratiile coastelor, împreunate, neclintite, așa cum niciodată nu s-au odihnit.”

“Am călătorit un pic mai aproape de suflul otrăvit al bestiei. De data aceasta zgomotul bolborosit al lavei chiar suna ca respirația unui Dragon adormit. Atât de aproape de sursă din care palpita acea prezență de mit, dragonul de foc, și forța lui... am simțit o fluturare în stomac. Pielea care ar fi trebuit să-mi ardă în proximitatea focului care clocotea la picioarele mele, era stimulată ca la o mângâiere, urechile parcă se alungiseră de la gâdilatul morocănos al muntelui, iar ochii străluceau fără lacrimi în lumina focului. Nimic din această imagine de groază nu mă rănea. Era ceva familiar aici, ca o voce de departe care mă chema să mă alătur.”

“Puterea este o manifestare vicleană atrasă doar de cel care o poate mânui pentru a-i crește spectrul de influență. Ca un șarpe, puterea îi este loială nimănui, alunecoasă și vicleană, se strecoară nevăzută, neauzită, nesimțită; când năpârlește, șarpele te lasă cu mâinile pline de amintirile trecutului, iar noua sa formă este doar un șarpe și mai mare. Singura șansă de a supraviețui este ca tu să fi mai mare și mai puternic ca noua înfățișare.”

“Noi, românii, fumăm și romanțăm mult. Ne place să stăm de vorbă ore în șir, să trăncănim – cum s-ar zice, uneori să ne așezăm la masă cu o ceașcă de cafea, și să ne sunăm toți prietenii, pe rând, pentru a le spune aceleași lucruri (vești bune sau triste). Ne place să dezbatem, să fim calzi, să râdem și să glumim în felul nostru morbid care pentru alții ar putea trece drept ofensator, dar asta e și pentru că umorul cu greu se poate traduce dintr-o limbă într-o alta. Nu suntem politically correct tot timpul dar încă păstrăm o politețe din alte timpuri, iar asta e mai important, fiindcă politețea, spre deosebire de politică, e universală.”

“- Nu te teme, fiule. Nu este nimic mai periculos acolo decât este aici. Dacă sfârşitul tău te aşteaptă cumva la una dintre cotituri, află că acelaşi sfârşit te pândeşte şi aici. Nu este chip să evadăm din această cuşcă pe care singuri ne-am construit-o împrejur. Dar am încredere că soarta ta nu va fi să sfârşeşti repede, ci să aduci cu tine o altă viaţă pentru aceşti nenorociţi care trăiesc în întuneric.”

“Împărăţia UităTot nu mai văzuse soarele de secole. Cerul părea să fie permanent acoperit de o perdea neagră de nori, ca un cavou deja scufundat în noaptea morţii. Singura diferenţă dintre noapte şi zi era că norii deveneau gri şi întunericul se mai dilua, semn că undeva în spatele lor soarele încă mai răsărea.”

“În vis se făcu întuneric până când Godrick se trezi într-o încăpere uriaşă construită numai din aceste suprafeţe îngheţate. Tavanul era atât de sus încât părea invizibil pentru el, iar el făcând mai mulţi paşi prin încăpere realiză că aceasta nu avea uşi şi că trecând dintr-o încăpere în alta, interminabile, ajunsese la concluzia că acesta trebuie să fie un castel uriaş de gheaţă. I se făcu dor de căldura unui şemineu, de îmbrăţişarea lui Mami şi de chipul tatălui său. Iar pe măsură ce mângâia oglinzile de gheaţă simţi căldura unui foc, apoi văzu şemineul plin de lemne şi flăcările roşii care jucau în toate direcţiile. Încălzindu-şi mâinile la foc se afla tatăl lui care privea fix şi îngândurat în oglinda lui de gheaţă. Poate că era chiar trist. Godrick atinse oglinda şi astfel parcă reuşise să atingă creştetul tatălui care tresări, dar cum nu-l vedea căzu iar pe gânduri. Lângă bătrân stătea Mami, cosând la o cămaşă veche, îngălbenită. Din privirea plecată îi cobora o lacrimă. Godrick atinse din nou oglinda şi atinse obrazul lui Mami ocolo unde aluneca lăcrima şi simţi udătura lăsată pe degetele lui. Inima lui Godrick se întristă că acesta era doar un vis şi depărtând braţele îmbrăţişă oglinda care conţinea imaginea aceia caldă de acasă.”

“Ce este existenţa dacă e plină de amărăciune şi dispreţ? Ce este moartea dacă vine pe un chip senin şi nu întunecă privirea în care încă mai licăreşte speranţă? Citise undeva, sau mai degrabă visase, că nu prea îi plăcea să citească, că „moartea nu va umbri niciodată privirea vie şi inima înflăcărată”.”

“C10 (sau colindătorii regelui - din studentie) pe scara laterală seara ne adunăm mulți treptele reci de ciment ne primesc ca pe colindătorii regelui avem vin fiert și uscături chitara portocalie se deformează lungă la lumânări mai tragem din țigară, ronțăim sticks-uri și biscuiți sărați fericirea gâdilă arterele cu unghii birmaneze un etaj mai jos, la ușa "Mr. Blues- Don't Disturb" putregaiul gustos al jazzului mângâie degetele de la picioare păcătuim cu gândul atârnat de balustradă mai târziu sârbii vin să cânte cu noi blonzi ca zeii de țară bombardată zgâriem varul cu unghiile, nu știm ce să le spunem ne-aduc napolitane cu fructe și ciocolată în staniol verde a doua seară iar ne adunăm pe scara laterală cu vin fiert și uscături tot noi... bătrânii rockeri grei în coada chitării la miezonoptică.”