Quote by Irène Némirovsky

“Dar nu putură să intre în curtea mare încuiată, zăvorâtă, apărată de soldați și de mulțimea presată, strivită de bare. Rămăsaseră acolo până seara, luptându-se zadarnic. În jurul lor, oamenii ziceau: -Asta e! Plecăm pe jos. Rosteau cuvintele astea cu un fel de stupoare deznădăjduită. Se vedea bine că nici ei nu credeau. Se uitau în jur și așteptau minunea: o mașină, un camion, orice i-ar fi dus de acolo. Dar nu apărea nimic. Atunci plecau spre porțile Parisului, ieșeau, își târau bagajele după ei în praf, mergeau, ajungeau în suburbii, apoi la țară și-și ziceau: . Soții Michaud plecaseră și ei tot pe jos. Era o noapte caldă de iunie. În fața lor, o femeie în negru care purta strâmb pe cap, peste părul alb, pălăria cu doliu, se poticnea pe pietrele de pe drum și mormăia, cu gesturi de nebună: -Rugați-vă ca fuga noastră să n-aibă loc iarna... Rugați-vă!... Rugați-vă!”

Quote by Irène Némirovsky