Quote by Corneliu Irimia

“Povestea ei îmi amintește ce scria un psiholog american, Nathaniel Branden, despre părinții lui în cartea „Anii mei cu Ayn Rand". El spunea că în copilărie și cu părinții lui și cu ceilalți adulți pe care i-a întâlnit avea sentimentul, bineînțeles fără să îl poată pune în aceste cuvinte, că era născut într-un azil de lunatici. Fiecare părea în afara oricărui control de sine. Nimeni nu știa cu adevărat de ce face un anumit lucru. El a avut un sentiment copleșitor al iraționalității umane. Adulții spuneau un lucru și făceau un altul. Clamau un anumit sentiment, dar în mod evident simțeau cu totul altceva. Își schimbau regulile și așteptările la fiecare câteva ore. Îi mințeau pe copii și se mințeau unii pe alții tot timpul. Erau generoși și calzi într-o zi și niște nenorociți în ziua următoare. Era, scrie Branden, ca și cum erau posedați de niște demoni. Și toți păreau nefericiți. Iar el nu putea înțelege de ce. Își repeta că nu trebuie să fie speriat și că trebuie să învețe să înțeleagă toate aceste lucruri și că își promitea ca niciodată să nu fie ca acești oameni. Asta, credea el, l-a salvat.”

Quote by Corneliu Irimia