Quotessence
Home / Quotes / Quote by Ray Bradbury

Quote by Ray Bradbury

“Mom? What do they do in the graveyard, Mom, under the ground? Just lay there?" "Lie there." "Lie there? Is that all they do? It doesn't sound like much fun." "For goodness' sake, it's not made out to be fun." "Why don't they jump up and run around once in a while if they get tired lying there? God's pretty silly--" "Martin!" "Well, you'd think He'd treat people better than to tell them to lie still for keeps. That's impossible. Nobody can do it! I tried once. Dog tries. I tell him, 'dead Dog!' He plays dead awhile, then gets sick and tired and wags his tail or opens one eye and looks at me, bored. Boy, I bet sometimes those graveyard people do the same, huh, Dog?" Dog barked. "Be still with that kind of talk!" said Mother. Martin looked off into space. "Bet that's exactly what they do," he said.”

Quote by Ray Bradbury

Work

THE OCTOBER COUNTRY

This collection of short stories delves into the eerie and the mysterious, with tales that range from the haunting to the fantastical, capturing the essence of autumnal landscapes and the unexplained. more

Author

Ray Bradbury
Ray Bradbury

Ray Bradbury, born on August 22, 1920, and died on June 5, 2012, was an influential American science fiction writer, playwright, and poet. His works are known for their unique imagination and profound philosophical insights, which have had a profound impact on the science fiction genre. more

You May Also Like

“Time is nothing but an illusion, but it also exists. It exists because we feel it as the duration. We feel sadness that runs a marathon and we live that marathon. We feel time of joy as liminal. Perhaps everything we feel as fine or great is short-lived because we are already looking ahead and seeing the marathon's scratch line, its beginning point.”

“N-aţi petrecut nici o noapte pe cîmp? Cine a spus că noaptea cîmpul doarme? Noaptea cîmpul trăieşte. Fiecare fir de iarbă trăieşte, pe fiecare fir de iarbă lunecă gîze, gîze şi alte vietăţi care stau ascunse ziua în cutele ierburilor, la rădăcinile lor, una cu ţărîna... Cine a spus că noaptea cîmpul doarme? Noaptea, cîmpul îşi trăieşte viaţa lui. Şopîrle lungi, pămîntii, lunecă reci printre ierburi. Fiecare vietate pîndeşte altă vietate, o adulmecă, o prinde, o înghite... Fiecare fir de iarbă, fiecare fir de grîiu, fiecare fir de floarea-soarelui ori de porumb, noaptea deschide ochii, priveşte slava... Deschide larg buzele, respiră văzduhul... Deschide larg braţele, îmbrăţişează răcoarea udă. Răcoarea e lacrima stelelor. Noaptea vîntul e viu, viu ca un om, viu ca un şarpe, viu ca un şoim. Noaptea cerul e viu, îl vezi cum se roteşte. Uite!... Aseară, Carul mare era acolo, spre miază-noapte... Acum, cînd se apropie zorile, Carul mare şi-a strîmbat oiştea. Iată-l spre miazăzi, deasupra pietroaselor nesfîrşiri bulgare. Noaptea pămîntul e viu. Aţi rămas lîngă cişmea noaptea? Apa curge mai vie, mai repede parcă, gîlgîiala ei pare plină de bucurie. Dacă o încerci, bagi de seamă că are alt gust - gust de miez de pămînt. Aţi adormit vreodată pe cîmp noaptea? Dorm pe cîmp noaptea, înfăşurat în cojoc ori în pătură. E tare pămîntul! E tare. Cînd îl calci cu piciorul, e tare. Noaptea, cînd te-ntinzi pe ierburi să dormi, şi ierburile se culcă sub tine supuse, pămîntul e moale, mătăsos, de parcă ar fi făcut din puf de nori străvezi... Aţi dormit vreodată pe cîmp noaptea? Dorm deseori noaptea pe cîmp. Ştiu că dorm. Visez. În vis ştiu că visez. Da - dorm şi ştiu că dorm. Şi pleoapele mele sînt căzute peste ochi şi totuşi simt stelele şi simt văpaia lunii cu pielea trupului... Da - dorm şi ştiu că dorm. Mă bucur totuşi că dorm atît de bine, atît de uşor. Urechile mele sînt adormite. Totuşi, aud glasul cîmpului şi ştiu că-l aud - cu unghiile, cu picioarele, cu întregul meu trup. Glasurile acestea nu mă turbură, nu mă trezesc - dimpotrivă, mă afundă şi mai adînc în puful dulce al somnului. Şi cu cît mă cufund mai adînc în puful dulce al somnului, cu atît ştiu mai bine că dorm, cu atît văd mai bine noaptea, noaptea pe care n-aş putea-o cuprinde cu ochii, şi cu atît mai bine glasurile cîmpului, ciudate, pline de taină, glasurile cîmpului care vorbesc noaptea mii şi mii de graiuri, pe care urechile mele nu le-ar auzi treze şi nu le-ar înţelege...”

“To be sad or happy about something that time says now is the eternal disease of mankind! Something happened, don't be sad right away, wait; something happened, don't be happy right away, wait, wait for what time will say later, because what time will say when the time comes is more important than what time says now, because time can throw away its last word and completely change what it says now!”