Quotessence
Home / Quotes / Quote by Donald Keene

Quote by Donald Keene

“Prozodia japoneză a fost determinată de însăşi natura limbii... Versurile japoneze se bazează pe un calcul al silabelor şi diferitele tipuri de poezie sînt în mod obişnuit deosebite între ele prin numărul silabelor pe care le conţin. Astfel, tanka este un poem de 31 de silabe, dispuse în versuri de 5, 7, 5, 7 şi din nou 7 silabe. Haiku, formă dezvoltată mai recent, conţine 17 silabe dispuse în trei versuri de 5, 7 şi 5 silabe. în aceste două forme şi în variantele bazate pe ele trebuie căutat aproape tot ceea ce consideră japonezii că este poezie. Se înţelege cu uşurinţă că nu e nici o problemă să compui o poezie de numai 31 sau de numai 17 silabe, fără rimă şi ritm dar mai trebuie adăugat că e tot atît de dificil să scrii în japoneză ceva de valoare ca şi în cazul oricărei alte limbi… Ne vom găsi în prezenţa unui foarte mic număr de subiecte considerate a fi apte pentru poezie, iar în acest restrîns cadru tematic vom descoperi şi un număr restrîns de moduri de tratare a subiectelor respective… Dar asemenea idei religioase precum cele întîlnite în poezia japoneză sînt destul de simple şt n-au putut să-i tulbure prea mult pe poeţi. E întru totul caracteristic faptul că antiintelectuala doctrină budistă Zen a produs în poezia japoneză singura influenţă religioasă semnificativă.”

Quote by Donald Keene

Author

Donald Keene

Browse famous quotes and profile details for Donald Keene. more

You May Also Like

“A doua aserţiune a lui Tsurayuki este că poezia avea rol de intermediar în intrigile amoroase. Poate că aceasta n-are nevoie de prea multe explicaţii, obişnuiţi cum sintem cu poezia de dragoste din diferite limbi europene, însă pînă nu citim unul din romanele japoneze de curte, cum ar fi Povestea lui Genji, scrisă în jurul anului 1000 e.n., nu sîntem pregătiţi să înţelegem în ce măsură putea să servească acestui scop poezia. Conversaţiile iubiţilor erau susţinute în întregime în poeme, iar o aluzie poetică strecurată cu măiestrie putea să cîştige inima unui bărbat tot aşa cum ar fi făcut-o întrezărirea fugară a chipului iubitei. Există un întreg repertoriu al poeziei japoneze de dragoste, cor.stînd în mărturisiri ale pasiunii, cîntece de despărţire, jeluiri prilejuite de infidelitate etc. Importanţa poeziei ca mijlocitor în iubire decurge din acele — aproape stranii pentru noi — relaţii curteneşti ale aristocraţiei japoneze din secolele IX, X şi XI, cînd s-au formulat tehnicile poeziei respective. Deoarece doamnele nu puteau fi văzute de nici un bărbat cu excepţia soţilor legitimi, conversaţiile dintre iubiţi, cel puţin în faza iniţială, se purtau printr-un paravan care ascundea femeia.”

“Într-adevăr, cînd citim romanele japoneze sîntem aproape izbiţi de stăpînirea de sine cu care nişte eroi aflaţi într-o luptă pe viaţă şi pe moarte reuşesc să-şi găsească timp pentru a compune o poezie de adio despre căderea florilor de cireş; sau de versurile unor simpli soldaţi care admiră o noapte de iarnă spre a compune o poezie împreună. Dar în Japonia poezia aparţine tuturor claselor sociale; pînă şi astăzi, aproape fiecare japonez e în stare să scrie fără dificultate un poem, chiar dacă, fireşte, acesta poate fi lipsit de orice merit literar.”

“După Tsubouchi, pentru a se ieşi din impasul literar în care se găsea Japonia, soluţia era adoptarea viziunii occidentale asupra literaturii şi abandonarea vechiului concept al literaturii văzute ca instrument al scopului didactic… În Japonia nu exista o asemenea tradiţie a individualismului, cel puţin de cînd războaiele civile din secolul al XII-lea şi de mai tîrziu au dus la formarea unei societăţi feudale rigide, în care pretenţiile individului erau reprimate cu severitate… Astfel, cînd cineva îşi ia rămas bun de la amfitrion după o petrecere, el trebuie să se scuze pentru comportarea sa nepotrivită, şi tot astfel, urmărind căderea florilor de cireş sau spuma dusă de apă, el trebuie să scoată exclamaţii în legătură cu grabnica trecere a vieţii. S-a elaborat un tipar de comportare care a anulat orice preferinţă individuală; faptul dă o oarecare platitudine ornamentală unui popor care iubeşte istoria şi ficţiunea.”