“Parcînd în faţa Hotelului Roman, mi-am dat seama că şi fericirea poate fi resemnată, asta e ce o aseamănă cu sora ei veşnică, nefericirea. Rugăciunea, chiar şi nerostită, mi se îndeplinise: primisem cîteva ore alături de singura fiinţă de care aveam să mă îndrăgostesc vreodată. Erau orele din miezul cărora, în nefăcutele mele planuri, trebuia să-mi hrănesc restul vieţii. Ca un pictor care nu poate arăta lumina altfel decît prin umbre, nici eu nu-mi putea reprezenta înălţimea momentului altfel decît respirînd prăbuşirile viitorului.” FericireNefericire Book:Milena şi vremea jigodiilor Source: Milena şi vremea jigodiilor