“Dragostea e ca spărgătorul de muzee: intră în tine dosnic, prin crăpături neştiute, se strecoară prin canale insalubre pînă în mijlocul secret al sufletului, iar de-acolo, neştiind să facă diferenţa între ce-i frumos şi ce nu, bagă în traistă cea mai păzită dintre pînze, cea mai veche dintre statui, cea mai sclipitoare dintre coroane. Şi cu tolba asta de furăciuni pripite dragostea se duce la picioarele femeii din care s-a născut şi, deşertînd-o, îi spune: iată-ţi ofranda! Dragostea n-are gust propriu. Dragostea e un whisky, sorbind aroma şi culoarea doagei în care s-a turnat. Unii simt gustul miracolului, alţii pe cel al puterii, ori al poeziei, ori al vieţii împlinite. Mie unuia, ca să n-o confund şi să n-o uit, dragostea mi-a lăsat pe esofag, un pic mai sus de capul pieptului, gustul morţii. O fi că am citit eu cărţile nepotrivite, sau poate că băusem prea mult în zilele alea, habar n-am. Dar, privind încheietura Milenei, cu pielea subţire, întinsă peste capătul rotund şi proeminent al radiusului, venele urcînd albastru spre nişte degete lungi şi subţiri, cu unghii tăiate rotund, şcolăreşte, am simţit numai şi numai moarte. Dorinţa nefirească de a nu mai exista, cea mai seducătoare dintre dorinţe, m-a copleşit într-o ciunteală de clipă. Ada Kaleh înghiţită de Dunăre, cu tot cu trecut, şi poveşti, şi rahat, şi sugiuc.” DragosteMoarteMilena Author:Mihail Bender
“Parcînd în faţa Hotelului Roman, mi-am dat seama că şi fericirea poate fi resemnată, asta e ce o aseamănă cu sora ei veşnică, nefericirea. Rugăciunea, chiar şi nerostită, mi se îndeplinise: primisem cîteva ore alături de singura fiinţă de care aveam să mă îndrăgostesc vreodată. Erau orele din miezul cărora, în nefăcutele mele planuri, trebuia să-mi hrănesc restul vieţii. Ca un pictor care nu poate arăta lumina altfel decît prin umbre, nici eu nu-mi putea reprezenta înălţimea momentului altfel decît respirînd prăbuşirile viitorului.” FericireNefericire Book:Milena şi vremea jigodiilor Source: Milena şi vremea jigodiilor