Quotessence
Home / Quotes / Quote by Eugen Barbu

Quote by Eugen Barbu

“Trecuseră zile după zile, unii muriseră, el văzuse nunţi şi petreceri, copiii mahalagiilor crescuseră sub ochii săi bătrâni, îşi aducea aminte de un foc ce mistuise casele, de nişte întâmplări de care mai râdea şi acum, că aşa e viaţa, ca o panoramă…”

Quote by Eugen Barbu

Book:Groapa

Work

Groapa

Browse quotes and source details for this work. more

Author

Eugen Barbu

Browse famous quotes and profile details for Eugen Barbu. more

You May Also Like

“Timpul este cel mai bun medicament pentru a ne transforma rănile care sângerează în cicatrici, iar corpurile noastre ar putea uita trauma, ochii noștri ar putea învăța să vadă culorile așa cum ar trebui să fie văzute, dar acest leac nu se extinde la sufletul nostru. Nu este. Timpul nu ne iartă păcatele și nici nu readuce morții.”

“EVERYWHERE I TURNED, EVERYWHERE I went, everybody had something to say about love. Mothers, fathers, teachers, singers, musicians, poets, writers, friends. It was like the air. It was like the ocean. It was like the sun. It was like the leaves on a tree in summer. It was like the rain that broke the drought. It was the soft sound of the water flowing through a stream. And it was the sound of the crashing waves against the shore in a storm. Love was why we fought all our battles. Love was what we lived and died for. Love was what we dreamed of as we slept. Love was the air we wanted to breathe in when we woke to greet the day. Love was a torch you carried to lead you out of darkness. Love took you out of exile and carried you to a country called Belonging.”

“Faima va dura poate două mii de ani. Și ce înseamnă două mii de ani?(întrebă domnul Ramsay, ironic, cu ochii țintă la gardul viu). Într-adevar, ce inseamnă, contemplate de pe creștetul unui munte, întinsele pustietăți ale secolelor? Până și piatra pe care o rostogolești cu vârful ghetei va dura mai mult decât Shakespeare. Iar mica lui luminiță va arde, fără prea multă strălucire, un an sau doi, dupa care va fi absorbită de o lumină mai puternică, și aceasta, la rândul ei, de o alta și mai vie.”

“La unsprezece ani primisem în dar, de la Tilly, soţia unchiului Ionel, prima mea agendă. Nu-mi însemnam în ea programe sau proiecte, ci mici întâmplări trecute, boli, note căpătate la şcoală, vacanţe. Pe filele ei învăţam ce este timpul, felul în care el ne fură viaţa, dar şi felul în care memoria noastră o poate însuma: însemnările erau mărturia unei bătălii pierdute în realitate, dar câştigate în înţelegere.”

“Oareşce emoţii sunt de aşteptat de la un anticar când e luat pe sus, direct din pat, şi dus la Comandatură. Bine măcar că şoferul nici nu mă bagă în seamă, conduce maşina pe străzile încă pustii cu aroganţa învingătorului. Fericiţi cei ce nu-şi cunosc viitorul! Mă întreb ce-ar spune dacă i-aş şopti la ureche că, nu peste foarte mult timp, va fi mort, prizonier sau măcar muritor de foame.”