Quotessence
Home / Books / A Thousand Plateaus: Capitalism and Schizophrenia

A Thousand Plateaus: Capitalism and Schizophrenia

Book by Gilles Deleuze · 4 quotes · Anarchy, Anarhie, Devenire Animal

Filter quotes by topic

A Thousand Plateaus: Capitalism and Schizophrenia Quotes

“Spațiile lui Riemann sunt lipsite de orice fel de omogenitate. Fiecare dintre ele se caracterizează prin forma expresiei care definește pătratul distanței dintre două puncte infinit învecinate. ... Rezultă de aici că doi observatori aflați învecinați pot să repereze într-un spațiu riemannian punctele care se află în imediata lor vecinătate, dar nu pot, fără stabilirea unei noi convenții, să se repereze unul față de celălalt. Fiecare vecinătate este deci ca o mică bucată de spațiu euclidian, dar racordarea dintre o vecinătate și următoarea nu e definită și poate fi făcută într-o infinitate de moduri. Spațiul riemannian cel mai general se prezintă, astfel, ca o colecție amorfă de bucăți juxtapuse fără a fi legate’ (Albert Lautmann, Les schèmas de structure, Hermann, 1938, pp.23, 34-35); această mulțime poate fi definită independent de orice referire la o metrică, prin condiții de frecvență sau, mai curând, de acumulare valabile pentru un ansamblu de vecinătăți, condiții total diferite de cele care determină spațiile metrice și tăieturile lor (chiar dacă un raport între cele două feluri de spațiu trebuie să decurgă de aici). Pe scurt, dacă urmăm frumoasa descriere a lui Lautmann, spațiul riemannian este un pur patchwork. Are conexiuni sau raporturi tactile. Are valori ritmice care nu se regăsesc în altă parte, chiar dacă pot fi traduse într-un spațiu metric. Eterogen, în variație continuă, este un spațiu neted, în măsura în care este amorf, nu omogen. (Gilles Deleuze et Félix Guattari)”

“The rite, the becoming-animal of the scapegoat clearly illustrates this: a first expiatory animal is sacrificed, but a second is driven away, sent out into the desert wilderness. In the signifying regime, the scapegoat represents a new form of increasing entropy in the system of signs: it is charged with everything that was "bad" in a given period, that is, everything that resisted signifying signs, everything that eluded the referral from sign to sign through the different circles; it also assumes everything that was unable to recharge the signifier as its center and carries off everything that spills beyond the outermost circle.”

“... acolo unde nu există aparat de stat și supramuncă, nu există nici model-Muncă. Există doar o variație continuă a acțiunii libere, trecând de la cuvânt la acțiune, de la o acțiune la alta, de la acțiune la cântec, de la cântec la cuvânt, de la cuvânt la întreprindere, într-un ciudat cromatism, cu momente de vârf sau de efort pe care observatorul extern nu poate decât să le ‘traducă’ în termeni de muncă, izbucnind intens și rar. E adevărat că întotdeauna s-a spus despre negri: ‘Nu muncesc, nu știu ce înseamnă munca.’ ... La fel de adevărat este că și indienii nici măcar nu înțelegeau despre ce este vorba, fiind total incapabili de vreun fel de organizare a muncii, chiar și sclavagistă: americanii nu vor fi importat atâția negri decât pentru că nu se puteau folosi de indieni, care preferau mai degrabă să moară. Anumiți etnologi remarcabili au pus o întrebare esențială. Au știut să întoarcă problema: societățile primitive nu sunt niște societăți de penurie sau de subzistență, dat fiindcă nu cunosc munca, ci, dimpotrivă, niște societăți ale acțiunii libere și ale spațiului neted, care nu au nicio nevoie de un factor-muncă , tot așa cum nici nu constituie stocuri. Aceste societăți nu sunt niște societăți ale lenei, chiar dacă diferența lor față de muncă poate să se exprime sub forma unui ‘drept la lene’. Și nu sunt niște societăți fără legi, chiar dacă diferența lor față de lege poate să se exprime sub aparența unei ‘anarhii’. Ele au mai curând legea nomos-ului, care reglează o variație continuă a activității, cu propria ei rigoare și propria ei cruzime (a te debarasa de ceea ce nu poți să transporți – batrâni sau copii...). (Gilles Deleuze et Félix Guattari)”

“Scriitorul este un vrăjitor pentru că a scrie este o devenire, pentru că actul de a scrie este traversat de niște stranii deveniri care nu sunt niște deveniri-scriitor, ci niște deveniri-șobolan, deveniri-insectă, deveniri-lup etc. ... Multe sinucideri de scriitori se explică tocmai prin astfel de participări contra naturii, prin astfel de nunți contra naturii. Scriitorul este un vrăjitor pentru că trăiește animalul ca pe singura populație față de care se simte responsabil de drept. ... îi creează incredibilul sentiment al unei Naturi necunoscute – afectul. Deoarece afectul nu este un sentiment personal sau un caracter, ci efectuarea unei puteri de haită care bulversează total eul, făcându-l să nu mai fie sigur de el însuși. Cine n-a cunoscut violența acestor secvențe animale care ne smulg din umanitate fie și doar pentru o clipă, facându-ne să ronțăim pâinea asemenea unei rozătoare... (Gilles Deleuze et Félix Guattari)”