“Ce întuneric era. Lumea întreagă închisese ochii şi-şi astupase urechile. Nimeni nu se va întoarce măcar să privească la spasmele morţii lui. Teama îi sugrumă gatlejul şi deodată izbucni. Fălcile se descleştară şi el scoase un ţipăt de animal. — Ajutor! Expresia tipică. Bine, las-o să fie tipică. Ce rost mai avea individualitatea, cand erai în primejdie de moarte? Voia să trăiască, oricum, chiar dacă viaţa lui n-ar fi avut mai multă individualitate decat bobul de mazăre în teaca lui.” MoarteSinguratateDisperareAjutorIndividualitate Book:The Woman in the Dunes Source: The Woman in the Dunes
“Deodată crescu în el o tristeţe plumburie. Singurul lucru pe care puteau să-l facă era să-şi lingă rănile unul altuia. Dar vor linge mereu şi rănile nu se vor vindeca niciodată, iar la urmă limbile li se vor toci. —N-am priceput. Dar viața nu e ceva ce se poate pricepe. Există tot felul de vieţi, iar uneori partea opusă a colinei pare mai verde. Pentru mine cel mai greu este că nu ştiu unde vom ajunge cu traiul ăsta, dar probabil că asta nu se ştie niciodată, indiferent ce fel de viaţă duci.” TristeteAjutorGelozieRani Book:The Woman in the Dunes Source: The Woman in the Dunes