Quotessence
Home / Quotes / Quote by Rowena Kinread

Quote by Rowena Kinread

“If thieves see us on the road, I think they’ll wait for more worthwhile victims.” Patricius smiled. He held out his hand to help a monk up from the ground. The monk’s bones were so thin that Patricius was scared to grip him tightly lest the bone crumble beneath his fingers. Their feet and shins looked like those of skeletons.”

Quote by Rowena Kinread

Work

The Missionary

Browse quotes and source details for this work. more

Author

Rowena Kinread

Browse famous quotes and profile details for Rowena Kinread. more

You May Also Like

“You may ask me, as others have done before, whether it was kindness or cruelty to allow them to meet, so soon before his departure with so little time to discover each other. Whether the pangs of loss do not invalidate the bliss of love. Especially where war is concerned, and Death runs rampant with his bloody scythe. You may say that it was wicked of me to allow James to find Hazel, and Hazel, James, if three days were all they would have. I don't call it cruelty I do not apologize”

“- Ce e, Părinte, de ce lăcrimezi? îl întrebă Neamțu’ pe bătrânul preot. - Lacrimi di bucurii și di dureri măi, copchile. Di bucurii că încă mai sunt patrioți gata să-și dea viața pentru țara asta, și di dureri pentru că sunt atât di tineri când o fac. Astea, zise el mângâind crucile pe lângă care trecea, sunt ale noastre sfinte cruci, ce răsar din trupurile eroilor noștri și sunt udate cu sângele lor și cu lacrimile celor care i-au cunoscut și iubit. Di-aia plâng măi copchile, ai înțeles?”

“What is it, Father, why are you crying?” asked Karl. “Tears of joy and pain, my child. Of joy that there are still patriots ready to give their lives for this country, and of pain because they are so young when they do it. These,” he said, caressing the crosses he passed, “are our holy crosses, which spring from the bodies of our heroes and are watered with their blood and the tears of those who knew and loved them. That’s why I’m crying, my child, understand?”

“Culcat pe burtă și cu casca trasă cât mai pe ceafă, Axente simțea cum fiecare explozie părea a fi tot mai aproape și că nu mai avea timp să-și recapete răsuflarea. Pământul se zguduia tot mai rău și ploaia părea că se transformase din picături de apă în bolovani, pietre și uneori valuri de pământ. Doamne Dumnezeule, se ruga Axente printre exploziile obuzelor ce cădeau, lasă-mă să-mi mai văd copiii măcar înc-odată! Dintr-odată suflul exploziei unui obuz ce căzu în apropiere, aproape că-l îngropă de viu sub un val de pământ. Pe locul unde o clipă mai devreme erau întinși la pământ soldații Ion Avram și Petruț Iacob, acum se afla un crater cu marginile înegrite, din care încă mai ieșea un firicel de fum. Cu ochii împăienjeniți de pământul ce aproape că-l acoperise și cu urechile înfundate, Axente se târâ pînă la marginea craterului și instinctiv se aruncă înăuntru știind că nu cad două proiectile în același loc.”

“A doua zi, când pregătirile erau în toi pentru trecerea Nistrului, cercetașii Regimentului 91Infanterie, trecură pe lângă o cruce de pe marginea drumului pe care cineva scrijelise Ostaș Necunoscut. În timp ce unii își făceau cruce, alții spuneau un Dumnezeu să-l ierte! sau un Dumnezeu să-l odihnească! Dar pentru majoritatea dintre ei cuvintele bătrânului preot le reveniră atunci în minte: Astea, sunt ale noastre sfinte cruci, ce răsar din trupurile eroilor noștri și sunt udate cu sângele lor și cu lacrimile celor care i-au cunoscut și iubit.”