Home / Quotes / Quote by Ursula K. Le Guin

Quote by Ursula K. Le Guin

“[Arren] was proud of his lineage, but thought of himself as an heir of princes, one of the House of Enlad. Morred, from whom that house descended, had been dead two thousand years. His deeds were matter of legends, not of this present world. It was as if the Archmage had named him son of myth, inheritor of dreams.”

Book:The farthest shore

Work

The farthest shore

This book is a part of a fantasy series, featuring a protagonist who embarks on a journey to the farthest shore in search of enlightenment and understanding of the universe. The narrative delves into the complexities of magic, politics, and personal growth, offering a rich tapestry of a world that is both familiar and alien. more

Author

Ursula K. Le Guin

Ursula K. Le Guin, born on October 21, 1929, is an esteemed American author of science fiction and fantasy. Known for her profound philosophical insights, rich imagination, and unique narrative style, Le Guin's works have won numerous literary awards and have had a significant impact on science fiction and fantasy literature. Her most famous works include the 'Earthsea' series and 'The Left Hand of Darkness', which have won her awards such as the Nebula and Hugo Awards, and she has also received the National Book Award for lifetime achievement for her contributions to literature. more

“O văd şi acum. Storurile erau lăsate, şi în cameră era o penumbră misterioasă, o răcoare de o cu totul altă natură decât răcoarea celorlalte camere în care pătrunsesem până atunci. Nu ştiu de ce, mi se părea că totul pluteşte acolo într-o lumină verde; poate unde perdelele erau verzi. Căci, altminteri, camera era plină de fel de fel de mobile, şi lăzi, şi coşuri cu hârtii şi jurnale vechi. Dar mie mi se părea că e verde. Şi atunci, în clipa aceea, am înţeles ce este Sambo. Am înţeles că există aici, pe pământ, lângă noi, la îndemâna noastră şi totuşi invizibil celorlalţi, inaccesibil celor neiniţiaţi — există un spaţiu privilegiat, un loc paradisiac, pe care, dacă ai avut norocul să-l cunoşti, nu-l mai poţi uita, apoi, toată viaţa. Căci în Sambo simţeam că nu mai trăiesc aşa cum trăisem până atunci; trăiam altfel, într-o continuă, inexprimabilă fericire. Nu ştiu de unde izvora beatitudinea asta fără nume. Mai târziu, amintindu-mi de Sambo, am fost sigur că acolo mă aştepta Dumnezeu, şi mă lua în braţe îndată ce-i călcam pragul. N-am mai simţit, apoi, nicăieri şi niciodată, o asemenea fericire, în nici o biserică, în nici un muzeu; nicăieri şi niciodată.”

Dumnezeu Fericire Paradis Camera Sambo

Book:Noaptea de Sânziene

Source: Noaptea de Sânziene

“Je ne manquai pas de rappeler que notre "paradis" avait pour origine un vieux mot persan, "paradaeza", qui veut dire "jardin”

Paradis

Author:Amin Maalouf

“Une norme, dans l'expérience anthropologique, ne peut être originelle. La règle ne commence à être règle qu'en faisant règle et cette fonction de correction surgit de l'infraction même. Un âge d'or, un paradis, sont la figuration mythique d'une existence initialement adéquate à son exigence, d'un mode de vie dont la régularité ne doit rien à la fixation de la règle, d'un état de non-culpabilité en l'absence d'interdit que nul ne fût censé ignorer. Ces deux mythes procèdent d'une illusion de rétroactivité selon laquelle le bien originel c'est le mal ultérieur contenu. À l'absence de règles fait pendant l'absence de techniques. L'homme de l'âge d'or, l'homme paradisiaque, jouissent spontanément des fruits d'une nature inculte, non sollicitée, non forcée, non reprise. Ni travail, ni culture, tel est le désir de régression intégrale. Cette formulation en termes négatifs d'une expérience conforme à la norme sans que la norme ait eu à se montrer dans sa fonction et par elle, ce rêve proprement naïf de régularité en l'absence de règle signifie au fond que le concept de normal est lui-même normatif, il norme même l'univers du discours mythique qui fait le récit de son absence.”

Transgression Norme Paradis Culpabilité Interdit Régression

Book:The Normal and the Pathological

Source: The Normal and the Pathological

“Vers quoi s'échappent le blanc de la neige quand elle fond, le rouge d'un volcan quand il s'éteint, le pourpre de l'amarante quand elle se fane, le brun des cheveux quand ils grisonnent, l'azur du ciel quand fuit le jour ? Peut-être y a-t-il un paradis pour les couleurs ? Je suis sûr qu'elles y chantent, qu'elles tonnent et détonent, qu'elles s'y bousculent et s'y entremêlent. Et puis s'envolent. Et puis reviennent, à l'infini.”