Quotessence
Home / Quotes / Quote by James Joyce

Quote by James Joyce

“Era stanco di non combinare nulla, di tirare il diavolo per la coda, di espedienti e di intrighi. A novembre avrebbe compiuto trentun anni. Non avrebbe mai avuto un lavoro decoroso? Non avrebbe mai avuto una casa sua? Pensò a quanto sarebbe stato bello avere un fuoco acceso presso cui sedersi e una buona cena davanti. Aveva bighellonato troppo tempo con gli amici e con le ragazze. Sapeva quanto valevano questi amici e anche le ragazze.”

Quote by James Joyce

Work

Dubliners

James Joyce's Dubliners is a seminal work of modernist literature, featuring a series of interconnected short stories that delve into the lives of Dubliners from different social classes and backgrounds. The stories collectively portray the city's social and cultural landscape, capturing the complexities of human experience and the challenges faced by its inhabitants. more

Author

James Joyce
James Joyce

James Joyce, born on February 2, 1882, and died on January 13, 1941, was an Irish novelist and one of the greatest writers of the 20th century. Known for his unique narrative techniques and profound psychological insights, Joyce is celebrated for his contributions to modernist literature. His most famous work is 'Ulysses', which is considered one of the greatest literary works of the 20th century. Other notable works include 'Dubliners' and 'Finnegans Wake'. more

You May Also Like

“- Nu te teme, fiule. Nu este nimic mai periculos acolo decât este aici. Dacă sfârşitul tău te aşteaptă cumva la una dintre cotituri, află că acelaşi sfârşit te pândeşte şi aici. Nu este chip să evadăm din această cuşcă pe care singuri ne-am construit-o împrejur. Dar am încredere că soarta ta nu va fi să sfârşeşti repede, ci să aduci cu tine o altă viaţă pentru aceşti nenorociţi care trăiesc în întuneric.”

“Împărăţia UităTot nu mai văzuse soarele de secole. Cerul părea să fie permanent acoperit de o perdea neagră de nori, ca un cavou deja scufundat în noaptea morţii. Singura diferenţă dintre noapte şi zi era că norii deveneau gri şi întunericul se mai dilua, semn că undeva în spatele lor soarele încă mai răsărea.”

“În vis se făcu întuneric până când Godrick se trezi într-o încăpere uriaşă construită numai din aceste suprafeţe îngheţate. Tavanul era atât de sus încât părea invizibil pentru el, iar el făcând mai mulţi paşi prin încăpere realiză că aceasta nu avea uşi şi că trecând dintr-o încăpere în alta, interminabile, ajunsese la concluzia că acesta trebuie să fie un castel uriaş de gheaţă. I se făcu dor de căldura unui şemineu, de îmbrăţişarea lui Mami şi de chipul tatălui său. Iar pe măsură ce mângâia oglinzile de gheaţă simţi căldura unui foc, apoi văzu şemineul plin de lemne şi flăcările roşii care jucau în toate direcţiile. Încălzindu-şi mâinile la foc se afla tatăl lui care privea fix şi îngândurat în oglinda lui de gheaţă. Poate că era chiar trist. Godrick atinse oglinda şi astfel parcă reuşise să atingă creştetul tatălui care tresări, dar cum nu-l vedea căzu iar pe gânduri. Lângă bătrân stătea Mami, cosând la o cămaşă veche, îngălbenită. Din privirea plecată îi cobora o lacrimă. Godrick atinse din nou oglinda şi atinse obrazul lui Mami ocolo unde aluneca lăcrima şi simţi udătura lăsată pe degetele lui. Inima lui Godrick se întristă că acesta era doar un vis şi depărtând braţele îmbrăţişă oglinda care conţinea imaginea aceia caldă de acasă.”