Quotessence
Home / Quotes / Quote by Maurice Maeterlinck

Quote by Maurice Maeterlinck

“Evităm să ne gândim la moarte până când nu mai avem forța, n-aș spune, de a gândi, ci chiar de a respira.”

Quote by Maurice Maeterlinck

Author

Maurice Maeterlinck
Maurice Maeterlinck

Maurice Maeterlinck, born on August 29, 1862, and died on May 6, 1949, was a renowned Belgian playwright, poet, and essayist. He is best known for his symbolism and symbolic drama, which deeply explored themes such as life, death, religion, and the universe. Maeterlinck's works have had a profound impact on 20th-century literature. more

You May Also Like

“Trebuie să dăm totul la o parte şi sâ atacăm făţiş adevărata problemă. Oamenii se sinucid pentru că viaţa nu merită să fie trăită, iată, fără îndoială, un adevăr — nefecund totuşi, pentru că e un truism. Dar această insultă adusă existenţei, această dezminţire ce i se dă vine oare din faptul că existenţa n-are nici un sens? Cere absurditatea ei sa i te sustragi, prin speranţă sau prin sinucidere? Iată ce trebuie să scoatem la lumină, să urmărim şi să ilustrăm, înlăturînd tot restul. Obligă oare absurdul la moarte? Iată problema ce trebuie discutată înaintea oricărei alteia, în afara tuturor metodelor de gîndire şi a jocurilor spiritului dezinteresat. Nuanţele, contradicţiile, psihologia pe care un spirit «obiectiv» ştie să le introducă în orice problemă nu-şi au locul în această căutare şi în această pasiune. Aici e nevoie doar de o gîndire logică. Lucrul nu-i simplu. E uşor să fii logic. Dar e aproape imposibil să fii logic pînă la capăt. Oamenii care mor pe propria lor mînă urmează astfel pînă la capăt drumul indicat de sentimentul lor.”

“Your best might not look the same every day, and that’s okay. Some days you’ll feel like you’re on top of the world, and other days it will feel like a victory just to make it through. But as long as you’re doing what you can with what you have, that is enough. You are enough.”

“Pentru mine, urmă el, funcția principală a artei este aceea de a transmite cunoștințe. Artistul știe mai multe decât noi, ceilalți. El s-a născut știind mai multe despre sufletul lui decât știm noi despre al nostru, și mai multe despre relațiile existente între sufletul lui și cosmos. Artistul anticipează ceea ce va face parte din cunoașterea comună într-un stadiu superior de dezvoltare. Cei mai mulți dintre modernii noștri sunt primitivi în comparație cu cei mai avansați dintre morți.”

“Ce era asta? Ce însemna asta? Oare lucrurile puteau să-și întindă mâna, așa, și să te zgâlțâie; lama de cuțit putea să taie? pumnul să inșface? Nu exista o siguranță? Nicio posibilitate să înveți pe de rost căile vieții? Nicio îndrumare, niciun adăpost, totul era miracol, saltul din vârful unui pisc în spațiu? E posibil ca asta să fie viața, chiar pentru oamenii mai în vârstă? Surprinzătoare, neașteptată, necunoscută?” O clipă avu impresia că dacă s-ar ridica amândoi, aici, acum, pe pajiște, și ar cere o explicație, de ce e viața atât de scurtă, de ce e atât de inexplicabilă, daca și-ar formula întrebările vehement, așa cum ar fi îndreptățite să o facă două ființe umane bine oțelite, față de care nimic nu trebuie ascuns, atunci frumusețea s-ar desfășura; vidul s-ar umple; arabescurile acelea deșarte s-ar împreuna într-o formă; dacă ei doi ar striga destul de tare, doamna Ramsay s-ar întoarce. ”Doamnă Ramsay! strigă cu glas tare. Doamnă Ramsay!” Lacrimile i se rostogoleau pe obraji.”

“Preeminența morții celuilalt domină ființa întru moarte proprie la nivelul cotidianității. Moartea este un eveniment «bine cunoscut», care este de fapt ținut la distanță - suntem informați asupra sa, dar nu ne trezește interesul existențial. Crezul obișnuit al ființei cotidiene întru moarte sună astfel: «până la urmă, cândva, o să murim și noi, dar, până una-alta, asta nu ni se întâmplă nouă». Aproape am putea să spunem că moartea nu există în cotidianitate, în ciuda deceselor celorlalți (care nu ne afectează). Viața socială este în așa fel construită pentru a ignora moartea: este un antrenament sugestiv de a uita pe termen lung ideea de moarte. Spunând «cândva, vom muri și noi» dăm de înțeles că «deocamdată, așa ceva nu ne privește». Avem impresia că aceste tehnici de marketing producătoare de falsitate izvorăsc din frica de moarte care, asemenea răului din superstiții, trebuie ținută în afara razei privirii/gândirii/rostirii.”