Quotessence
Home / Quotes / Quote by J. Edwards Holt

Quote by J. Edwards Holt

“Your best might not look the same every day, and that’s okay. Some days you’ll feel like you’re on top of the world, and other days it will feel like a victory just to make it through. But as long as you’re doing what you can with what you have, that is enough. You are enough.”

Quote by J. Edwards Holt

Work

They Don’t Define Me

Browse quotes and source details for this work. more

Author

J. Edwards Holt

Browse famous quotes and profile details for J. Edwards Holt. more

You May Also Like

“Pentru mine, urmă el, funcția principală a artei este aceea de a transmite cunoștințe. Artistul știe mai multe decât noi, ceilalți. El s-a născut știind mai multe despre sufletul lui decât știm noi despre al nostru, și mai multe despre relațiile existente între sufletul lui și cosmos. Artistul anticipează ceea ce va face parte din cunoașterea comună într-un stadiu superior de dezvoltare. Cei mai mulți dintre modernii noștri sunt primitivi în comparație cu cei mai avansați dintre morți.”

“Ce era asta? Ce însemna asta? Oare lucrurile puteau să-și întindă mâna, așa, și să te zgâlțâie; lama de cuțit putea să taie? pumnul să inșface? Nu exista o siguranță? Nicio posibilitate să înveți pe de rost căile vieții? Nicio îndrumare, niciun adăpost, totul era miracol, saltul din vârful unui pisc în spațiu? E posibil ca asta să fie viața, chiar pentru oamenii mai în vârstă? Surprinzătoare, neașteptată, necunoscută?” O clipă avu impresia că dacă s-ar ridica amândoi, aici, acum, pe pajiște, și ar cere o explicație, de ce e viața atât de scurtă, de ce e atât de inexplicabilă, daca și-ar formula întrebările vehement, așa cum ar fi îndreptățite să o facă două ființe umane bine oțelite, față de care nimic nu trebuie ascuns, atunci frumusețea s-ar desfășura; vidul s-ar umple; arabescurile acelea deșarte s-ar împreuna într-o formă; dacă ei doi ar striga destul de tare, doamna Ramsay s-ar întoarce. ”Doamnă Ramsay! strigă cu glas tare. Doamnă Ramsay!” Lacrimile i se rostogoleau pe obraji.”

“Preeminența morții celuilalt domină ființa întru moarte proprie la nivelul cotidianității. Moartea este un eveniment «bine cunoscut», care este de fapt ținut la distanță - suntem informați asupra sa, dar nu ne trezește interesul existențial. Crezul obișnuit al ființei cotidiene întru moarte sună astfel: «până la urmă, cândva, o să murim și noi, dar, până una-alta, asta nu ni se întâmplă nouă». Aproape am putea să spunem că moartea nu există în cotidianitate, în ciuda deceselor celorlalți (care nu ne afectează). Viața socială este în așa fel construită pentru a ignora moartea: este un antrenament sugestiv de a uita pe termen lung ideea de moarte. Spunând «cândva, vom muri și noi» dăm de înțeles că «deocamdată, așa ceva nu ne privește». Avem impresia că aceste tehnici de marketing producătoare de falsitate izvorăsc din frica de moarte care, asemenea răului din superstiții, trebuie ținută în afara razei privirii/gândirii/rostirii.”