Quotessence
Home / Quotes / Quote by Claudys Kantara

Quote by Claudys Kantara

“Question your rulers when they seek wars in foreign lands, when their priorities appear to be serving other than the national interest, when their citizens’ welfare doesn’t make it to their top list... (...) Question them and do not be afraid, for they live the good life from your hard work and sacrifices that have brought them to their thrones of power. Question them and also yourselves, for if their actions defy their promises to serve, and their deeds challenge your moral and human values, you should stand up for what is just and right.”

Quote by Claudys Kantara

Work

Author

Claudys Kantara

Browse famous quotes and profile details for Claudys Kantara. more

You May Also Like

“Pe oameni tocmai asta-i măsoară, ultima atitudine! filozofa Dominic. O singură dată ai prilejul să fii superb. Viaţa e stupidă, iremediabil stupidă. Nu întâlneşti în jurul tău decât iluzii şi regrete. Sunt obosit de privirile care se agaţă de trecut sau de viitor ca să-şi suporte prezentul. Unde e fericirea? Unde e frumuseţea? [...] În sfârşit, numai moartea îţi dă prilejul unei atitudini estetice. Ultimul spectacol e singurul interesant. Pentru acest spectacol te plictiseşti destul toată viaţa.”

“Ce pot face, în viaţa cotidiană? Ce lucru uimitor, extraordinar, poate ea conţine pentru mine? în fiecare zi mă voi spăla pe dinţi, voi mânca la prânz şi voi lua cafeaua cu lapte seara, indiferent dacă undeva se va fi întâmplat în timpul zilei o catastrofă de cale ferată, ori cineva în familie va fi murit. Tot mă voi spăla pe dinţi, tot voi sta la masă... tot eu voi fi. Înţelegi? Înţelegi ce animal îngrozitor de monoton voi deveni?”

“Și în mine se înaltă valul. Se umflă. Își arcuiește spinarea. Simt un dor proaspăt, care se cablează ca armăsarul mândru pe care călărețul îl lovește cu pintenii și-l strunește apoi. Tu, care mă porți în spinare, spune-mi ce dușman e acela care se vede venind către noi, în timp ce tropotul nostru răsună pe caldarâm? E moartea. Moartea e dușmanul. Împotriva ei mă năpustesc cu lancea culcată, cu pletele fluturând în urma mea ca pletele unui tânăr, ca pletele lui Percival când galopa în India. Înfig pintenii în coastele calului. Neînfrânat si dârz , mă năpustesc împotriva ta, Moarte! Valurile se spărgeau de țărm.”

“Trebuie să dăm totul la o parte şi sâ atacăm făţiş adevărata problemă. Oamenii se sinucid pentru că viaţa nu merită să fie trăită, iată, fără îndoială, un adevăr — nefecund totuşi, pentru că e un truism. Dar această insultă adusă existenţei, această dezminţire ce i se dă vine oare din faptul că existenţa n-are nici un sens? Cere absurditatea ei sa i te sustragi, prin speranţă sau prin sinucidere? Iată ce trebuie să scoatem la lumină, să urmărim şi să ilustrăm, înlăturînd tot restul. Obligă oare absurdul la moarte? Iată problema ce trebuie discutată înaintea oricărei alteia, în afara tuturor metodelor de gîndire şi a jocurilor spiritului dezinteresat. Nuanţele, contradicţiile, psihologia pe care un spirit «obiectiv» ştie să le introducă în orice problemă nu-şi au locul în această căutare şi în această pasiune. Aici e nevoie doar de o gîndire logică. Lucrul nu-i simplu. E uşor să fii logic. Dar e aproape imposibil să fii logic pînă la capăt. Oamenii care mor pe propria lor mînă urmează astfel pînă la capăt drumul indicat de sentimentul lor.”