Quotessence
Home / Quotes / Quote by Tatiana Țîbuleac

Quote by Tatiana Țîbuleac

“La moarte te gândești doar când mori, Aleksy, abia când mori, și este o prostie, o mare prostie. Pentru că moartea este cel mai probabil lucru care i se întâmplă unui om în locul tuturor visurilor. De fapt, singurul care i se va întâmpla cu siguranță. De aceea, Aleksy, să nu faci niciodată lucrurile aiurea, cu gândul că mai ai timp să le îndrepți, pentru că nu vei avea. Timpul care va veni îl vei cheltui doar pentru a face și mai multe lucruri aiurea și pentru a muri și mai repede.". Mama a avut dreptate în acea seară și în altele câteva care au urmat. (...) Bineînțeles că nu am urmat niciunul dintre sfaturile ei apocaliptice, deși acum văd că unele ar fi putut într-adevăr să mă scape de niște cucuie. Regretele însă nu sunt pentru mine și sunt atâtea alte lucruri pe care le regret cu adevărat, încât pe lângă acestea, povețele mamei sunt ca și instrucțiunile de pe mâncarea congelată.”

Quote by Tatiana Țîbuleac

Work

Vara în care mama a avut ochii verzi

Browse quotes and source details for this work. more

Author

Tatiana Țîbuleac

Browse famous quotes and profile details for Tatiana Țîbuleac. more

You May Also Like

“Fiecare om trebuie să lase ceva în urma lui atunci când moare, așa spunea bunicul meu. Un copil, o carte sau un tablou, o casă, un zid înălțat de mâna lui sau o pereche de pantofi. Sau o grădină. Ceva ce mâna ta a atins în așa fel, încât sufletul tău să aibă unde se refugia atunci când îți sosește ceasul; iar când oamenii se uită la copacul ori la floarea pe care le-ai sădit, tu ești acolo. Nu contează ce faci, spunea bunicul, atâta timp cât schimbi un lucru față de cum era înainte ca tu să-l atingi transformându-l în ceva care să îți semene de îndată ce-ți iei mâna de pe el. Deosebirea dintre omul care doar tunde iarba și un grădinar adevărat constă în atingere, spuse el. Cel care tunde iarba e ca și inexistent, grădinarul va trăi o veșnicie.”

“Purtăm fără lacrimi o boală în strune şi mergem de-a pururi spre soare-apune. Ni-e sufletul spadă de foc stinsă-n teacă. Ah iarăşi şi iarăşi cuvintele seacă. Vânt veşnic răsună prin ceţini de zadă. Purces-am în lume pe punţi de baladă. Străbatem amurguri cu crini albi în gură. Închidem în noi un sfârşit sub armură. Purtăm fără lacrimi o boală în strune şi mergem de-a pururi spre soare-apune. Răni ducem - izvoare - deschise subt haină. Sporim nesfârşirea c-un cântec, c-o taină.”

“Acolo pe pietre sau pe oasele acelea, căci nu distingeam prea bine ce erau, am zărit doi șerpi încolăciți. Poate făceau dragoste. Să vă spun drept, nu știu cum fac șerpii dragoste. Sau poate se luptau. Deodată am văzut cum un fulger negru cade prin aer chiar peste insulă și chiar peste șerpii încolăciți. Era un vultur care a înhățat unul din șerpi și s-a ridicat cu el în văzduh. Așadar, vulturul le-a întrerupt șerpilor dragostea sau lupta. Eu i-am văzut înlănțuiți, nu mă pricep să spun ce anume a fost. Dar, poate că între dragoste și luptă nu e nici o deosebire. Dragostea e luptă între două suflete și între două trupuri în care uneori nu e nici un învingător, alteori nu e nici un învins. Și, oricum, pentru unul din șerpi nu mai avea importanță diferența dintre dragoste și luptă. Pentru el totul se sfârșise. Nu va mai face nici dragoste, nici nu se va mai lupta cu nimeni. Moartea pune punct și iubirilor și luptelor. Fiecare rămâne atunci cu cât a iubit și cu cât a luptat. Mai are timp, poate, doar să regrete că n-a iubit și n-a luptat destul sau că a trăit ca un şarpe singur, care nu şi-a găsit alt şarpe cu care să se iubească sau să se lupte.”

“Nu există moarte frumoasă. Când mor, oamenii nu se sparg în mii de fluturi ori în frânturi de curcubeu. Nu se ridică nicio cortină dacă strigă cineva ”bis!” și nu există nicăieri vreo mulțime care să aplaude liniștea lăsată în urmă. Nu te sărută pe tâmplă vreo zână și niciun înger nu-ți alină durerea. La revedere, drum bun! Un ultim icnet și gata. Fără generic de final.”