Quotessence
Home / Authors / Jean d'Ormesson

Jean d'Ormesson Quotes

Author

Filter quotes by topic

Famous Jean d'Ormesson Quotes

“Timpul este ca marea: nu poți calcula bine distanțele. De-abia întorci capul și totul dispare. O viață întreagă nu ajunge totuși ca să lase trecutul nostru să-și ocupe în sfârșit locul ce i se cuvine în eternitatea înghețată a istoriei lipsite de pasiune. Istoria este amestecată cu viața noastră. Murim întotdeauna prea repede pentru ca ea să aibă timp să se detașeze. Viața noastră, în schimb, este aproape de pe acum de istorie pentru cei ce se nasc după noi. După ce o să se mai răceasă puțin va semăna pentru totdeauna cu imaginea ei imobila.”

“(...) ne făcea să ne închipuim că lucrurile nu se schimbaseră deloc. Numai că îmbătrâniserăm asta era tot. Luasem, încetul cu încetul, locul părinților sau a bunicilor noștri, devenisem părinții noștri, iar copiii ne înlocuiseră, deținând la rândul lor rolurile pe care le jucasem odinioară sub măștile copilăriei și adolescenței. Urcasem, sau poate coborâsem, cu o treaptă în istoria acestei lumi, și ceea ce fusesem noi cândva aveau să fie alții astăzi. Căci ceea ce mișcă în primul rând, chiar atunci când nimic nu se mișcă, este timpul imobil, care nu deplasează nimic, dar care macină dinăuntru, care îi strecoară în noi pe părinții noștri, vârsta lor înaintată, osteneala lor și care le injectează altora tinerețea, forța, aviditatea noastră de a cunoaște și tot ceea ce am fost noi. Timpul însă nu se mulțumește cu aceste translații lineare, cu această biologie în mișcare. El amestecă structurile și constelațiile, modifică corelările, transformă perspectivele și raportul de forțe. Lumea se schimbă necontenit pentru că îmbătrânește. Ea se schimbă mai ales pentru că echilibrele vieții nu încetează niciodată să se rupă. Ele se rup, dar sunt menținute, mai mult sau mai puțin artificial, în virtutea legilor și a deprinderilor, în virtutea tradiției și a voinței. Și-apoi, deodată, întregul edificiu, la capătul nervilor și al puterii, se prăbușește într-o revoluție sau un război, într-un cataclism social, din care nu vor mai supraviețui decât amintiri și mituri. Caleidoscopul se reorganizează pe combinații diferite. Și un nou ev începe, care se va prăbuși la rândul lui, după multă risipă de glorie și sânge.”

“Istoria era sfântă pentru noi, dar ne petreceam vreme rectificând-o. Reintroduceam în ea pe Dumnezeu, numele familiei, continuitatea, veșnicia pe care smintiții vruseseră să le izgonească. O cârpăceam. Și izbuteam astfel să ne mai sprijinim pe ea. Ea se îndepărta puțin câte puțin de realitate, de evoluția spiritelor, de mersul științei. Dar ce importanță avea! Noi trăiam într-o țară reală, care nu era cea a alegerilor republicane, a domnului Gambetta, a domnului Blum, a domnului Daladier. Ritmul istoriei era atât de bramburit ca acela al anotimpurilor, ca acela al prostănacilor, când se pornește să plouă în iulie. Prezentul nu se mai pregătea să se preschimbe, încă de-a doua zi, într-un trecut ce urma să vină. Era altceva, o monstruozitate, o aberație. Viitorul se schimba mult. Trebuia să încerci să legi direct un viitor, vai!, încă îndepărtat de un trecut, vai!, îndepărtat de-a binelea, Prezentul nu era nimic altceva decât o lungă și sinistră paranteză. Noi trăiam într-o istorie a lui Dumnezeu și în tradițiii de familie care făceau din noi, într-o lume străină, cavalerii alienați ai unei mitologii dispărute.”

“Sistemele se prăbușeșc pentru că sunt sisteme. Dar tocmai pentru că sunt sisteme, elementele care le alcătuiesc rămân multă vreme fără întrebuințare după năruirea ansamblului ale cărui părți erau. Lipsite de legăturile și de sensul lor, ele întâmpină multe greutăți ca să se organizeze din nou. Nu reuseșc, în realitate, decât constituind noi sisteme, la fel de geniale și la fel de nedrepte ca și cele care le-au precedat - poate ceva mai geniale și ceva mai nedrepte? aceasta-i întrebarea -, dar care, în orice caz, vor fi distruse la rândul lor. E ceea ce denumim istorie în care, ca în acele teorii ale fizicii unde alternează explicațiile de undă cu cele prin corpuscul, se pot citi fără deosebire etapele conștiinței către desăvârșirea sa sau succesiunea nedefinită a formelor, a evoluțiilor și a ciclurilor, mai mult sau mai puțin lipsite de sens, mai bogată în orice caz în iluzii decât în progres.”