Quotessence
Home / Quotes / Quote by Mehwish Sohail

Quote by Mehwish Sohail

“Mein Herz stolpert, ich kann mich nicht regen. Ich muss an Arwas Worte denken, dass sie sich kein Mitgefühl erlauben, sich nicht das Recht zusprechen kann, unglücklich zu sein. Es ist schwer für uns, unsere Position nicht mit der von unseren Eltern zu vergleichen und uns für unsere Privilegien nicht schuldig zu fühlen. Ich kann die Ängste und Sorgen meiner Eltern nachempfinden, aber die Linie zwischen Dankbarkeit und Selbstaufopferung ist fein. Gefühlt mein Leben lang habe ich versucht, den Ausgleich zu finden.”

Quote by Mehwish Sohail

Work

Like water in your hands

Browse quotes and source details for this work. more

Author

Mehwish Sohail

Browse famous quotes and profile details for Mehwish Sohail. more

You May Also Like

“Scoala doar completeaza ceea ce-i invata parintii. In zilele noastre, cand parintii trebuie sa faca foarte multe lucruri intr-un timp foarte scurt, e mai usor sa nu te implici si sa speri ca scoala o sa-i invete pe copiii tai toate lucrurile pe care trebuia sa-i inveti tu, daca nu erai atat de ocupat incercand sa faci toate lucrurile care iti solicitau atentia. Asta e o abordare gresita. Sa fii lider ca parinte inseamna sa faci toate actele lucruri despre care constiinta ta iti spune ca trebuie facute, chiar daca s-ar putea sa nu fie deloc usor.”

“Ramăsesem singurii care mai credeam în noi înșine. De aceea trăiam între noi, vânam între noi, ne căsătoream între noi. Lumea credea că suntem îngânfați. Eram doar timizi. Ne era teamă de ceilalți oameni. Ne era teamă de viitor, care era contrariul trecutului. Închideam în urma noastră toate ușile care dădeau spre o lume devenită prea mare pentru noi și pentru speranțele noastre înlănțuite de amintiri.”

“Schimbarea nu separă doar trecutul de viitor. Chiar în cadrul prezentului, ea tinde să acționeze ca un factor distructiv al coerenței familiei. Se părea că intram într-o perioadă în care toți oamenii aveau să se asemene. Era extrem de posibil. În sânul familiei, în orice caz, divergențele sporeau în loc să scadă. Odinioară familia forma, în primul rând, un tot. De la străbunica până la strănepoți, semănam unii cu alții. Domnea în rândurile noastre ceea ce alții denumeau, și ceea ce noi înșine denumeam, cu satisfacție, cu emfază, un aer de familie. (...) De acum înainte fiecare membru al familiei părea să-și ducă existența așa cum înțelegea el. Nu ajunsesem la dezlănțuirile individualiste care ne vor marca viața după al doilea război mondial. Dar, chiar în interiorul grupului, modurile de viață începeau să se deosebească. Nu mai exista acea colectivitate, acel organism, acea totalitate care se numea familie. Exista cutare, și cutare, și un alt cutare. Numai că purtau toți același nume.”