Quotessence
Home / Quotes / Quote by Donald Keene

Quote by Donald Keene

“„Există unii care, socotind că patosul este neapărat trebuincios teatrului de păpuşi, folosesc adesea în scrierile lor cuvinte ca «m-a mişcat adine », sau care atunci cînd cîntă versurile o fac pe glasuri tulburate de lacrimi. Aşa ceva nu-i genul meu. Eu am rezervele mele faţă de patos. Atunci cînd există sobrietate, rezultatul e mişcător şi, cu cit vor fi mai puternice şi mai sigure melodia şi cuvintele, cu atit mai adîncă emoţia stîrnită. De aceea, cînd cineva spune despre ceva întristător că e întristător acela pierde tilcurile, iar la sfîrşit pînă şi impresia de tristeţe păleşte. E important nu; să se afirme « este trist », ci să se perceapă tristeţea." (Chikamatsu)”

Quote by Donald Keene

Work

Japanese Literature: An Introduction for Western Readers

Browse quotes and source details for this work. more

Author

Donald Keene

Browse famous quotes and profile details for Donald Keene. more

You May Also Like

“În literatura japoneză ceea ce rămîne neexprimat se ia în seamă cu tot atîta grijă ca şi ceea ce se exprimă, la fel cum în pictura japoneză spaţiile goale sînt făcute să aibă o putere de evocare la fel de mare cu a munţilor şi pinilor îngrijit conturaţi. Pare că se manifestă mereu o împotrivire instinctivă la rostirea cuvintelor limpezi, fie ele „sînt atît de fericit" sau „e atîta tristeţe". Rareori este acceptată prezentarea în totalitate a unei privelişti sau a unei experienţe.”

“Ceea ce încercau, în schimb, să facă poeţii şi pictorii japonezi se poate ilustra excelent printr-o anecdotă celebră. Se spune că într-o zi un mare general, îmbrăcat într-o armură strălucitoare, aştepta o vizita. Fu informat că urma să vină cineva care nu trebuia să-i vadă îmbrăcat în armură, aşa că îşi trase pe el în grabă o mantie uşoară de mătase albă. Efectul dat de sclipirea armurii lustruite prin mătasea subţire este cel spre care năzuiau poeţii. Scriitorii japonezi n-au dorit niciodată să descrie întreaga măreţie a generalului cu armură, nici toată frumuseţea unei zile de primăvară. Ei au preferat să vorbească despre sclipirile metalului, sau despre înflorirea unei singure flori, făcîndu-ne astfel pe noi să ne imaginăm restul întregului din care s-au distilat aceste citeva picături.”

“Încercarea de a reprezenta entităţi mai largi prin mici detalii a condus la un realism şi o concreteţe a imaginii care contrastează în mod straniu cu ambiguitatea nebuloasă a efectului general. Zgomotul apei în care sare o broască, ţîrîitul ascuţit al greierilor, parfumul unei flori necunoscute pot fi imaginea centrală în jurul căreia se construieşte un poem japonez. Aici putem detecta influenţa doctrinei budiste Zen, susținea, între altele, că iluminarea poate veni din orice percepție. Săritura broaştei ce tulbură liniştea profundă a unui iaz putea fi şi ea un med de a obţine iluminarea, asemeni unei autentice întruchipări a vieţii.”

“Literatura lor conţine citeva din cele mai lungi romane şi piese de teatru din lume, unele dintre ele de o inaltă ţinută literară, dar aptitudinea specială a japonezului pentru detaliul splendid şi sugestiv n-a fost egalată de înzestrarea sa pentru construcţie… Privind retrospectiv, ne reamintim romanul prin fărîme minunat colorate ce se îmbină cumva .într-un întreg nedefinit. Şi aşa cum pictorii impresionişti europeni creează o iluzie de realitate în ciuda faptului că peisajele lor sînt compuse, aparent arbitrar din stropi de vei'de, portocaliu, albastru şi toate celelalte culori, tot astfel intîmplările aparent discontinue ale unui roman japonez, contopindu-se una în alta, ne lasă impresia înţelegerii vagi a vieţii nipone.”

“Caracteristic Japoniei este modul viguros de tratare a temelor, atîţ în literatură cît şi în arta plastică, unde artistul încearcă să facă acelaşi lucru ca şi predecesorii săi, dar într-o manieră uşor diferită… Nu e deloc surprinzător, fiindcă într-o ţară în care poezia era recunoscută de unii drept o religie este cu totul firesc ca atît cuvintele cit şi imaginile vechilor poeme să-i vină poetului în minte la fel de repede ca şi gîndurile noi, incit el gîndeşte frecvent în formulările altora, adăugînau-le doar culoarea personală.”

“La fel, întîlneşti aceleaşi istorii figurînd ca intrigi de bază ale oricărui tip de spectacol teatral japonez. Publicul care urmărea o piesă pe una din temele familiare lui nu se aştepta la surprize în final şi nici la vreo schimbare importantă în intrigă; era interesat doar de detalii, remarcînd diferenţele rezultate din manifestarea temperamentului dramaturgilor succesivi, aşa cum în teatrul grec povestea lui Oedip, aproximativ aceeaşi în tratarea lui Eschil, Sofocle şi Euripide, diferea totuşi semnificativ, la toţi aceşti artişti, în ceea ce priveşte detaliile, ca şi în tratarea psihologică a conţinutului. într-un fel, faptul că subiectul este preconceput permite dramaturgului să-şi exerseze talentul într-un mod mai subtil decît prin născocirea unei intrigi, ceea ce explică de ce unii dramaturgi,”