Quotessence
Home / Quotes / Quote by Albert Camus

Quote by Albert Camus

“Cuvântul "ciumă" fusese rostit pentru întâia oară. În acest punct al povestirii, care-l lasă pe Bernard Rieux stând în spatele ferestrei sale, i se va permite povestitorului să explice nesiguranţa şi surpriza medicului, deoarece, cu unele nuanţe, el a reacţionat la fel ca şi cei mai mulţi dintre concetăţenii noştri. Epidemiile, într-adevăr, sunt ceva obişnuit, dar crezi cu greu în ele când îţi cad pe cap. Au fost pe lume tot atâtea ciume câte războaie. Şi totuşi, ciume şi războaie îi găsesc pe oameni întotdeauna la fel de nepregătiţi.”

Quote by Albert Camus

Book:The Plague
Create image

Work

The Plague

Albert Camus' classic work delves into the human condition during a devastating epidemic, examining themes of hope, despair, and the struggle for meaning in the face of tragedy. more

Author

Albert Camus
Albert Camus

Albert Camus was a French author and philosopher, born on November 7, 1913, and died on January 4, 1960. Known for his unique existentialist philosophy and profound insights into human suffering, Camus' works include 'The Stranger', 'The Plague', and 'The Myth of Sisyphus', which have had a profound impact on 20th-century literature. more

You May Also Like

“Unii dintre noi, totuşi, se încăpăţânau să scrie, şi inventau fără întrerupere, pentru a comunica cu cei din afară, combinaţii care sfârşeau totdeauna prin a se dovedi iluzorii. Şi chiar dacă unele din mijloacele pe care le inventam reuşeau, nu ştiam nimic de ele, neprimind răspuns. Săptămâni întregi n-am putut face altceva decât să reîncepem mereu şi mereu aceeaşi scrisoare, să recopiem aceleaşi ştiri şi aceleaşi chemări, în aşa fel încât, după un oarecare timp, cuvintele care la început ieşiseră sângerând din inima noastră, se goleau apoi de sensul lor. Le recopiam atunci mecanic, încercând să dăm, cu ajutorul acestor fraze moarte, semne despre viaţa noastră grea. Şi, până la urmă, faţă de acest monolog steril şi încăpăţînat, aceste conversaţii aride cu un perete, chemarea convenţională a telegramei ni se părea de preferat. Totuşi, şi acesta este lucrul cel mai important, oricât de dureroase ar fi fost aceste nelinişti, oricât de greu de dus ar fi fost această inimă totuşi goală, se poate prea bine spune că aceşti exilaţi, în prima perioadă a ciumei, au fost nişte privilegiaţi. Într-adevăr, chiar în momentul în care populaţia începea să-şi piardă capul, gândul lor era întors cu totul spre fiinţa pe care o aşteptau. În deznădejdea generală, egoismul dragostei îi apăra si, dacă se gândeau la ciumă, n-o făceau niciodată decât în măsura în care ea oferea despărţirii lor riscul de a fi veşnică. Ei aduceau astfel, chiar în sânul epidemiei, o abatere salvatoare a atenţiei, pe care erai tentat s-o iei drept sânge rece. Deznădejdea îi salva de panică, nefericirea lor avea în ea ceva bun. De pildă, dacă se întâmpla ca unul dintre ei să fie doborât de boală, asta se petrecea aproape totdeauna fără ca el să-şi fi putut da seama ce i se întâmplă. Smuls din această lungă conversaţie interioară pe care o susţinea cu o umbră, el era atunci aruncat fără tranziţie în tăcerea cea mai adâncă a pământului. Nu avusese timp pentru nimic.”

PlagueCamusEpidemia
Book:The Plague
Create image

“Toda calamidad grave, epidemia, hambre, guerra, disturbios cósmicos (vulcanismo, terremotos), provocan psicosis colectivas. Entonces las poblaciones oscilan entre la angustia y la agresión descontrolada, y suele tener lugar una evasión hacia una dimensión imaginaria: el establecimiento en la tierra del reino de Dios: -La destrucción de Babilonia, se ha dicho, es Jerusalem reencontrada.-”

MuerteTemorAngustiaEpidemiaPoblacionColectividad
Book:Antropologia de la muerte
Create image

“Creyó ver el mundo entero asolado por una epidemia espantosa y sin precedentes, que se había declarado en el fondo de Asia y se había abatido sobre Europa. Todos habían de perecer, excepto algunos elegidos. Triquinas microscópicas de una especie desconocida se introducían en el organismo humano. Pero estos corpúsculos eran espíritus dotados de inteligencia y de voluntad. Las personas afectadas perdían la razón al punto. Sin embargo —cosa extraña—, jamás los hombres se habían creído tan inteligentes, tan seguros de estar en posesión de la verdad; nunca habían demostrado tal confianza en la infalibilidad de sus juicios, de sus teorías científicas, de sus principios morales. Aldeas, ciudades, naciones enteras se contaminaban y perdían el juicio. De todos se apoderaba una mortal desazón y todos se sentían incapaces de comprenderse unos a otros. Cada uno creía ser el único poseedor de la verdad y miraban con piadoso desdén a sus semejantes. Todos, al contemplar a sus semejantes, se golpeaban el pecho, se retorcían las manos, lloraban… No se ponían de acuerdo sobre las sanciones que había que imponer, sobre el bien y el mal, sobre a quién había que condenar y a quién absolver. Se reunían y formaban enormes ejércitos para lanzarse unos contra otros, pero, apenas llegaban al campo de batalla, las tropas se dividían, se rompían las formaciones y los hombres se estrangulaban y devoraban unos a otros. En las ciudades, las trompetas resonaban durante todo el día. Todos los hombres eran llamados a las armas, pero ¿por quién y para qué? Nadie podía decirlo y el pánico se extendía por todas partes. Se abandonaban los oficios más sencillos, pues cada trabajador proponía sus ideas, sus reformas, y no era posible entenderse. Nadie trabajaba la tierra. Aquí y allá, los hombres formaban grupos y se comprometían a no disolverse, pero poco después olvidaban su compromiso y empezaban a acusarse entre sí, a contender, a matarse. Los incendios y el hambre se extendían por toda la tierra. Los hombres y las cosas desaparecían. La epidemia seguía extendiéndose, devastando. En todo el mundo sólo tenían que salvarse algunos elegidos, unos cuantos hombres puros, destinados a formar una nueva raza humana, a renovar y purificar la vida humana. Pero nadie había visto a estos hombres, nadie había oído sus palabras, ni siquiera el sonido de su voz.”

VerdadRazónEpidemiaElegidos
Book:Crimen y Castigo
Create image

“Los contagiados empezaban a tiritar con un frío de lápida en los huesos y a poco eran presas del estupor. Se quedaban como imbéciles, consumiéndose en la fiebre, llenos de manchas, cagando sangre, con delirios de fuego y de naufragio, cayéndose al suelo, los huesos de lana, las piernas de trapo y un gusto de bilis en la boca, el cuerpo en carne viva, una pústula roja al lado de otra azul y otra amarilla y otra negra, vomitando hasta las tripas y clamando a Dios que se apiade y que los deje morir de una vez, que no aguantan más, que la cabeza les revienta y el alma se les va en mierda y espanto".”

EnfermedadEpidemia
Book:The House Of The Sprits
Create image

“I’ve certainly scolded myself for an hour or more blown on a flow of dog videos, family updates, shallow political expressions, and pleas for funds. Every one of those items has some value to me, just as each potato chip delivers some pleasure, some flavor. I savor them. But I lose count. And upon reflection I feel just horrible. But the thing is, snack foods are explicitly designed to make us behave this way. Food producers have studied, mastered, and tinkered with the ratios of salt, sugar, and fat to keep us coming back, even when the taste of much of the food is unremarkable. Facebook is designed to be habit-forming in just the same way.”

ManipulationChipsHabitsFacebook
Book:Antisocial Media: How Facebook Disconnects Us and Undermines Democracy
Create image