Quotessence
Home / Quotes / Quote by Abigail George

Quote by Abigail George

“Sometimes the words come like a tsunami; tidal and windswept they blind you to your weaknesses and it is difficult to keep up with the process. The poet often questions where this 'voice' comes from. Who lifted the visor that covered this once locked Pandora's Box that gave rise to this flight of manic panic? When it feels as if there is too much going on and it is hard to put a stop to it; go with it; go with the incessant flow and ebb although it is not always posed gracefully. There will be enough time afterwards to vet everything, get through your nonsensical thoughts, every void and every streak of dissonance left behind with a fine tooth comb. Poets must always strive to dismantle frantically omens and discover fitting miracles to create an opus of thoughts and feelings. It is easy for a poet to become imperious. This will always show up in the writing. It is unavoidable. Truths must marry godheads on the page. No poet is inexhaustible. When fatigue comes as it must, it must be diagnosed. We must always strive towards the glorified.”

Quote by Abigail George

Book:Feeding The Beasts
Create image

Work

Feeding The Beasts

Browse quotes and source details for this work. more

Author

Abigail George

Browse famous quotes and profile details for Abigail George. more

You May Also Like

“O văd şi acum. Storurile erau lăsate, şi în cameră era o penumbră misterioasă, o răcoare de o cu totul altă natură decât răcoarea celorlalte camere în care pătrunsesem până atunci. Nu ştiu de ce, mi se părea că totul pluteşte acolo într-o lumină verde; poate unde perdelele erau verzi. Căci, altminteri, camera era plină de fel de fel de mobile, şi lăzi, şi coşuri cu hârtii şi jurnale vechi. Dar mie mi se părea că e verde. Şi atunci, în clipa aceea, am înţeles ce este Sambo. Am înţeles că există aici, pe pământ, lângă noi, la îndemâna noastră şi totuşi invizibil celorlalţi, inaccesibil celor neiniţiaţi — există un spaţiu privilegiat, un loc paradisiac, pe care, dacă ai avut norocul să-l cunoşti, nu-l mai poţi uita, apoi, toată viaţa. Căci în Sambo simţeam că nu mai trăiesc aşa cum trăisem până atunci; trăiam altfel, într-o continuă, inexprimabilă fericire. Nu ştiu de unde izvora beatitudinea asta fără nume. Mai târziu, amintindu-mi de Sambo, am fost sigur că acolo mă aştepta Dumnezeu, şi mă lua în braţe îndată ce-i călcam pragul. N-am mai simţit, apoi, nicăieri şi niciodată, o asemenea fericire, în nici o biserică, în nici un muzeu; nicăieri şi niciodată.”

DumnezeuFericireParadisCamera Sambo
Book:Noaptea de Sânziene
Create image

“Une norme, dans l'expérience anthropologique, ne peut être originelle. La règle ne commence à être règle qu'en faisant règle et cette fonction de correction surgit de l'infraction même. Un âge d'or, un paradis, sont la figuration mythique d'une existence initialement adéquate à son exigence, d'un mode de vie dont la régularité ne doit rien à la fixation de la règle, d'un état de non-culpabilité en l'absence d'interdit que nul ne fût censé ignorer. Ces deux mythes procèdent d'une illusion de rétroactivité selon laquelle le bien originel c'est le mal ultérieur contenu. À l'absence de règles fait pendant l'absence de techniques. L'homme de l'âge d'or, l'homme paradisiaque, jouissent spontanément des fruits d'une nature inculte, non sollicitée, non forcée, non reprise. Ni travail, ni culture, tel est le désir de régression intégrale. Cette formulation en termes négatifs d'une expérience conforme à la norme sans que la norme ait eu à se montrer dans sa fonction et par elle, ce rêve proprement naïf de régularité en l'absence de règle signifie au fond que le concept de normal est lui-même normatif, il norme même l'univers du discours mythique qui fait le récit de son absence.”

TransgressionNormeParadisCulpabilitéInterditRégression
Book:The Normal and the Pathological
Create image

“Vers quoi s'échappent le blanc de la neige quand elle fond, le rouge d'un volcan quand il s'éteint, le pourpre de l'amarante quand elle se fane, le brun des cheveux quand ils grisonnent, l'azur du ciel quand fuit le jour ? Peut-être y a-t-il un paradis pour les couleurs ? Je suis sûr qu'elles y chantent, qu'elles tonnent et détonent, qu'elles s'y bousculent et s'y entremêlent. Et puis s'envolent. Et puis reviennent, à l'infini.”

PeintureParadisInfiniYeux De MonaCouleurCouleurs
Author:Thomas Schlesser
Create image