Quotessence
Home / Quotes / Quote by Jared Diamond

Quote by Jared Diamond

Work

Guns, Germs, and Steel: The Fates of Human Societies

This comprehensive work delves into the complex interplay between environmental conditions and human societies, examining how geographical and ecological factors have influenced the rise and fall of various civilizations. The author presents a compelling argument about the role of technology, disease, and social structures in shaping the course of human history. more

Author

Jared Diamond
Jared Diamond

Jared Diamond is a renowned American scientist known for his work in ecology, biology, and geography. His book 'Guns, Germs, and Steel' explores the geographical and environmental factors that have shaped human societies, profoundly influencing global history and human civilization. more

You May Also Like

“Los principales elementos mortíferos para la humanidad en nuestra historia reciente -la viruela, la gripe, la tuberculosis, la malaria, la peste, el sarampión y el cólera- son enfermedades contagiosas que evolucionaron a partir de enfermedades de los animales, aún cuando la mayoría de los microbios responsables de nuestras enfermedades epidémicas estén ahora, paradójicamente, casi limitados a los seres humanos.”

VirusCovidCivilizacionGenteEpidemiaPlaga
Book:Guns, Germs, and Steel: The Fates of Human Societies
Create image

“Când izbucneşte un război, oamenii spun: "n-are să dureze, prea e stupid". Şi, fără îndoială, un război este desigur prea stupid, dar asta nu-l împiedică să dureze. Prostia stăruie întotdeauna şi faptul s-ar observa dacă fiecare nu s-ar gândi mereu la sine. Concetăţenii noştri semănau în această privinţă cu toată lumea, se gândeau la ei înşişi, altfel spus, erau umanişti: nu credeau în flageluri. Flagelul nu este pe măsura omului, îţi spui deci că flagelul este ireal, e un vis urât care o să treacă. Dar nu trece totdeauna şi, din vis urât în vis urât, oamenii sunt cei care se duc, şi umaniştii cei dintâi, pentru că nu şi-au luat măsuri de precauţie.”

PlagueCamusEpidemia
Book:The Plague
Create image

“Cuvântul "ciumă" fusese rostit pentru întâia oară. În acest punct al povestirii, care-l lasă pe Bernard Rieux stând în spatele ferestrei sale, i se va permite povestitorului să explice nesiguranţa şi surpriza medicului, deoarece, cu unele nuanţe, el a reacţionat la fel ca şi cei mai mulţi dintre concetăţenii noştri. Epidemiile, într-adevăr, sunt ceva obişnuit, dar crezi cu greu în ele când îţi cad pe cap. Au fost pe lume tot atâtea ciume câte războaie. Şi totuşi, ciume şi războaie îi găsesc pe oameni întotdeauna la fel de nepregătiţi.”

PlagueCamusEpidemia
Book:The Plague
Create image

“Unii dintre noi, totuşi, se încăpăţânau să scrie, şi inventau fără întrerupere, pentru a comunica cu cei din afară, combinaţii care sfârşeau totdeauna prin a se dovedi iluzorii. Şi chiar dacă unele din mijloacele pe care le inventam reuşeau, nu ştiam nimic de ele, neprimind răspuns. Săptămâni întregi n-am putut face altceva decât să reîncepem mereu şi mereu aceeaşi scrisoare, să recopiem aceleaşi ştiri şi aceleaşi chemări, în aşa fel încât, după un oarecare timp, cuvintele care la început ieşiseră sângerând din inima noastră, se goleau apoi de sensul lor. Le recopiam atunci mecanic, încercând să dăm, cu ajutorul acestor fraze moarte, semne despre viaţa noastră grea. Şi, până la urmă, faţă de acest monolog steril şi încăpăţînat, aceste conversaţii aride cu un perete, chemarea convenţională a telegramei ni se părea de preferat. Totuşi, şi acesta este lucrul cel mai important, oricât de dureroase ar fi fost aceste nelinişti, oricât de greu de dus ar fi fost această inimă totuşi goală, se poate prea bine spune că aceşti exilaţi, în prima perioadă a ciumei, au fost nişte privilegiaţi. Într-adevăr, chiar în momentul în care populaţia începea să-şi piardă capul, gândul lor era întors cu totul spre fiinţa pe care o aşteptau. În deznădejdea generală, egoismul dragostei îi apăra si, dacă se gândeau la ciumă, n-o făceau niciodată decât în măsura în care ea oferea despărţirii lor riscul de a fi veşnică. Ei aduceau astfel, chiar în sânul epidemiei, o abatere salvatoare a atenţiei, pe care erai tentat s-o iei drept sânge rece. Deznădejdea îi salva de panică, nefericirea lor avea în ea ceva bun. De pildă, dacă se întâmpla ca unul dintre ei să fie doborât de boală, asta se petrecea aproape totdeauna fără ca el să-şi fi putut da seama ce i se întâmplă. Smuls din această lungă conversaţie interioară pe care o susţinea cu o umbră, el era atunci aruncat fără tranziţie în tăcerea cea mai adâncă a pământului. Nu avusese timp pentru nimic.”

PlagueCamusEpidemia
Book:The Plague
Create image

“Toda calamidad grave, epidemia, hambre, guerra, disturbios cósmicos (vulcanismo, terremotos), provocan psicosis colectivas. Entonces las poblaciones oscilan entre la angustia y la agresión descontrolada, y suele tener lugar una evasión hacia una dimensión imaginaria: el establecimiento en la tierra del reino de Dios: -La destrucción de Babilonia, se ha dicho, es Jerusalem reencontrada.-”

MuerteTemorAngustiaEpidemiaPoblacionColectividad
Book:Antropologia de la muerte
Create image

“Creyó ver el mundo entero asolado por una epidemia espantosa y sin precedentes, que se había declarado en el fondo de Asia y se había abatido sobre Europa. Todos habían de perecer, excepto algunos elegidos. Triquinas microscópicas de una especie desconocida se introducían en el organismo humano. Pero estos corpúsculos eran espíritus dotados de inteligencia y de voluntad. Las personas afectadas perdían la razón al punto. Sin embargo —cosa extraña—, jamás los hombres se habían creído tan inteligentes, tan seguros de estar en posesión de la verdad; nunca habían demostrado tal confianza en la infalibilidad de sus juicios, de sus teorías científicas, de sus principios morales. Aldeas, ciudades, naciones enteras se contaminaban y perdían el juicio. De todos se apoderaba una mortal desazón y todos se sentían incapaces de comprenderse unos a otros. Cada uno creía ser el único poseedor de la verdad y miraban con piadoso desdén a sus semejantes. Todos, al contemplar a sus semejantes, se golpeaban el pecho, se retorcían las manos, lloraban… No se ponían de acuerdo sobre las sanciones que había que imponer, sobre el bien y el mal, sobre a quién había que condenar y a quién absolver. Se reunían y formaban enormes ejércitos para lanzarse unos contra otros, pero, apenas llegaban al campo de batalla, las tropas se dividían, se rompían las formaciones y los hombres se estrangulaban y devoraban unos a otros. En las ciudades, las trompetas resonaban durante todo el día. Todos los hombres eran llamados a las armas, pero ¿por quién y para qué? Nadie podía decirlo y el pánico se extendía por todas partes. Se abandonaban los oficios más sencillos, pues cada trabajador proponía sus ideas, sus reformas, y no era posible entenderse. Nadie trabajaba la tierra. Aquí y allá, los hombres formaban grupos y se comprometían a no disolverse, pero poco después olvidaban su compromiso y empezaban a acusarse entre sí, a contender, a matarse. Los incendios y el hambre se extendían por toda la tierra. Los hombres y las cosas desaparecían. La epidemia seguía extendiéndose, devastando. En todo el mundo sólo tenían que salvarse algunos elegidos, unos cuantos hombres puros, destinados a formar una nueva raza humana, a renovar y purificar la vida humana. Pero nadie había visto a estos hombres, nadie había oído sus palabras, ni siquiera el sonido de su voz.”

VerdadRazónEpidemiaElegidos
Book:Crimen y Castigo
Create image