Quotessence
Home / Quotes / Quote by Tadeusz Dołęga-Mostowicz

Quote by Tadeusz Dołęga-Mostowicz

“Cel mai uimitor sentiment din câte cunosc e dorul.Omul are impresia că este total absorbit de realitatea înconjurătoare,acomodat cu mediul,preocupat de noile lui probleme.Și deodată o străfulgerare orbitoare:chipul cuiva,ochii cuiva,ochii și gura cuiva.Le simți cu un realism zguduitor și îți dai seama că tot ce te înconjoară este lipsit de importanță,indiferent,ba chiar dizgrațios.Dizgrațios tocmai de aceea că ne îndepărtează de acele mâini,de acea gură.Cunoști dumneata durerea de inimă,durerea aceea fizică ce ne sfâșie pieptul,scurt și violent?...”

Quote by Tadeusz Dołęga-Mostowicz

Work

Znachor. Profesor Wilczur

Browse quotes and source details for this work. more

Author

Tadeusz Dołęga-Mostowicz

Browse famous quotes and profile details for Tadeusz Dołęga-Mostowicz. more

You May Also Like

“Se ia dorul, încet, să nu-l doară, se cuprinde în brațele timpului; se reazămă sufletul pe un ochi catifelat de stea. Se așează dorul în palmele Universului, în dansul precipitat al timpului. Îmbrățișare caldă între stele arzătoare și licăriri de secunde. Îmbrățișare caldă între chemări telurice, frânturi de gânduri rupte între drumuri nesfârșite. Oameni și lumini, trenuri, gări, aeroporturi, aterizări și decolări. Se ciocnesc de valurile realității, se sparg în mii de frânturi. Rămân aceeași oameni. Doar luminile roiesc în timpuri peculiare, și răsfrânge dorul în umbre întunecoase, târându-l între trenuri și gări, aeroporturi, aterizări și decolări.”

“Într-un aeroport ce urma să devină martorul bucuriilor și tristeților următoare. Încercuiri de lacrimi, între aterizări și decolări. Lacrimi de bucurie, dor, dar niciodată înstrăinare. Povestea aceasta încape probabil în detaliile multora dintre voi, mai mult sau mai puțin nuanțate. Avioane pleacă zilnic înspre necunoscutul unora dintre noi. Cu multe emoții la purtător. Un „bine ați venit la bord” ne sfârtecă uneori zâmbetul zilei, dar speranța ne ține strâns legați într-un albastru senin. Pentru că, atâta timp cât este viață, este și speranță. Într-un răsărit mai luminos, în care copiii noștri pot gusta din fructele bucuriei așa cum poate noi nu am reușit să o facem. În timp ce tivim mărgele de bucurie din izbândele lor. Fericire, zâmbet, emoție… Pentru ei dar si pentru noi.”

“Ai spus că te-am ucis - bântuie-mă, atunci! Morții chiar își bântuie ucigașii, cred. Știu că stafiile chiar cutreieră pământul. Fii lângă mine mereu - îmbracă orice formă -, scoate-mă din minți! Doar nu mă lăsa în abisul ăsta în care nu te pot găsi! O, Doamne! E de nedescris! Nu pot să trăiesc făra viața mea! Nu pot să trăiesc fără sufletul meu!”