Quotessence
Home / Books / The Plague

The Plague

Book by Albert Camus · 26 quotes · Plague, Men, Love

Filter quotes by topic

AllPlagueMenLovePandemiaCamusKnowsIfsLifeMeanStupiditySufferingWayAbsurdismEpidemiaHabitHuman NatureIgnoranceSeparationSpanishThe Plague

The Plague Quotes

“At such moments the collapse of their courage, willpower, and endurance was so abrupt that they felt they could never drag themselves out of the pit of despond into which they had fallen. Therefore they forced themselves never to think about the problematic day of escape, to cease looking to the future, and always to keep, so to speak, their eyes fixed on the ground at their feet. But, naturally enough, this prudence, this habit of feinting with their predicament and refusing to put up a fight, was ill rewarded. For, while averting that revulsion which they found so unbearable, they also deprived themselves of those redeeming moments, frequent enough when all is told, when by conjuring up pictures of a reunion to be, they could forget about the plague. Thus, in a middle course between these heights and depths, they drifted through life rather than lived, the prey of aimless days and sterile memories, like wandering shadows that could have acquired substance only by consenting to root themselves in the solid earth of their distress.”

PainSufferingHopeFutureShadowsDriftingNumbness
Book:The Plague
Create image

“This was, indeed, the hour when he could feel surest she was wholly his. Till four in the morning one is seldom doing anything and at that hour, even if the night has been a night of betrayal, one is asleep. Yes, everyone sleeps at that hour, and this is reassuring, since the great longing of an unquiet heart is to possess constantly and consciously the loved one, or, failing that, to be able to plunge the loved one, when a time of absence intervenes, into a dreamless sleep timed to last unbroken until the day they meet again.”

LoveReassuranceAsleepHour Of Betrayal
Book:The Plague
Create image

“Când izbucneşte un război, oamenii spun: "n-are să dureze, prea e stupid". Şi, fără îndoială, un război este desigur prea stupid, dar asta nu-l împiedică să dureze. Prostia stăruie întotdeauna şi faptul s-ar observa dacă fiecare nu s-ar gândi mereu la sine. Concetăţenii noştri semănau în această privinţă cu toată lumea, se gândeau la ei înşişi, altfel spus, erau umanişti: nu credeau în flageluri. Flagelul nu este pe măsura omului, îţi spui deci că flagelul este ireal, e un vis urât care o să treacă. Dar nu trece totdeauna şi, din vis urât în vis urât, oamenii sunt cei care se duc, şi umaniştii cei dintâi, pentru că nu şi-au luat măsuri de precauţie.”

PlagueCamusEpidemia
Book:The Plague
Create image

“Cuvântul "ciumă" fusese rostit pentru întâia oară. În acest punct al povestirii, care-l lasă pe Bernard Rieux stând în spatele ferestrei sale, i se va permite povestitorului să explice nesiguranţa şi surpriza medicului, deoarece, cu unele nuanţe, el a reacţionat la fel ca şi cei mai mulţi dintre concetăţenii noştri. Epidemiile, într-adevăr, sunt ceva obişnuit, dar crezi cu greu în ele când îţi cad pe cap. Au fost pe lume tot atâtea ciume câte războaie. Şi totuşi, ciume şi războaie îi găsesc pe oameni întotdeauna la fel de nepregătiţi.”

PlagueCamusEpidemia
Book:The Plague
Create image

“Unii dintre noi, totuşi, se încăpăţânau să scrie, şi inventau fără întrerupere, pentru a comunica cu cei din afară, combinaţii care sfârşeau totdeauna prin a se dovedi iluzorii. Şi chiar dacă unele din mijloacele pe care le inventam reuşeau, nu ştiam nimic de ele, neprimind răspuns. Săptămâni întregi n-am putut face altceva decât să reîncepem mereu şi mereu aceeaşi scrisoare, să recopiem aceleaşi ştiri şi aceleaşi chemări, în aşa fel încât, după un oarecare timp, cuvintele care la început ieşiseră sângerând din inima noastră, se goleau apoi de sensul lor. Le recopiam atunci mecanic, încercând să dăm, cu ajutorul acestor fraze moarte, semne despre viaţa noastră grea. Şi, până la urmă, faţă de acest monolog steril şi încăpăţînat, aceste conversaţii aride cu un perete, chemarea convenţională a telegramei ni se părea de preferat. Totuşi, şi acesta este lucrul cel mai important, oricât de dureroase ar fi fost aceste nelinişti, oricât de greu de dus ar fi fost această inimă totuşi goală, se poate prea bine spune că aceşti exilaţi, în prima perioadă a ciumei, au fost nişte privilegiaţi. Într-adevăr, chiar în momentul în care populaţia începea să-şi piardă capul, gândul lor era întors cu totul spre fiinţa pe care o aşteptau. În deznădejdea generală, egoismul dragostei îi apăra si, dacă se gândeau la ciumă, n-o făceau niciodată decât în măsura în care ea oferea despărţirii lor riscul de a fi veşnică. Ei aduceau astfel, chiar în sânul epidemiei, o abatere salvatoare a atenţiei, pe care erai tentat s-o iei drept sânge rece. Deznădejdea îi salva de panică, nefericirea lor avea în ea ceva bun. De pildă, dacă se întâmpla ca unul dintre ei să fie doborât de boală, asta se petrecea aproape totdeauna fără ca el să-şi fi putut da seama ce i se întâmplă. Smuls din această lungă conversaţie interioară pe care o susţinea cu o umbră, el era atunci aruncat fără tranziţie în tăcerea cea mai adâncă a pământului. Nu avusese timp pentru nimic.”

PlagueCamusEpidemia
Book:The Plague
Create image

“Una de las consecuencias más notables de la clausura de las puertas fue, en efecto, la súbita separación en que quedaron algunos seres que no estaban preparados para ello. Madres e hijos, esposos, amantes que habían creído aceptar días antes una separación temporal, que se habían abrazado en la estación sin más que dos o tres recomendaciones, seguros de volverse a ver pocos días o semanas más tarde, sumidos en la estúpida confianza humana, apenas distraídos por la partida de sus preocupaciones habituales, se vieron de pronto separados, sin recursos, impedidos de reunirse o de comunicarse.”

Pandemia
Book:The Plague
Create image

“Se puede decir que esta invasión brutal de la enfermedad tuvo como primer efecto el obligar a nuestros conciudadanos a obrar como si no tuvieran sentimientos individuales. Desde las primeras horas del día en que la orden entró en vigor, la prefectura fue asaltada por una multitud de demandantes que por teléfono o ante los funcionarios exponían situaciones, todos igualmente interesantes y, al mismo tiempo, igualmente imposibles de examinar. En realidad, fueron necesarios muchos días para que nos diésemos cuenta de que nos encontrábamos en una situación sin compromisos posibles y que las palabras "transigir", "favor", "excepción" ya no tenían sentidod.”

Pandemia
Book:The Plague
Create image

“nuestros conciudadanos se encontraban en un estado de ánimo tan particular que, sin admitir en su fondo los acontecimientos sorprendentes que les herían, sentían con toda evidencia que algo había cambiado. Muchos esperaban, además, que la epidemia fuera a detenerse y que quedasen ellos a salvo con toda su familia. En consecuencia, todavía no se sentían obligados a nada. La peste no era para ellos más que una visitante desagradable, que tenía que irse algún día puesto que un día había llegado. Asustados, pero no desesperados, todavía no había llegado el momento en que la peste se les apareciese como la forma misma de su vida y en que olvidasen la existencia que hasta su llegada habían llevado. En suma, estaban a la espera.”

Pandemia
Book:The Plague
Create image

“Începând din acest moment, putem spune că ciuma a devenit problema noastră, a tuturor. Până atunci, cu toată uimirea şi neliniştea pe care le-o aduseseră concetăţenilor noştri aceste întâmplări ieşite din comun, fiecare îşi văzuse mai departe de treburile lui, cum putea, la locul lui obişnuit. Şi, fără îndoială, asta ar fi trebuit să continue. Dar porţile o dată închise, şi-au dat seama că erau toţi, şi povestitorul el însuşi, prinşi în acelaşi sac şi că trebuiau să se deprindă. Astfel, de pildă, un sentiment atât de individual cum e cel al despărţirii de o fiinţă iubită devine deodată, chiar din primele săptămâni, acela al unui întreg popor şi, laolaltă cu frica, suferinţa principală a acestei lungi perioade de exil. Una din urmările cele mai izbitoare ale închiderii porţilor a fost, într-adevăr, despărţirea bruscă la care au fost supuse nişte fiinţe care nu erau pregătite să se despartă. Mame şi copii, soţi, amanţi, care crezuseră cu câteva zile mai înainte că se despart doar vremelnic, care se îmbrăţişaseră pe peronul gării noastre dându-şi câteva sfaturi, siguri că se vor revedea câteva zile sau câteva săptămâni mai târziu, absorbiţi de stupida încredere omenească, abia distraşi prin această plecare de la preocupările lor obişnuite, s-au văzut dintr-o dată despărţiţi fără speranţă, opriţi să se regăsească sau să comunice între ei. Căci închiderea avusese loc cu câteva ore înainte ca hotărârea prefecturii să fie publicată şi, bineînţeles, era imposibil să se ia în consideraţie cazurile particulare.”

PlaguePandemiaCamus
Book:The Plague
Create image

“Pregunta: ¿qué hacer para no perder el tiempo? Respuesta: sentirlo en toda su lentitud. Medios: pasarse los días en la antesala de un dentista en una silla inconfortable; vivir el domingo en el balcón, por la tarde; oír conferencias en una lengua que no se conoce; escoger los itinerarios del tren más largos y menos cómodos y viajar de pie, naturalmente; hacer la cola en las taquillas de los espectáculos, sin perder su puesto, etc., etc...”

SpanishTiempoAburrimiento
Book:The Plague
Create image