Quotessence
Home / Authors / Irène Némirovsky

Irène Némirovsky Quotes

Author

Filter quotes by topic

Famous Irène Némirovsky Quotes

“Nu le era foame. Desfăcură un borcan cu dulceață, o cutie cu biscuiți, iar Jeanne făcu cu foarte mare grijă o cafea, din care mai rămăseseră vreo cincizeci de grame, o moca pură, rezervată până atunci marilor ocazii. -Dar ce ocazie mai mare vom găsi? întreabă Maurice. -Nici una de acest fel, sper, răspunse soția lui. Totuși, trebuie să recunoaștem că nu vom mai găsi curând o cafea ca asta, daca mai durează războiul. -Aproape că-i dai savoare păcatului, zise Maurice, inhalând aroma pe care o răspândea cafetiera.”

“Quelli che lo circondavano, la sua famiglia, gli amici, accendevano in lui un sentimento di vergogna e di furore. Li aveva visti sulla strada, quelli e i loro simili, ricordava le macchine piene di ufficiali che scappavano con le loro belle valigie gialle e le loro donne truccate, i funzionari che abbandonavano le loro sedi, i politici che, presi dal panico, seminavano lungo la strada carte e documenti segreti, le ragazze che, dopo aver piagnucolato come dovuto nel giorno dell'armistizio, ora si consolavano con i tedeschi. "E dire che nessuno lo saprà, che ci sarà intorno a tutto questo un tale intrigo di menzogne che ne faranno un'altra pagina gloriosa della Storia di Francia. Si daranno da fare per snidare atti di abnegazione, di eroismo. Buon Dio! Con quello che ho visto io! Porte chiuse a cui si bussava invano per avere un bicchiere d'acqua, e quegli sfollati che saccheggiavano le case; ovunque, dall'alto al basso, confusione, viltà, vanità, ignoranza! Ah! Siamo proprio un bel popolo!”

“Tutti e due pensavano ai giovani – i loro fratelli, i loro amici – le cui ossa erano in decomposizione sotto terra, nelle innumerevoli fosse comuni. Loro, i sopravvissuti, adesso lo sapevano, di essere mortali. È una lezione che di solito si impara da adulti, ma quelli che hanno dovuto apprenderla a vent’anni non la scordano più. Ah, com’era importante affrettarsi a respirare, baciare, bere, fare l’amore!”

“We're becoming slaves; the war scatters us in all directions, takes away everything we own, snatches the bread from out of our mouths; let me at least retain the right to decide my own destiny, to laugh at it, defy it, escape it if I can. A slave? Better to be a slave than a dog who thinks he's free as he trots along behind his master. She listened to the sound of men and horses passing by. They don't even realise they're slaves, she said to herself, and I, I would be just like them if a sense of pity, solidarity, the "spirit of the hive" forced me to refuse to be happy.”

“-Ce vrei să înțelegi? Nu e nimic de înțeles, răspunse el, străduindu-se s-o liniștească. Există legi care guvernează lumea și care nu sunt făcute nici pentru, nici împotriva noastră. Când izbucnește furtuna, nu mai ai pică pe nimeni, știi că fulgerul este produsul a două sarcini electrice contrare, iar norii nu te cunosc pe tine. Nu le poți reproșa nimic. Și de altfel ar fi ridicol, n-ar înțelege. -Dar nu-i același lucru. Aici sunt fenomene pur umane. -Numai în aparență, Jeanne. Par provocate de cutare sau cutare om, de cutare împrejurare, dar se întâmplă ca în natură: după o perioadă de calm vine furtuna, care are un început, sfârșit, după care urmează alte perioade de calm mai mult sau mai puțin lungi! Spre nenorocirea noastră, ne-am născut într-un secol de furtuni, asta e tot. Se vor liniști.”

“-Cred... că individul n-ar trebui sacrificat în felul ăsta. Mă refer la noi toți. Ni s-a luat prea mult! Iubirea, familia... E prea mult! -Asta e, doamnă, problema principală a timpului nostru, fie că vorbim de individ sau de comunitate, pentru că, nu-i așa, războiul este opera comună prin excelență. Noi, germanii, credem în spiritul comunitar în sensul în care se spune că albinele au simțul stupului. Lui îi datorăm totul: sevă, strălucire, parfumuri, iubiri...”

“... dacă ar primi mâine ordin, m-ar aresta, m-ar ucide cu mâna lor și fără remușcări?... Războiul... Da, știm bine ce e războiul. Dar ocupația e într-un fel mai cumplită, pentru că te obișnuiești cu oamenii; îți zici că la urma urmelor, sunt și ei ca toți ceilalți, dar nu-i deloc adevărat. Suntem două specii diferite, care nu se pot împăca vreodată, inamice pe viață.”