Quotessence
Home / Topics / And Quotes

And Quotes

Browse 145 quotes about And.

And Quotes

“Moments later, Sona Kilroy, heading for the open doorway, stepped over the sergeant’s body. With an old auto-rifle in his left hand and his favorite sword in the other, and the sharp melodic din of bolts and bullets ringing in his ears, ‘the Hammer’ grinned an evil grin to himself, well pleased. He wished he could’ve seen the look on the face of Indomitable’s captain when he realized the tables had just been turned on him! The thought amused him. It was bloody hilarious. He cackled, reveling in this complete reversal of fortune. Then he stalked onward with conviction, a grim smile on his lips – intent on taking the ship for himself. * * *”

“Large Squares, 1965 -Last Beetle The body is much the same as the previous model, aside from increase in window size all round. Door handles and lock mechanisms also changed as well as seat and dashboard designs. Chrome beading became thinner, mounting holes for these also smaller. Chrome was later replaced by black anodizing or plastic to try and modernize the Bug. Tail light clusters changed from the oval shape to the ‘headstone’ and then the ‘elephant’s foot’ jumbo units the bug saw its last days with. In 1965 new larger windows all round. 1966 saw the last 6v bug, and also the first 1300cc motor. Those horrible little air vents behind the rear side windows came out in 1971 that caused lots of rusty bugs. Sloping headlights looked much nicer but went out in 1967.”

“Soon it would be his turn. Kaine wondered how he would meet Death. His ship was a mess, in every sense of the word. Systems were in disarray, damaged equipment malfunctioning, and control panels shattered by blaster-fire littered the decks. In the fighting, severe hull damage had caused parts of the ship to be sealed off. Dead bodies – or raw red chunks of them – lay everywhere. The corridors were dark where the lights had failed. His footsteps echoed eerily as he ran down them. He’d been on the run for what felt like days. He felt naked, his tattered, sweat-drenched tunic clinging to his body, especially under his breastplate. Fatigue had caused him to discard his body amour. It was of no realistic use anyway, and just made him hotter and sweatier, made stealthy movement more difficult – and weighed him down.”

“The only problem that ever really seems to bother empire builders is bureaucracy. Before a new colony on the frontier could be founded, the Senate and Triumvirate would have to pass the plan. Factors influencing the High Lords decision would include, among others, the number of people needed to found the colony and whether this would result in any significant population shift. Another, more critical factor would be whether Tactical Defense could spare the ships or the manpower to patrol the area.”

“Now I don’t know how many people like to drive a Beetle at that kind of speed (on purpose) but I know I’d rather go down Brickmaker’s Kloof on a bicycle with no brakes! Driving any car at that speed in anything other than an expensive German luxury car on a long, straight autobahn is enough of a risk (let alone the risk of hitting anything) – but if you try that with a Beetle and add a light crosswind, factor in some rubber peeling off your tire, and you’ll more than likely find yourself dancing alone in a dark corner without any music.”

“Beaming into the thick of a tree without becoming a lifelong tree hugger was a tricky business. A precision job. Scrooby’s job at the Time Saving Agency was a tough one. Billions of lives depended on him not screwing up. Literally billions and billions. Once, he’d screwed up in only a very small way and people wore those little yellow smiley faces on t-shirts for decades afterwards – and that was just a small screw up. He sighed. Here he sat, in the branches of an apple tree in an apple tree orchard – and without a single apple in sight. Below him, Isaac was waiting to get bonked on the noggin with an apple so that he could fulfill history by toddling off to invent gravity and shape scientific and mathematical principles for generations to come. Only one problem – no apples.”

“38. “A wet bird never flies at night.” (My grandfather said that to me when I was a child and warned me not to forget it. I remember his words but never did figure out what he meant!)”

“The Doktor was very vond, I mean fond of Vluffy, so he gave him a flame-proof doggie-jacket. It was dull grey, but it had a tartan pattern on it. Vluffy liked his doggie-jacket and wore it all the time. When things went ‘bang’ he could just roll over, dust himself off and quickly scamper off with the doggie jacket flapping on his back. So in short, Vluffy was a very happy little dog who spent a lot of his time hiding under furniture. But the point is that he’d had a lot of time. Much more than those who went (up in smoke) before him.”

“Jonn Deire picked up eight yellowed and dog-eared cards from the pile, grumbling ‘garrn’ under his breath, while chewing on a frazzled looking toothpick. Skooch threw down a five of reds and said nothing. There was an impatient pause as the players waited for Beck to remember he had to play for Peeping William, who was still grumbling softly and rolling his eyes at intervals.”

“Extreme measures bring extreme results. If you want a normal life, do what normal people do. If you want to know God intimately, walk with Him daily, and please Him in every way, you're going to have to do what few do. Absolutely nothing.”

“Rise of Science Denialism The problem is, in a world where some people (even in the USA, where someone like Donald Trump was allowed to rise to the level of a serious presidential candidate in 2016) have descended to such levels of ignorance that science itself is dismissed by leaders, political and religious as ‘an agenda’, and frightening numbers of people cling to ignorance and superstition because it suits their conservative anti-human rights views and objectives.”

“Știința a ușurat, într-adevăr, suferințele cauzate de boli și de mizerie, și ne-a oferit o sumedenie de mașinării pentru distracția și confortul nostru, dar ne-a lăsat o lume lipsită de minunea frumuseții. Apusurile de soare au fost reduse la frecvențe și lungimi de undă. Complexitatea universului a fost transpusă în ecuații matematice. Ne-a fost distrus chiar și respectul nostru de sine, ca ființe omenești. Știința afirmă că Pământul și locuitorii săi nu sunt altceva decât un strop nesemnificativ în marele proiect universal. Un accident cosmic. Însăși tehnologia care promite să ne unească, tocmai ea ne desparte. Fiecare individ se află acum într-o interconexiune electronică cu întreg globul și totuși ne simțim mai singuri ca niciodată. De pretutindeni ne asaltează violența, agresivitatea, dezbinarea și trădarea. Scepticismul a devenit o virtute. Cinismul și nevoia de dovezi și certitudine înseamnă azi gândire avansată. E de mirare deci că oamenii se simt acum mai deprimați decât în orice alt moment al istoriei noastre? Mai are știința ceva sacru? Ea caută răspunsuri disecând pruncii încă nenăscuți! Ba chiar visează să ne restructureze până și ADN-ul! Ștința sfărâmă lumea lui Dumnezeu în fragmente din ce în ce mai mici, din dorința de a-i pătrunde înțelesul... și tot ce găsește nu sunt decât alte întrebări.”

“Străvechiul conflict dintre religie și știință a luat sfârșit. Ați câștigat. Dar n-ați jucat cinstit. N-ați oferit răspunsurile dorite. Ați câștigat reorientând societatea omenească atât de dramatic, încât adevăruri considerate altădată imuabile par astăzi inaplicabile. Religia nu mai poate ține pasul cu voi. Dezvoltarea științifică este exponențială. Se hrănește din propria substanță, precum un virus. Fiecare descoperire deschide calea spre alte descoperiri. Omenirii i-au trebuit mii de ani pentru a progresa de la roată la automobil, dar numai câteva decenii pentru a trece de la aceasta la zborul spațial. Azi, progresul științific se măsoară în săptămâni. Avansează orbește, fără a putea fi controlat. Prăpastia dintre noi se adâncește tot mai mult și, cu cât religia rămâne mai în urmă, cu atât oamenii se simt mai goi, mai pustiiți din punct de vedere spiritual. Plângem și strigăm în goana noastră de a desluși înțelesuri. Și, credeți-mă, strigăm din toate puterile. Vedem OZN-uri, comunicăm cu morții, vorbim cu spiritele, trăim experiențe de ieșire din corp... toate aceste excentricități par științifice, dar sunt rușinos de iraționale. Ele nu sunt decât strigătul disperat al sufletului nostru singur și chinuit, mutilat de propria iluminare și de incapacitatea lui de a vedea un sens în orice altceva decât în tehnologie.”

“Știința, spuneți voi, ne va salva. Știința, spun eu, ne-a distrus deja. Încă de pe vremea lui Galilei, Biserica a încercat să încetinească marșul triumfal al științei, uneori cu mijloace greșite, dar întotdeauna cu cele mai bune intenții. Chiar și așa, tentația este prea mare pentru ca omul să-i poată rezista. Priviți în jurul vostru! Știința nu și-a respectat promisiunile. Făgăduielile de eficientizare și simplificare a vieții nu au adus decât haos și poluare. Am devenit o specie dezbinată și violentă... care înaintează rapid pe calea distrugerii.”

“Cine este acest dumnezeu al științei? Cine este dumnezeul care le oferă copiilor săi putere, dar nu și un cadru moral care să-i învețe cum să-și folosească acea putere? Ce fel de dumnezeu dă copilului său focul, dar nu-l învață care sunt pericolele ce-l pândesc? Știința nu spune nimic despre ce-i bine și ce-i rău. Manualele de știință ne învață cum să producem o reacție nucleară, dar nu conțin niciun capitol în care să se întrebe dacă aceasta e bună sau e rea. Științei deci îi spun acest lucru: Biserica a obosit. Am obosit încercând să fim jalonul vostru. Ne-au secat resursele tot zbătându-ne să fim o voce a echilibrului în nesfârșita voastră căutare pentru a descoperi particule tot mai mici și profituri tot mai mari. Nu vă întrebăm acum de ce nu vă controlați, ci cum ați putea-o face. Lumea voastră se mișcă atât de repede, încât dacă vă opriți chiar și pentru o secundă să vă gândiți la implicațiile acțiunilor voastre, un altul, mai eficient, vă va depăși pe negândite. Așa că înaintați mereu. Voi înmulțiți armele de distrugere în masă, dar papa este cel care străbate globul, implorându-i pe liderii din lumea întreagă să le reducă. Voi clonați ființe vii, dar Biserica este cea care vă reamintește să țineți seama de implicațiile morale ale acțiunilor voastre. Voi îi încurajați pe oameni să comunice prin telefoane, monitoarea și computere, dar Biserica este cea care își dechide porțile și ne amintește să ne apropiem unii de alții, așa cum ne-a fost dat. Ați ajuns chiar să ucideți prunci încă nenăscuți, în numele cercetărilor menite să salveze alte vieți. Și iarăși, Biserica este cea care vă atrage atenția asupra nebuniei acestui raționament. Și în tot acest timp, voi declarați că Biserica e ignorantă. Dar cine e, de fapt, ignorantul? Cel care nu poate defini fulgerul, ori cel care nu-i respectă forțele cutremurătoare? Biserica își deschide brațele către voi. Către fiecare om în parte. Și totuși, cu cât noi ne apropiem mai mult, cu atât ne respingeți mai tare. „Arătați-ne o dovadă că Dumnezeu există”, ne cereți voi. Priviți spre ceruri cu telescoapele voastre, vă zic eu, și spuneți-mi cum ar fi posibil să nu existe un Dumnezeu!”

“Ne întrebați cum arată Dumnezeu. Eu vă întreb: de unde a apărut această curiozitate? Răspunsul este același la ambele întrebări: nu-L vedeți pe Dumnezeu în știința voastră? Cum de nu-L vedeți? Susțineți că o variație infimă a forței gravitaționale sau a greutății unui atom ar fi fost suficientă pentru a transforma universul nostru magnific într-un haos lipsit de viață, și totuși nu vedeți mâna lui Dumnezeu în asta? Este, într-adevăr, mai ușor de crezut că am tras singura carte norocoasă dintr-un pachet de miliarde posibile? Am devenit atât de morți spiritual, încât suntem dispuși mai degrabă să credem într-o utopie matematică, decât într-o putere mai presus de noi? Indiferent, dacă voi credeți sau nu în Dumnezeu, un lucru trebuie să-l știți: când noi, ca specie, vom renunța să mai credem într-o putere mai mare decât cea a noastră, vom renunța și la simțul responsabilității. Credința... orice credință ne amintește mereu, că mai e ceva ce nu înțelegem, ceva față de care suntem răspunzători. Având credință, devenim responsabili față de ceilalți, față de noi înșine și față de un adevăr mai înalt decât noi. Religia are metehnele ei, dar numai fiindcă și omul le are pe ale sale. Dacă și restul omenirii ar vedea Biserica așa cum o văd eu... privind dincolo de ziduri și de ritualuri... ar vedea un miracol modern... o fraternitate a unor suflete simple și imperfecte, care nu vor să fie decât o voce a compasiunii într-o lume ce și-a pierdut controlul.”

“Suntem noi învechiți? Sunt oamenii aceștia niște dinozauri? Sau eu? Mai are lumea cu adevărat nevoie de un glas care să ia partea celor săraci, slabi și oprimați ori a copiilor încă nenăscuți? Avem într-adevăr nevoie de suflete ca acestea care, deși imperfecte, își petrec întreaga viață implorându-ne pe fiecare dintre noi să nu ne pierdem jaloanele de moralitate și să nu ne rătăcim?”

“Where would tourism be without a little luxury and a taste of night life? There were several cities on Deanna, all moderate in size, but the largest was the capital, Atro City. For the connoisseur of fast-foods, Albrechts’ famous hotdogs and coldcats were sold fresh from his stall (Albrecht’s Takeaways) on Lupini Square. For the sake of his own mental health he had temporarily removed Hot Stuff Blend from the menu. The city was home to Atro City University, which taught everything from algebra and make-up application to advanced stamp collecting; and it was also home to the planet-famous bounty hunter – Beck the Badfeller. Beck was a legend in his own lifetime. If Deanna had any folklore, then Beck the Badfeller was one of its main features. He was the local version of Robin Hood, the Davy Crockett of Deanna. The Local rumor mill had it he was so good he could find the missing day in a leap year. Once, so the story goes, he even found a missing sock.”

“The passenger liner Ossifar Distana was one of the most luxurious of its kind in space anywhere. It ferried the cream of society across the void in opulence and style. Only the wealthiest could afford an apartment on this ship for a trip of any duration, even a short one around the proverbial block. Even the crew was obliged to pay rent.”